Prima pagină » Știri » Mere cu mucegai, împărțite în școli și altele găsite în depozite din Cluj, furnizorul fiind amendat

Mere cu mucegai, împărțite în școli și altele găsite în depozite din Cluj, furnizorul fiind amendat

Firma care distribuie mere elevilor din județul Cluj a fost amendată cu 20.000 de lei de Protecția Consumatorilor după ce în depozitele sale s-au găsit fructe cu mucegai și urme de lovituri, o cantitate neprecizată de mere cu probleme fiind împărțită copiilor, în școli, înaintea controlului.

Firma care distribuie mere elevilor din județul Cluj a fost amendată cu 20.000 de lei de Protecția Consumatorilor după ce în depozitele sale s-au găsit fructe cu mucegai și urme de lovituri, o cantitate neprecizată de mere cu probleme fiind împărțită copiilor, în școli, înaintea controlului.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Cluj, în urma unui control făcut în cadrul programului guvernamental „Lapte, corn, măr”, s-au descoperit neconformități majore în ceea ce privește calitatea produselor destinate copiilor la distribuitorul de mere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Au fost găsite în depozitele acestuia aproximativ 90.000 de mere, din care circa 6.000 de bucăți erau într-o stare depreciată, cu pete de mucegai, urme de lovituri, aflându-se sub greutatea agreată prin caietul de sarcini la momentul licitației. Pentru deficiențele constatate operatorul economic a fost sancționat contravențional cu 20.000 de lei, iar produsele cu neconformități au fost oprite definitiv de la distribuire”, se arată în documentul citat.

Purtătorul de cuvânt al CJPC Cluj, Ioana Katona, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX că o cantitate nespecificată de mere cu neconformități a fost distribuită elevilor din județ, înainte de intervenția comisarilor instituției.

„A fost o anumită cantitate de mere cu probleme care a ajuns la elevi, noi ne-am sesizat și am trecut la verificarea depozitului firmei distribuitoare, unde am găsit alte fructe neconforme”, a spus Katona.

Controlul CJPC Cluj a avut loc în perioada 11-22 martie, fiind verificate 34 de unități școlare și grădinițe din județul Cluj, dar și depozitul distribuitorului de mere.

Reprezentanții CJPC Cluj au menționat că acțiunile de verificare în cadrul programului vor continua pe tot parcursul anului școlar.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj, Cornelia Trif, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că instituția a încheiat, în 18 martie, contractul cu firma Zad Tiara SRL din Arad, care a câștigat licitația privind distribuirea merelor în județul Cluj, valoarea contractului depășind 650.000 de lei.

„Am primit și noi sesizări despre calitatea merelor distribuite și am cerut firmei distribuitoare să sisteze furnizarea fructelor până la remedierea situației. Timp de câteva zile nu s-au distribuit mere elevilor, după care situația s-a reglementat. Controlul CJPC Cluj a avut loc chiar în primele zile de distribuire a merelor neconforme” a explicat Trif.

În județul Cluj beneficiază de mere circa 48.000 de elevi din clasele I-VIII.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Celebrul tren de lux care a trecut prin România își schimbă traseul din 2027! Noua destinație exclusivistă
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Cancan.ro
CONFESIUNEA făcută de Valeriu Gheorghiță, după moartea colonelului (rtg.) Oana Ciobanu: 'Am cunoscut-o înainte de pandemie'
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Mediafax
„Nu trebuie să fie unul fraierit și unul șmecher”. Grindeanu NU vrea guvern minoritar
Click
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Digi24
Putin e Dobby. O rusoaică a făcut un scandal monstru pentru că celebrul personaj expus într-o vitrină semăna prea mult cu dictatorul
Cancan.ro
Amendă între 10.000 și 20.000 lei pentru toți românii care locuiesc la curte și fac acest lucru în fața porții de intrare
Ce se întâmplă doctore
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ