Mica revoluție a scriitorilor. Contestatarii lui Manolescu și-au pus propriul șef la Uniune. „E o prostie. O să-i excludem pe toți”

Mica revoluție a scriitorilor. Contestatarii lui Manolescu și-au pus propriul șef la Uniune. „E o prostie. O să-i excludem pe toți
Publicat: 21/03/2016, 13:43

Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România a anunțat pe site-ul său că Adunarea Generală Extraordinară a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei cvorum s-a întrunit pe 19 martie, a decis mai multe modificări ale Statutului USR și a ales noile organe de conducere. În urma votului liber exprimat, au fost decise mai multe modificări ale Statutului: reinvestirea Adunării Generale ca organ suprem de conducere al USR și convocarea ei anuală, limitarea numărului de mandate la două pentru organele alese și modificarea organelor de conducere, se arată într-un comunicat al Grupului.

Potrivit acestuia, Cristian Teodorescu a fost ales noul președinte al grupării USR, iar Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu au fost aleși vicepreședinți. Din Consiliul Director fac parte Ioana Crăciunescu, Grigore Șoitu, Cosmin Perța, Paul Vinicius, Adrian Suciu, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu și Valeriu Mircea Popa. Din Comisia de Cenzori fac parte Carmen Ionescu, Dan Iancu și Daniel Vorona.

În plus, Adunarea Generală a solicitat un audit financiar extern privind gestiunea fondurilor publice ale USR și transmite tuturor membrilor USR că le respectă și le apără drepturile obținute legal, că își sprijină și ajută, în continuare, membrii și că va depune toate diligențele ca scriitorii care au refuzat sau au demisionat din USR să se întoarcă în această organizație, se mai precizează în comunicatul noii grupări a USR.

Consiliul Director al noii grupări a USR menționează faptul că a insistat „pe demontarea falsurilor și calomniilor care circulă în teritoriu, răspândite de fosta conducere”. „Declarăm public că nimeni nu intenționează să conteste pensiile membrilor (pe care statul le plătește, nu Uniunea). Cuantumul cotizației a fost readus la vechile cote. Nimeni nu mai are dreptul de a se eterniza in funcție. Prin intermediul Adunării Generale anuale, orice membru se poate implica în conducerea USR, inclusiv criticând-o. Dorim transparentizarea deciziilor, participarea responsabilă la viața cetății, condiții mai bune pentru scriitorii și traducătorii din România. Pornim de la ideea că libertatea de opinie și expresie a membrilor, precum și drepturile lor trebuie redevină norma USR. Listele cu beneficiarii drepturilor și bonificațiilor vor fi făcute publice. Se va proceda la actualizarea evidențelor pentru ca toți membri titulari să fie înregistrați în Registrul asociațiilor și fundațiilor. Vom verifica intrările masive de membri, din ultimii ani și vom face în așa fel încât scriitorii care au abandonat USR să se întoarcă. Vom verifica criteriile după care s-au acordat distincții și bonificații. Vom interzice conducerii operative să participe la concursuri în care USR este organizator sau partener principal. Vom reintra rapid în legalitate și vom promova libertatea spiritului creator, care trebuie să definească această instituție de utilitate publică. USR va redeveni o uniune a creatorilor, și nu una de creație”, se mai arată în comunicatul grupării USR care îl revendică pe Teodorescu drept președinte.

Pe de altă parte, Statutul Uniunii Scriitorilor a fost modificat pe 12 martie 2013 și i-a permis lui Nicolae Manolescu, care se afla în acel moment la al doilea mandat la conducerea USR, să candideze pentru un al treilea mandat în funcția de președinte al uniunii, mandat care se încheie odată cu noile alegeri programate pentru anul 2018.

Potrivit acestor modificări, în Statut nu mai apărea articolul potrivit căruia „Președintele USR e ales prin vot de CN (Conferința Națională, n.r.), în prima sesiune ordinară, pentru un mandat de 4 ani. Orice membru USR poate fi ales în această funcție pentru cel mult două mandate. Președintele poate fi revocat, tot prin vot, de către CN în sesiune extraordinară”.

Grupul pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România i-a solicitat și în februarie lui Nicole Manolescu să demisioneze din funcția de președinte al USR din cauza excluderii din componența instituției, pe 23 februarie, a scriitorilor Dan Mircea Cipariu și Grigore Șoitu, membri ai Grupului pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România (grusr.org), pe motiv că demersurile lor publice – articole publicate, acțiuni intentate în instanță – „au cauzat prejudicii materiale, morale și de imagine grave U.S.R. și membrilor acesteia”, potrivit organizației ActiveWatch.

În comunicatul grupării USR care îl revendică pe Cristian Teodorescu drept noul președinte sunt arătate și alte decizii luate de noua conducere a USR: limitarea la două a numărului de mandate pentru funcțiile de conducere, reducerea rațională a libertăților financiare și de decizie ale conducerii, adaptarea cuantumului cotizației la posibilitățile economice ale membrilor, anularea sancțiunilor abuzive, incluziv a excluderilor decise de fosta conducere, precum și solicitarea unui audit financiar extern, pentru elucidarea modului în care au fost administrate fondurile publice și resursele proprii ale USR.

Manolescu: „O să-i excludem pe toți aceștia și vom acționa în justiție. Nu știu ce e în capul lor, nu mă mai interesează atât de mult”

Pe de altă parte, Nicolae Manolescu a declarat, pentru MEDIAFAX, faptul că noul grup al USR care îl susține pe Cristian Teodorescu nu este legal constituit și că este împortiva statutului vechiului USR și că ar trebui să înfințeze o nouă uniune dacă își doresc. De asemenea, Manolescu a invocat și faptul că noul grup constituit sub același nume al Uniunii Scriitorilor din România utilizează în comunicate vechea siglă a USR. Totodată, criticul literar a punctat în ce mod trebuie convocată Adunare Generală Extraordinară:

„Nu e adevărat. Dacă eu vă spun acum că noi ne hotărâm acum să schimbăm conducerea Academiei Române, eu fiind membru al Academiei, mă aleg președinte mâine, vă propun vicepreședintă și dau un comunicat la presă. Îl publicați? Nu. E o prostie, sunt câșiva inși care calcă-n străchini tot timpul, e o prostie. Nu au nicio bază legală. Dacă vor să înființeze o altă uniune, e dreptul lor, dar să se amestece în Uniunea asta fără nicio bază legală împotriva oricărui statut care prevede foarte clar cine convocă adunări generale, cine alege… E o prostie. Nu e un eveniment de presă. Îmi pare rău. Statutul prevede foarte limpede că o Adunare Generală Extraordinară o convoacă președintele, Consiliul sau o treime din membri, adică peste 800, ori acolo s-au adunat vreo 15-20 din care mulți nu mai erau membri ai Uniunii sau n-au fost niciodată și s-au ales între ei. Ei, așa și eu pot să mă aleg mâine președintele Academiei și le transmit un comunicat. Nu e serios, e o bătaie de joc, de fapt.”, a exprimat profesorul și criticul literar.

În plus, Nicolae Manolescu a declarat că va contesta noua conducere: „Dacă se duc să se înscrie. Deocamdată ei văd că trimit mesaje cu antetul Uniunii Scriitorilor ceea ce este o ilegalitate și un fals. Mâine noi avem Consiliu, o să-i excludem pe toți aceștia și vom acționa în justiție. Nu știu ce e în capul lor, nu mă mai interesează atât de mult. Nu e problema Uniunii, e problema lor. Mâine avem Consiliu, o să-i dăm afară.”

Iaru: „Noi ne-am votat între noi, cum era firesc”

Nu în ultimul rând, poetul Florin Iaru a oferit, luni dimineață, un punct de vedere pentru MEDIAFAX asupra anunțului făcut de Ion Manolescu referitor la faptul că va da afară scriitorii care s-au coalizat împotriva sa: „Noi ne-am întâlnit într-o Adunare Generală pentru că am dorit să configurăm un nou statut al Uniunii și să votăm un nou consiliu director. Pe data de 18 martie când trebuia de fapt să organizăm adunarea, cvorumul nu a fost întrunit, astfel că Adunarea Generală Extraordinară a fost reconvocată, conform legii, după 24 de ore, pe 19 martie, la Colegiului național Mihai Viteazul, din Capitală. Există această prevedere, că Uniunea poate convoca adunări generale, însă membrii din consiliul director nu organizează astfel de ședințe. Una dintre cerințele noastre era ca mandatele consiliului director să fie pe perioadă determinată. Noi ne-am votat între noi, cum era firesc. Rezultatele votului în urma adunării generale au fost răspândite în media. Însă azi dimineață, la ora 10:00, am primit o înștiințare că Uniunea Scriitorilor nu recunoaște această acțiune și că vom fi excluși, pentru că am organizat această întâlnire în afara spectrului legislativ al Uniunii. Probabil că urmează să ne întâlnim în instanță.”, a declarat scriitorul Florin Iaru, care a fost votat vicepreședinte în cadrul Adunării Generale ce și-a propus să schimbe statutul USR.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Ramona Olaru, fără chiloți în public. Dialog bizar cu Alina Pușcaș
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Cum va fi înmormântată Andreea, studenta la Medicină ucisă la Timișoara! Detaliul neașteptat la care...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Ce se întâmplă în Rusia după masacrul de la sala de concerte din Moscova. Bilanțul...
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
A fost găsită prima așezare Homo sapiens de după părăsirea Africii