Prima pagină » Știri » Ministerul Sănătății anunță construcția a cel puțin 25 de spitale noi până în 2026, cu fonduri din PNRR

Ministerul Sănătății anunță construcția a cel puțin 25 de spitale noi până în 2026, cu fonduri din PNRR

Radu Cristian
Ministerul Sănătății anunță construcția a cel puțin 25 de spitale noi până în 2026, cu fonduri din PNRR

Ministerul Sănătății a anunțat că până în 2026 vor fi construite și dotate cu echipamente minim 25 de spitale noi sau unități spitalicești, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Ministerul a publicat, în consultare publică, Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate prin care vor fi selectate minimum 25 de obiective ce presupun construcţia şi dotarea de spitale, până în 2026, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Metodologia de prioritizare a investiţiilor în infrastructura publică de sănătate este aferentă „Componentei 12 – Sănătate, Investiţiile 2.1 şi 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă”, incluzând echipamentele şi aparatura medicală din cadrul PNRR.

„Prin această componentă, în urma aplicării unor criterii de prioritizare, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiţii ce presupun construcţia şi dotarea de spitale / unităţi spitaliceşti noi la nivel naţional, din lista de 49 de obiective înscrise de către Ministerul Sănătăţii în anul 2021 şi convenite cu Comisia Europeană. Investiţia totală se va ridica la peste 1,7 miliarde de euro”, se arată într-un comunicat al MS transmis, vineri, AGERPRES.

Noile spitale vor respecta cerinţele de eficienţă energetică (NZEB), conform legislaţiei naţionale şi standardelor de calitate şi performanţă existente la nivel internaţional.

Potrivit unui comunicat transmis de instituție, includerea în lista proiectelor finanţate prin PNRR va fi propusă de către Ministerul Sănătăţii, respectând prevederile metodologiei de prioritizare. Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanţare specifice fiecărei investiţii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei