MJ: Proiectele candidaților la șefia PICCJ și DNA ar putea fi publicate după interviurile acestora

MJ: Proiectele candidaților la șefia PICCJ și DNA ar putea fi publicate după interviurile acestora
Publicat: 17/10/2012, 22:55
Actualizat: 28/09/2018, 12:08

Proiectele privind exercitarea atribuțiilor întocmite de candidații pentru funcțiile de procuror general și șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) ar putea să fie publicate după susținerea interviului de către aceștia, în condițiile în care va exista acordul autorilor, informează MJ.

Într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, Ministerul Justiției (MJ) precizează că, urmare a solicitărilor primite din partea mass-media, a publicat miercuri, pe pagina sa de internet, CV-urile depuse de procurorii care iau parte la procedura de selecție a candidaților pentru funcțiile de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, având în vedere că traseul profesional al acestora este de interes public, potrivit hotărârii CSM nr.38 din 17 ianuarie 2008.

„Proiectele privind exercitarea atribuțiilor întocmite de candidați, în condițiile în care va exista acordul autorilor, ar putea să fie publicate după susținerea interviului de către aceștia. În sensul unei astfel de soluții pledează și practica similară a CSM cu privire la înscrisurile și proiectele depuse de candidații la celelalte funcții de conducere din cadrul parchetelor (justificată, în ceea ce privește proiectele, inclusiv de necesitatea protecției drepturilor de proprietate intelectuală)”, se precizează în comunicat.

În plus, subliniază MJ, o parte dintre lucrările întocmite în activitatea profesională depuse de candidați au caracter nepublic (soluții de neurmărire penală ori netrimitere în judecată sau acte efectuate în cursul urmăririi penale, acte de analiză și control etc).

Transparența procedurii este asigurată, potrivit sursei citate, prin faptul că Ministerul Justiției va face publică motivarea alegerii unui candidat, cuprinzând o analiză a modului de îndeplinire a standardelor de evaluare de către toți participanții la selecție și a temeiurilor care au determinat alegerea.

Ministerul Justiției a dat publicității, la 5 octombrie, lista candidaților pentru funcțiile de procuror general și șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pe aceasta figurând 11 candidați, printre care Codruța Kovesi, Tiberiu Nițu și Claudiu Dumitrescu, candidatura lui Dan Voinea pentru funcția de procuror general fiind respinsă.

MEDIAFAX a publicat, în aceeași zi, un material cu repere din cariera candidaților.

Potrivit listei, pentru funcția de procuror general al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) s-au înscris: magistratul militar Gheorghe Cornescu, Elena Hach, Gheorghe Moța, Tiberiu Nițu, fost prim-adjunct al procurorului general al României Codruța Kovesi, Constantin Sima, Viorica Stoica. Sima și Stoica s-au înscris și pentru funcția de procuror-șef al DNA.

Pentru șefia DNA s-au înscris: Claudiu Dumitrescu, detașat în funcția de șef al Departamentul de Luptă Anti-Fraudă (DLAF), Codruța Kovesi, detașată la Ministerul Afacerilor de Externe (MAE), Vasile Ioniță, Ioan Irimie și Paula Tănase.

Candidatura lui Dan Voinea – fost șef al Secției Parchetelor Militare din PICCJ – pentru funcția de procuror general a fost respinsă, întrucât el nu mai este procuror, ieșind la pensie în urmă cu câțiva ani, după ce CSM a declanșat o anchetă împotriva sa în legătură cu soluționarea dosarelor Revoluției și mineriadei. În prezent, Voinea exercită profesia de avocat.

Cei 11 candidați vor susține un interviu în perioada 23-25 octombrie, iar rezultatele vor fi afișate la sediul MJ și se vor publica pe pagina internet a acestuia la 1 noiembrie.

Codruța Kovesi este delegată la MAE, care, la rândul său, a admis solicitarea Ministerului Justiției de a o numi ministru-consilier, Înalt Reprezentant al Ministerului Justiției pentru relația cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiționalităților stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar și lupta anticorupție în cadrul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Kovesi urmează să anunțe dacă mai continuă cursa sau se retrage având în vedere numirea sa la Bruxelles.

Tiberiu Nițu – numit în septembrie 2011 inspector în cadrul Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii pe zonele Muntenia-Oltenia-Dobrogea – a deținut funcția de prim-adjunct al procurorului general al României între 27 iunie 2008-27 iunie 2011, anterior acestei perioade el fiind delegat pe această poziție timp de zece luni. Predecesorul lui Tiberiu Nițu a fost procurorul militar Marcel Sâmpetru, care și-a dat demisia în 20 decembrie 2006.

Tiberiu Nițu este născut la 31 iulie 1971. El și-a început cariera de magistrat în anul 1995, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, exercitând ulterior următoarele funcții: februarie 1999 – februarie 2002 prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești; februarie 2002 – februarie 2005 prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești; martie 2005 – iulie 2006 procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism; august 2006 – în prezent, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Claudiu Dumitrescu este detașat de la DNA la conducerea DLAF, poziție ocupată din august 2010. Până la detașarea la Departamentul de Luptă Anti-Fraudă, Claudiu Dumitrescu a fost șeful Serviciului de Combatere a Infracțiunilor de Corupție Împotriva Intereselor Financiare ale Comunităților Europene din cadrul Secției I de Combatere a Corupției din DNA.

Dumitrescu a lucrat ca procuror la Câmpina, apoi prim-procuror la Sinaia, iar în 2003 a ajuns procuror la Parchetul Național Anticorupție, devenit direcție.

Acesta a instrumentat câteva dosare de corupție cunoscute, precum cel al fostului ministru Decebal Traian Remeș („Caltaboșul”), al fostului senator Șerban Brădișteanu și dosarul Steaua-U Cluj („Valiza”).

Gheorghe Cornescu a fost procuror militar în cadrul Parchetului Militar Teritorial București, ulterior deținând funcția de procuror șef adjunct al Secției Parchetelor Militare între 8 septembrie 1997 și 6 iunie 2001.

În octombrie 2010, președintele Traian Băsescu a semnat decretul privind acordarea gradului de general de brigadă – cu o stea, în retragere, pentru colonelul în retragere Cornescu Gheorghe. În 2011, Cornescu a fost șef serviciu în cadrul parchetului instanței supreme, în prezent procuror simplu.

Elena Hach este procuror la Parchetul Curții de Apel Brașov. S-a născut la 15 iunie 1972, în Brașov. A absolvit Facultatea de Drept a Universității București, apoi a fost consilier juridic, întrucât a refuzat un post de judecător, ulterior intrând în Baroul de Avocați București. A profesat până în 1998, după care s-a mutat la Brașov, iar în perioada 2002 – 2005 a deținut funcția de prim-procuror delegat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

În iunie 2005, Elena Hach a fost numită șef al Serviciului Legislație și Documentare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, fiind și formator la Școala Națională de Grefieri. În noiembrie 2007, a fost detașată în Italia, la Roma, ca magistrat de legătură cu atribuții în domeniul cooperării judiciare internaționale. La întoarcerea în țară a preluat un post de procuror la Parchetul Capitalei, ulterior fiind numită procuror la Parchetul Curții de Apel Brașov. Ea a candidat pentru postul de reprezentant în CSM al procurorilor parchetelor curților de apel, poziție câștigată de George Bălan (suspendat ca urmare a acuzațiilor ce i-au fost aduse de DNA-n.r.). Și candidatura ei la Inspecția Judiciară a CSM a fost respinsă.

La alegerile locale din iunie, Elena Hach a fost președintele Biroului Electoral Județean Brașov.

În timpul tensiunilor din vara anului 2010, Elena Hach a participat, alături de Mona Pivniceru, la discuțiile privind legea salarizării. În 15 octombrie 2010, la Ministerul Muncii au avut loc dezbateri privind salarizarea, participând judecătorul Dan Lupașcu – din partea Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Constantin Nicolae – director DLDC, magistrații Mona Pivniceru și Elena Hach – din partea AMR, judecătorii Natalia Roman și Mădălina Afrăsinei- de la UNJR, procurorul Constantin Sima – de la APR.

Gheorghe Moța a deținut funcția de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Gorj până în mai 2007, când plenul Consiliului Superior al Magistraturii l-a revocat. În cursul lunii iulie anul acesta, procurorul gorjean Gheorghe Emil Moța a fost reclamat de procurorul general al României la Consiliul Superior al Magistraturii, după ce a criticat faptul că judecători de la Tribunalul Golj nu au arestat trei persoane, puse sub acuzare de el. Moța susținea într-un interviu că judecătorii Tribunalului Gorj sunt lipsiți de curaj în privința aprobării cererilor sale pentru arestările de 29 de zile pentru persoanele cu notorietate cercetate de el.

Ministerul Public preciza că procurorul Moța Gheorghe Emil nu se află la prima abatere de acest gen de la deontologia și rigoarea profesională, în cazul său Inspecția Judiciară a CSM mai fiind sesizată anterior tot pentru acest gen de abateri.

Constantin Sima este procuror la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție și președinte al Asociației Procurorilor din România, având o vechime în magistratură de 31 de ani. A lucrat în cam toate sectoarele Ministerului Public, în ultima perioadă a lucrat în domeniul studiului și documentare.

Viorica Stoica este procuror la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ea a fost cea care, în februarie 2006, l-a acuzat pe fostul procuror general al României, Ilie Botoș, că a blocat audierea lui Traian Băsescu, în dosarul fraudării alegerilor din 2004. La foarte puțin timp, ea a detașată la cancelaria primului-ministru de atunci Călin Popescu Tăriceanu.

Viorica Stoica afirma că, în dosarul respectiv, existau probe care confirmau fraudarea alegerilor reclamate de co-președinții Alianței DA, Traian Băsescu și Călin Popescu Tăriceanu. Totodată, Stoica susținea că ar fi trebuit să-l audieze pe Băsescu, mai ales că urma să se stabilească „dacă își mai menține plângerea pe care o semnase în calitate de co-președinte al Alianței”. La începutul anului 2005, Viorica Stoica i-a solicitat consilierului prezidențial Renate Weber să îi înlesnească audierea președintelui Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Ilie Botoș spunea că a contactat-o telefonic pe Renate Weber, care i-a confirmat demersul procuroului Stoica, precum și surprinderea față de modul de lucru al anchetatorului. Astfel, lui Stoica i-a fost luat dosarul.

În urma verificărilor, inspectorii CSM au constatat formal încălcarea mai multor articole a Codului deontologic de către Stoica, afirmând că aceasta a comis „grave deficiențe” în instrumentarea plângerii Alianței și stabilind totodată că decizia lui Botoș de a-i lua dosarul a fost îndreptățită.

Numele lui Stoica a fost vehiculat și într-o investigație a procurorilor anticorupție în dosarul privindu-l pe omul de afaceri Ștefan Rizea, însă s-a decis neînceperea urmăririi penale a procuroarei.

În 2006, deși fusese detașată pentru doi ani la Autoritatea de control a Guvernului, Stoica a cerut încetarea mandatului la Guvern după aproximativ opt luni, solicitarea survenind numirii noului procuror general al României, Codruța Kovesi.

Vasile Ioniță este procuror șef al Serviciului de combatere a macrocriminalității economico-financiare din DNA.

Ioan Irimie a fost șeful Serviciului Teritorial Cluj al DNA, el fiind revocat din această funcție în 2005 de către procurorul șef al Direcției, Daniel Morar. Irimie a deținut apoi funcția de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Sibiu, în prezent fiind procuror DNA la Cluj.

Paul Tănase este procuror la Parchetul Tribunalului Galați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală