Moțiunea „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești”, pentru DEMITEREA ministrului Carmen Dan a fost respinsă de deputați

Publicat: 12/09/2018, 16:57
Actualizat: 26/03/2019, 17:16

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, moțiunea simplă cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești”, prin care 67 de deputați din opoziție solicită demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru intervenția Jandarmeriei la protestele din 10 august. Ministrul a declarat că acuzațiile care i se aduc sunt false, bazate pe „pasaje din presă” și că nu a ascuns de parlamentari raportul despre miting.

n favoarea moțiunii simple cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești” au votat 99 de deputați, 149 s-au exprimat împotrivă, iar trei deputați s-au abținut.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple în care opoziția îi cere demisia, că acuzațiile care i se aduc sunt false, bazate pe „pasaje din presă” și că nu a ascuns de parlamentari raportul despre protestele din 10 august.

„Sunt acuzată de mușamalizarea oricărei discuții și de fuga de Parlament. Pe 11 august am prezentat într-o conferință de presă datele preliminare referitoare la acțiunile din 10 august. În 19 august, am prezentat raportul. Ați reclamat că raportul a fost ascuns timp de două săptămâni, însă pentru că MAI să poată să pună la dispoziția parlamentarilor un raport clasificat trebuie îndeplinită o precedură. În 21 august, la comisia de apărare din Camera Deputaților, această procedură nu era îndeplinită, iar pe 22 august Parchetul ne-a solicitat acest raport. Prin urmare, ca să nu fim acuzați că am diseminat documente care ar putea constitui probe într-un dosar, am solicitat Parchetului opinia cu privire la transmiterea raportului, iar în urma răspunsului primit, în 30 august, am făcut demersurile pentru transmiterea documentului către comisiile parlamentare. Așadar, este falsă tema că acest raport a fost ascuns”, a declarat, marți, în plenul Camerei Deputaților, ministrul de Interne, Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan a adăugat că opoziția nu are argumente raționale să îi ceară demisia.

„Am citit cu atenție textul moțiunii și am constatat o lipsă totală de argumente raționale care să susțină cererile din acest document. Absența unor fapte și situații concrete este pueril acoperită de un joc pueril, superficial, susținut de abordări mediatice și păreri nefundamentate legal (…) Această compunere denumită moțiune nu conține fapte, realități, evenimente, ci doar pasaje regăsite în presă”, a precizat ministrul de Interne.

Ministrul a mai susținut, în plenul Camerei Deputațilo, că Jandarmeria a avut, pe 10 august, acordul prefectului Capitalei pentru intervenția în forță la protestele antiguvernamentale din Piața Victoriei.

Camera Deputaților a dezbătut, marți, moțiunea simplă cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești”, prin care 67 de deputați din opoziție au solicitat demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, pentru intervenția Jandarmeriei la protestele din 10 august.

Potrivit inițiatorilor moțiunii simple, jandarmii subordonați ministrului de Interne, Carmen Dan, au intervenit pe 10 august, la protestul antiguvernamental din Piața Victoriei,”cu indicativul ascuns (împotriva regulamentelor)”, au utilizat practici „interzise (lovituri la cap)”, au acționat împotriva unei „majorități pașnice a protestatarilor” și au intervenit „în baza unui ordin care nu exista legal în momentul intervenției”, toate acestea fiind catalogate, în textul moțiunii simple, ca fiind un „cumul de ilegalități”.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, mai este acuzată că a acționat „la ordin politic”.

„Cum să lovești în cap cetățeni nevinovați, fără ca nimeni să te poată recunoaște, pentru că ai avut grijă să îți acoperi numărul de identificare, cu binecuvântarea șefilor? Cum să folosești gaze iritante la câțiva centimetri de fața unor femei căzute? Cum să ataci fără discernământ turiști care nu aveau nicio legătură cu protestul din Piața Victoriei? Pentru toate aceste întrebări avem un singur răspuns: din răzbunare împotriva contestatarilor și opozanților. La ordin politic. Cu speranța că românii , vor fi speriați, așa cum se întâmplă în regimurile totalitare”, scrie în textul moțiunii simple.

Potrivit documentului, PSD încearcă „mușamalizarea oricărei discuții despre 10 august” și textul moțiunii menționează în acest sens că șefii Jandarmeriei au fost avansați după proteste, PSD a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare pentru dezbaterea evenimentelor din 10 august, iar raportul Internelor asupra evenimentelor din 10 august „a fost ascuns timp de două săptămâni”.

În moțiunea simplă ”cu titlul „Bastoanele PSD peste obrazul democrației românești”” se face referire și la o posibilă premeditare a evenimentelor din 10 august.

„Primul mare mister este de ce nu a convocat ministrul Carmen Dan Centrul Național de Conducere a Acțiunilor de Ordine Publică, deși acest organism există tocmai pentru situații speciale și de criză? Având în vedere faptul că existau dinainte informații cu privire la posibile violențe, întrunirea acestui Centru de decizie era necesară, cu atât mai mult cu cât asta implică și colaborarea cu Președintele, prim-ministrul și cu CSAT”, se arată în textul moțiunii.

Documentul mai amintește de explicații contradictorii ale oficialilor.

„Al doilea mare mister este în ce condiții legale a avut loc intervenția în Piață, în contextul în care explicațiile celor implicați se bat cap în cap și se exclud reciproc. De exemplu, din raportul prezentat de Carmen Dan am aflat că prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, a fost în Piața Victoriei de la ora 16.00. Am aflat apoi de la Speranța Cliseru că ea nu a fost în niciun moment prezentă în Piață în data de 10 august. Aceleași bâlbe instituționale și când vine vorba de ora emiterii ordinului de evacuare – avem varianta lui Carmen Dan, varianta Speranței Cliseru și varianta Jandarmeriei, care implica momente radical diferite. Daca prefectul Capitalei spune adevărul, atunci Jandarmeria a acționat fără un ordin scris din partea acesteia – și a încercat abia ulterior săîși acopere violențele cu hârtii (…) Al treilea mare mister este lipsa oricărei măsuri preventive împotriva grupurilor violente care se apropiau de Piață. În loc să fie identificați, izolați și evacuați cei care făceau parte din aceste grupuri, forțele de ordine au recurs la folosirea generalizată a violenței, împotriva protestatarilor pașnici. Dacă este să dăm crezare afirmațiilor făcute de viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, aflăm că nu a existat un centru efectiv de comandă pentru coordonarea operațiunilor. Tot el a declarat, implauzibil, că în ziua protestelor cei chemați să gestioneze situația primeau informații de pe Facebook. Ceea ce contrazice, din nou, informațiile prezentate de ministrul Carmen Dan”, scrie în moțiunea simplă.

Potrivit inițiatorilor, Carmen Dan a afectat și imaginea României pe plan internațional.

„Doamna Carmen Dan, vă asumați răspunderea pentru faptul că ați stricat imaginea României în plan internațional prin toate aceste acțiuni? Imagini și filmări de la suprimarea protestelor de pe 10 august au fost prezentate în presa internațională. „Poliția a tras cu gaze lacrimogene în timp ce românii se mobilizează împotriva Guvernului”, a scris agenția Reuters. „Revoltă în România: Haos pe străzile din București unde poliția a folosit gaze lacrimogene și un tun cu apă”- Daily Express. „România: gaze lacrimogene și tun cu apă pentru dispersarea demonstrației expatriaților” – Liberation, „Mii pe străzile Bucureștiului, diaspora românească împotriva corupției”- La Republicca, „Înregistrări video postate pe rețelele de socializare arată poliția bătând protestatari non-violenți care țineau mâinile sus” – The Guardian. Mai mult, publicația americană Washington Post reclama că „forțele poliției au organizat atacuri cu tunuri de apă, gaze lacrimogene și bastoane, lovind violent pe protestatarii pașnici, pe jurnaliști și chiar pe mai mulți cetățeni israelieni” și menționa că democrația din România are nevoie de ajutorul UE și al SUA. Acțiunile Jandarmeriei aflate în subordinea ministrului Carmen Dan au fost condamnate ferm și de cancelarul austriac, care a spus că așteaptă clarificarea totală a acestor fapte, după ce inclusiv un cameraman din Austria a fost bătut de jandarmi cu bastoanele. „Violența nu poate fi niciodată o soluție în politică”- a afirmat și Comisia Europeană”, scrie în moțiunea simplă.

În încheiere, opoziția cere votul parlamentarilor PSD-ALDE pentru „demiterea urgentă a ministrului Carmen Dan”.

„Din perspectiva Partidului Național Liberal, demisia ministrului Carmen Dan, care a coordonat de facto intervenția de pe 10 august, precum și a șefilor din Jandarmerie implicați în represiune este o prioritate de siguranță națională si ordine publică: acești oameni au dovedit că nu vor și nu sunt capabili să asigure ordinea și să respecte legea, inclusiv o serie de documente esențiale, cum ar fi Strategia Națională de Apărare a Țării – care subliniază faptul că garantarea siguranței cetățenilor reprezintă un interes național de securitate. Zeci de mii de protestatari pașnici au fost loviți și atacați cu gaze lacrimogene din cauza unui grup provocator care nu a putut fi identificat și izolat ore în șir. Și ne putem gândi la premeditare, amintindu-ne că recent Liviu Dragnea și Carmen Dan voiau să ofere Jandarmeriei atribuții de cercetare penală, dar și pază și protecție pentru demnitari. Nu este permis și generației noastre să accepte încă o mineriadă fără ca vinovații să plătească. Nu trebuie să mai tolerăm niciodată imaginea cetățenilor români nevinovați, pașnici, loviți peste cap cu bastoane de cauciuc. Nu aceasta este țara pe care am ales să o construim la Revoluția din 1989. Fiecare lovitură ilegală din 10 august a fost una peste obrazul democrației românești, iar cei vinovați trebuie să plătească. Carmen Dan trebuie să plece azi din fruntea Ministerului Afacerilor Interne”, se încheie textul moțiunii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
"Nu pot să-l privesc în ochi!" Tatăl lui Mirel Dragomir, tânărul care a ucis-o pe...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Vouchere de 1.900 DE EURO pentru cei care au CASĂ LA CURTE. Anunțul venit chiar...
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația