Prima pagină » Știri » Motivul pentru care Holograf și-a anulat concertul de la Casa de Cultură din Ploiești

Motivul pentru care Holograf și-a anulat concertul de la Casa de Cultură din Ploiești

Motivul pentru care Holograf și-a anulat concertul de la Casa de Cultură din Ploiești
Motivul pentru care Holograf și-a anulat concertul de la Casa de Cultură din Ploiești

„În urma controalelor efectuate de autorități, Casa de Cultură din Ploiești a fost găsită necorespunzătoare din punct de vedere a normelor legale și în consecință a fost oprită activitatea curentă. Ne pare rău că din motive ce nu țin de voința noastră, amânăm concertul din 8 noiembrie”, potrivit unui anunț publicat, sâmbătă, pe contul de Facebook al trupei Holograf.

Data și locul de desfășurare a spectacolului reprogramat vor fi anunțate în cel mai scurt timp, iar biletele achiziționate vor rămâne valabile. „Sperăm ca acest inconvenient să poată fi depășit”, se mai spune în anunțul trupei Holograf.

Pe de altă parte, și alte cluburi și instituții de spectacole din țară și-au oprit deja activitatea după tragedia din 30 octombrie din clubul Colectiv din București.

În urma incendiului din clubul Colectiv, din 30 octombrie, și-au pierdut viața 39 de persoane, dintre care șapte au decedat sâmbătă, cinci în spitale din Capitală și două în Olanda, unde au fost transferate.

În spitalele din București mai sunt internate 106 persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, din care 47 în stare gravă și critică.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, consultări astăzi cu liderii grupurilor parlamentare şi parlamentarii neafiliaţi
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Plouă zile la rând în București. Pe ce dată trece potopul, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
De ce ne refuză Germania trupele, deși trimite Patriot în Turcia? Cum poate Bucureștiul să forțeze mâna Berlinului
Mediafax
Oficial! Wiz Khalifa, dat în urmărire generală de Poliția Română
Click
A renunțat la munca de birou și și-a construit o căsuță din panouri de paie: „Rămâneam fără bani și eram nevoit să mă împrumut”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
Lora, amenințată cu MOARTEA! A cerut protecția Poliției
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Droguri ascunse în bidoane de ulei și vândute la un service auto din Iași. „Vulcanizarea” costa între 500 și 1.000 de lei
Descopera.ro
O coliziune de proporții a lovit Calea Lactee!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă