Nicolae Bănicioiu, către donatorii de sânge: „Eforturile să fie conservate și pentru zilele următoare”

Nicolae Bănicioiu, către donatorii de sânge: „Eforturile să fie conservate și pentru zilele următoare
Publicat: 31/10/2015, 09:12
Actualizat: 31/10/2015, 10:02

„Facem însă un apel pentru a nu crea aglomerație și pentru a conserva eforturile și pe zilele următoare când vom avea nevoie de cantități suplimentare de sânge. Deci să nu ne ducem toți în momentul de față, ci să conservăm efortul pentru zilele următoare. În momentul de față este asigurat necesarul și vreau să vă spun că sunt cele trei centre unde se pot duce cei care vor să doneze sânge: este centrul din strada Constantin Caracaș, numărul 28, care este deschis astăzi, centrul de la Spitalul Militar, la fel, deschis de la 7:00 dimineața și centrul de la Spitalul Universitar, la fel, deschis de la ora 8:00 dimineața”, a declarat ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, sâmbătă dimineață, la Palatul Victoria.

Totodată, ministrul Sănătății a subliniat că solidaritatea bucureștenilor este „de apreciat”.

„Solidaritatea bucureștenilor este extraordinară și de apreciat. Noi am comunicat că îi așteptăm pe oameni să doneze de la ora 8:00 de dimineață, foarte mulți dintre ei venit încă de azi-noapte și, practic, centrul de transfuzii București a fost deschis de la 01.30 de azi-noapte”, a arătat Bănicioiu.

Apeluri de mobilizare pentru donare de sânge au fost lansate pe Facebook, vineri noapte, oamenii fiind îndemnați să ajute astfel persoanele rănite în incendiul izbucnit în clubul Colectiv din Capitală, soldat cu 27 de morți și aproximativ 200 de răniți.

Astfel, pe pagina „Și eu donez”, pe lângă mesaje de mobilizare pentru donarea de sânge, a fost postat și un link cu centrele de transfuzii din țară.

„Tragedie în această seară, în Capitală! Sunt aproape 180 de răniți la toate spitalele din București. Mergeți și donați sânge pentru ei. Au nevoie de ajutorul nostru. DAȚI MESAJUL MAI DEPARTE!”, se arată pe pagina respectivă de Facebook.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, declara pentru MEDIAFAX că oamenii pot dona sânge pentru victimele incendiului începând de sâmbătă dimineață, la Centrul de Transfuzii din București și la Spitalul Universitar.

Sâmbătă dimineață, la ora 7.00, a avut loc ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la Palatul Victoria.

Ultimul bilanț al incendiului arată 27 de persoane decedate și alte 146 de persoane internate la acest moment în 12 spitalele din Capitală, a anunțat, sâmbătă dimineață, secretarul de stat Raed Arafat, precizând că 17 dintre decedați nu au fost identificați.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunțat, după ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, că la acest moment sunt 146 de persoane internate.

Numărul persoanelor decedate este de 27, dintre care 26 au murit înainte de a fi aduse la unități medicale, iar cea de-a 27-a a decedat la Spitalul Universitar.

Arafat a precizat că 17 din cele 26 de persoane decedate în afara spitalelor nu au fost identificate. De asemenea, sunt neidentificați 5 din cei 146 de răniți internați la acest moment.

Potrivit acestuia, prima ambulanță a ajuns la clubul Colectiv din București după 11 minute de la primul apel efectuat la numărul de urgență 112.

„Apelul a intrat la 22:32, au fost mobilizate primele forțe și au început deplasarea către locul incendiului, sosind acolo la 22:43. Deci, de la primirea primului apel la 112 până la sosirea la fața locului au fost 11 minute”, a spus Arafat.

„Constatând situația de acolo, a fost solicitată declanșarea planului roșu, care este planul pe care îl declanșăm automat când vedem că avem un număr mare de victime la fața locului și unde este necesară mobilizarea unui număr mare de echipaje și inclusiv a unor echipaje suplimentare speciale pentru intervenție la dezastre sau accidente colective”, a mai precizat secretarul de stat.

Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – „Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Martori aflați în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflați la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan și să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică și s-au îmbulzit spre ieșire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre ușile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, și cea de-a doua ușă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator. Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta „ieșind în valuri” pe ușa de la intrare.

Conform acestora, primele ambulanțe au sosit după aproximativ un sfert de oră. La fața locului au venit ulterior zeci de ambulanțe, unii dintre răniți fiind preluați și duși la mai multe spitale din București. Unora dintre cei răniți li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenția a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanțelor în curtea clubului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
EXLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ