Prima pagină » Știri » O arădeancă, mamă a șase copii, a găsit pe stradă un portofel cu bani. Ce a urmat

O arădeancă, mamă a șase copii, a găsit pe stradă un portofel cu bani. Ce a urmat

Marta Andreea Sterciuc, din Arad, a predat Poliției un portofel cu peste 2000 de lei, pe care îl găsise pe stradă.

Marta Andreea Sterciuc a găsit întâmplător, pe o stradă din Arad, un portmoneu în care se aflau aproximativ 2000 de lei, 100 de euro, dar și un card bancar ce conținea 20.000 de lei. Arădeanca în vârstă de 32 de ani, mamă a șase copii, nu a stat însă pe gânduri, ci imediat a anunțat Poliția, relatează presa locală.

Imediat după ce portofelul a fost predat autorităților, proprietarul a fost identificat.

„Colegii mei au reușit în scurt timp identificarea persoanei care și-a pierdut portofelul, fiind vorba de un cetățean elvețian, administrator al unei societăți economice din județul Arad”, a explicat comisar Camelia Tuduce, ofițer de presă în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

FOTO: glsa.ro

„În acest mod, bărbatul a reintrat în posesia portmoneului cu banii și cardul bancar, el mulțumind femeii care i-a găsit și a anunțat Poliția”, a adăugat comisarul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce să scoți din mașină pentru a consuma mai puțin?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!