Prima pagină » Știri » O nouă modificare a legii privind ajutorul de plată a facturilor. Ce se va întâmpla cu cei care își schimbă domiciliul

O nouă modificare a legii privind ajutorul de plată a facturilor. Ce se va întâmpla cu cei care își schimbă domiciliul

O nouă modificare a legii privind ajutorul de plată a facturilor. Ce se va întâmpla cu cei care își schimbă domiciliul
Se schimbă regulile în cazul românilor care utilizează cadrul de energie

Regulile ajutorului de 1.400 de lei, bani ce pot fi folosiți de românii cu venituri mici pentru plata facturilor la energie, vor suferi modificări, se arată într-un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică. 

Banii se primesc în două tranşe, de câte 700 de lei fiecare, cu care se pot achita facturile la energie, atât cele curente, cât și restante.

Acum se vorbeşte despre o procedură ce se va aplica în cazul în care beneficiarii cardului de energie își schimbă domiciliul.

Mai exact, prin proiectul de față se introduce o procedură de anulare/emitere a cardului de energie, ce se va aplica în cazul în care un beneficiar al ajutorului își schimbă domiciliul.

Concret, românii care primesc card de energie pentru plata facturilor vor avea obligația ca, la schimbarea domiciliului sau reședinței, să anunțe Poșta Română.

Informarea Poștei va putea fi făcută fie direct la oficiile poștale, fie telefonic.

Dacă un beneficiar al ajutorului își schimbă domiciliul, procedura de validare a eligibilității se reia, în raport cu noul loc de consum. Astfel, pot apărea trei situații:

– dacă se constată că beneficiarul cardului de energie este eligibil la noul loc de consum şi pentru acea adresă nu a mai fost emis un card de energie, se anulează primul card și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum al beneficiarului, cu preluarea soldului disponibil, dacă este cazul

– dacă se constată că beneficiarul de sprijin este eligibil la noul loc de consum, iar pentru această adresă a fost emis deja un card de energie, se anulează cardul de energie de la vechiul loc de consum, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimba domiciliul, se anulează și cardul deja existent pentru noul loc de consum și se emite un nou card de energie pentru noul loc de consum

– dacă se constată că beneficiarul nu este eligibil la noul loc de consum, cardul de energie de la vechiul loc de consum se anulează, în cazul în care acesta a fost emis doar pentru beneficiarul care își schimbă domiciliul/ reședința, cu decontarea sumelor utilizate până la schimbarea domiciliului/ reședinței, potrivit avocatnet.ro.

În cazul în care cardul de energie de la vechiul loc de consum a fost emis pentru mai mulți beneficiari, iar aceștia sunt în continuare beneficiari de sprijin, se va păstra valabilitatea cardului de energie în cauză, dar acesta nu va mai putea fi folosit de cel care își schimbă domiciliul/ reședința.

În plus, proiectul de OUG al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) extinde tipurile de energie care fac obiectul sprijinului temporar acordat în 2023.

Concret, în lista deja existentă a surselor de energie pentru care se poate folosi cardul de energie de la stat acordat în acest an se vor introduce și butanul, rumegușul, cărbunele, brichetele sau alți combustibili lichizi sau solizi.

Până acum, pe listă era, pe lângă energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, paleți și alte materiale de încălzire.

Mai mult, se dorește clarificarea termenului „lemn de foc”. Mai precis, în categoria lemnului de foc va intra și lemnul rotund şi despicat de lucru cu diametrul la capătul gros de maximum 24 de centimetri, precum și alte materiale lemnoase și deșeuri de lemn care sunt destinate încălzirii locuințelor.

De asemenea, pentru ca lemnele de foc să poată fi acoperite din banii de la stat, facturile pentru lemnele de foc plătite în numerar vor trebui să fie emise începând cu august 2022 și până la data de 27 decembrie 2023.

Cum se face plata cu cardul de energie

Sunt trei modalități de plată: cu ajutorul postașului, la oficiul poştal sau online pe site-ul Poștei Române.

  1. La orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.
  2. Se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari).
  3. Se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/plăților efectuate și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata

Concret, beneficiarii vor putea plăti online cu cardul de energie. Ei vor accesa aplicația informatică prin introducerea seriei cardului de energie și vor face plățile cu ajutorul celor trei documente necesare, cartea de identitate, cardul de energie și factura de la furnizorul de energie.

Celelalte două modalități de plată sunt la oficiul poștal și direct la poștaș.

Care este valabilitatea cardului de energie

Cardul de energie are valabilitatea asigurată până la 31.12.2023, dar plățile se pot efectua la oficiile poștale până în data de 27.12.2023.

În baza cardului se pot efectua plăți în următoarele perioade:

– Pentru tranșa I – valoare de 700 de lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;

– Pentru tranșa II – valoare de 700 de lei, în perioada septembrie 2023 – 27.12.2023.

Aşadar, pentru prima tranşă de bani pe care românii o primesc pe cardul de energie, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023, scrie antena3.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Iubitul Simonei Halep a purtat un ceas care costă cât un apartament la oficializarea relației de la Wimbledon
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi