Prima pagină » Știri » O parte din animalele lui Nuțu Cămătaru au fost duse la Grădina Zoologică Bucov

O parte din animalele lui Nuțu Cămătaru au fost duse la Grădina Zoologică Bucov

O parte din animalele lui Nuțu Cămătaru au fost duse la Grădina Zoologică Bucov
Cei patru lei și doi urși ai lui Nuțu Cămătaru vor fi luați miercuri de pe proprietatea acestuia, urmând să fie duși la Grădina Zoologică Bucov din Ploiești, a anunțat Vier Pfoten, care, la solicitarea autorităților, va verifica animalele, le va tranchiliza și va supraveghea transportul.

Potrivit Vier Pfoten, în cursul zilei de miercuri, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției, Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și cei ai Gărzii Naționale de Mediu vor prelua animalele sălbatice confiscate de la Ion Balint, cunoscut drept Nuțu Cămătaru, pentru a fi duse la Zoo Bucov, Ploiești.

Animalele preluate de la Nuțu Cămătaru vor adăpostite temporar în amplasamentele existente la Zoo Bucov, specialiștii Vier Pfoten urmând să asigure logistica și buna desfășurare a operațiunilor de trachilizare și transport, se arată într-un comunicat de presă de marți al organizației.

De asemenea, reprezentanții ONG-ului analizează „mai multe posibile soluții” privind adăpostirea permanentă a animalelor ce vor fi preluate de la Nuțu Cămătaru, printre care transferul celor patru lei în rezervația Lionsrock din Africa de Sud, transferul urșilor într-una din rezervațiile organizației din Europa sau amenajarea unui amplasament la Zoo Bucov, „după cele mai înalte standarde internaționale privind bunăstarea animalelor”.

„Animalele au fost bine întreținute, însă nu aveau carnete de sănătate și nici alte documente care să ateste că erau deținute legal și că au fost sub supravegherea unui medic veterinar. Salutăm viteza de reacție a autorităților în acest caz și sperăm ca această rapiditate să se manifeste și în cazul altor animale sălbatice deținute ilegal în captivitate privată”, a spus Kuki Bărbuceanu, coordonator de proiecte Vier Pfoten, citat în comunicat.

Potrivit legislației, deținerea în captivitate a animalelor sălbatice este permisă persoanelor fizice numai cu acordul scris al ANSVSA și pe o perioadă de timp limitată.

„Încălcarea prevederilor legale privind deținerea și comercializarea animalelor sălbatice este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an, sau cu amendă penală de la 500 de lei la 10.000 lei și confiscarea animalelor”, a precizat Vier Pfoten.

Comisarii Gărzii de Mediu au constatat că cei patru lei și cei doi urși de pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru sunt deținuți ilegal, reprezentanții instituției precizând că animalele vor fi ridicate și relocate.

Comisarii GNM care au descins, luni, pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru au constat că aici sunt crescuți patru lei – doi adulți și puii lor – și doi urși, fără documentele aferente.

Celelalte animale de pe proprietatea lui Nuțu Cămătaru, printre care cai și canari, sunt deținute în legalitate, au precizat reprezentanții Gărzii de Mediu.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX că, în urma perchezițiilor făcute vineri, la ferma lui Nuțu Cămătaru au găsit doi urși, patru lei, doi cerbi carpatini, 20 de câini de rasă, 30 de cai de rasă, dintre care unii sunt pursânge olandezi al căror preț ar ajunge la 100.000 de euro, precum și mai multe păsări exotice.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM) au declarat pentru MEDIAFAX că instituția nu emite persoanelor fizice autorizație pentru deținerea de animale sălbatice.

„Emitem autorizație de mediu numai pentru grădini zoologice și centre de reabilitare și îngrijire a animalelor sălbatice”, a spus Mirela Pantilie, directoarea Direcției Biodiversitate din ANPM.

Conform articolului 9, alineatul 1 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor, „deținătorii de animale pot deține animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizați de direcția veterinară și pentru siguranța alimentelor județeană, respectiv a municipiului București”.

Reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor au precizat pentru MEDIAFAX că nu s-a solicitat niciun aviz pentru deținerea de animale săbatice pe proprietatea fraților Cămătaru.

Aceștia au menționat că nu sunt deținute legal animale sălbatice de către persoane fizice în România, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a obține o astfel de autorizație fiind foarte stricte.

În afara grădinilor zoologice și centrelor de îngrijire a animalelor, mai pot fi deținute, „pe o perioadă determinată de timp, în vederea îngrijirii și recuperării fizice”, animale sălbatice aflate în impas de supraviețuire, cu acordul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, potrivit articolului 9, alineatul 3, din Legea 205/2004.

Liderii clanului Cămătarilor, Ion și Vasile Balint, precum și Radu Cristian Roșca, liderul grupării Sportivilor, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile în urma unei decizii din 23 februarie a Tribunalului București.

Instanța a mai dispus emiterea unor mandate de arestare pentru Mario Nuțu Balint, Andrei Cristian Bădulă (implicat în scandalul Plaza Mall ce l-a avut ca actor principal pe Eugen Preda), Cornel Schuster, Marian Bucur, Nicușor Dumitrescu, Remus Petrică Dincă, Dănuț Ion, Dragoș Florin Broșteanu, Costel Valentin Danciu, Constantin Frangulea, Cosmin Vidin, Nicholas Vitto Niculae, Alexandru Ionuț Stoica, Eugen Pârvan, Mihai Ion Tonciu, Robert Florian Petre, Robert Constandache, Gabrile Robert Bușă, Marian Sârbu, Alexandru Răzvan Vasile, Constantin Neață, Geanina Narcisa Barbu, Gigi Daniel Chiras, Licuță Udilă, Adrian Răducu Bică și Bogdan Dumitrache.

Cei 29 de membri ai grupărilor Cămătarii și Sportivii au fost reținuți de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în urma celor 115 percheziții care au avut loc vineri, de la locuințele suspecților fiind ridicate sume importante de bani, bijuterii, mașini de lux și droguri.

În această cauză se fac cercetări față de 67 de persoane, acuzate de constituire a unui grup infracțional organizat, tentativă de omor calificat și deosebit de grav, lipsire de libertate, șantaj, nerespectarea regimului armelor si munițiilor, operațiuni fără drept cu dispozitive interzise, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Panică de iarnă”. Depozitele de gaze ale UE, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Digi24
Singura situație în care Rusia ar folosi arme nucleare împotriva Occidentului: „Răspunsul ar veni imediat”
Cancan.ro
A cerut test ADN, dar Patriarhul Daniel i-ar fi dat o casă! Unde a dispărut femeia care spunea că îi este fiică
Prosport.ro
S-a enervat când a văzut că în patul fostului a ajuns altă femeie și s-a pozat cât se poate de provocator!
Adevarul
Povestea cuplului care a renunțat la oraș pentru o casă cu grădină și fântână: „Ne lipsea atmosfera cu care am crescut“
Mediafax
Nebunie în cluburi: pastile de ecstasy cu fața lui Donald Trump. Autoritățile avertizează că pot ucide
Click
Florin Dumitrescu, imagini rare din vila în care locuiește cu familia! Cum arată noua bucătărie a celebrului chef
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
O mașină din Mad Max, construită din două modele complet diferite, se vinde pe eBay
Descopera.ro
Ce este un material misterios și roșiatic observat pe Pluto?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Un papirus carbonizat din Herculaneum a fost citit fără să fie desfăcut. Tehnologia care deschide biblioteca pierdută a Antichității