Prima pagină » Știri » Omul de afaceri Ioan Neculaie a fost prins în Grecia. Era urmărit internațional pentru încălcarea regimului armelor

Omul de afaceri Ioan Neculaie a fost prins în Grecia. Era urmărit internațional pentru încălcarea regimului armelor

Andrei Dumitrescu
Omul de afaceri Ioan Neculaie a fost prins în Grecia. Era urmărit internațional pentru încălcarea regimului armelor

Omul de afaceri brașovean Ioan Neculaie a fost prins, sâmbătă, pe teritoriul Greciei, potrivit unor surse din Poliție. Acesta era urmărit internațional după ce a fost condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor.

Ioan Neculaie era urmărit internațional din data de 21 ianuarie, după ce anchetatorii care îl căutau pentru a-l conduce la penitenciar au stabilit că acesta a reușit să părăsească teritoriul țării noastre. Ca urmare, polițiștii brașoveni, sprijiniți de la nivelul Poliției Române, au colaborat cu autoritățile din Grecia pentru capturarea lui Neculaie, localizat în zona Thessaloniki.

A tras cu arma în roțile propriei mașini

Omul de afaceri a fost condamnat, în data de 21 ianuarie, de Curtea de Apel Brașov pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și muniților, după ce, într-un moment de furie provocat de unul dintre angajați, a tras cu arma în cauciucurile propriei mașini.

Acesta nu este la prima condamnare pentru această infracțiune. În iunie 2018, el fusese liberat condiționat după ce a executat aproximativ șase luni din pedeapsa de doi ani de închisoare. Curtea de Apel Brașov a anunlat liberarea condiționată de atunci și a recalculat pedeapsa aplicabilă, conform hotărârii publicate pe portalul instanțelor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Mirabela Grădinaru, la Kiev în locul lui Nicușor Dan. Analist: „Constituția României este foarte clară asupra reprezentării”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”