Prima pagină » Știri » Orban, insistă pentru eliminarea facilităților pentru IT-iști: Îmi mențin punctul de vedere

Orban, insistă pentru eliminarea facilităților pentru IT-iști: Îmi mențin punctul de vedere

Orban, insistă pentru eliminarea facilităților pentru IT-iști: Îmi mențin punctul de vedere
Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că își menține punctul de vedere cu privire la eliminarea acilităților pentru IT-iști, precizând că este unul dintre principii este cel al nondiscriminării și egalității efective în fața legii, inclusiv egalitatea egalitatea de tratament fiscal.

„Eu am exprimat un punct de vedere pe care-l mențin. PNL a adoptat un document care se numește /Principiile bunei guvernări liberale/, un document pe care l-am făcut public în care am enunțat principiile care stau la baza guvernării. Între principii este principiul nondiscriminării și egalității efective în fața legii, care înseamnă inclusiv egalitatea de tratament fiscal. Ceea ce am spus că că nu sunt de acord cu stilul ăsta de a guverna în care să creezi anumite avantaje unor categorii pentru a le fideliza, iar aici PSD este maestrul în sistemul ăsta de guvernare. Am spus un lucru de bun simț – sunt peste șapte milioane de români care-și plătesc impozitele. Există și alte mecanisme de a susține anumite zone din economie. Nu e o măsură guvernamentală, e un principiu”, a declarat la Digi24 Ludovic Orban.

Președintele Comisiei pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților, deputatul USR Cătălin Drulă, a catalogat drept o „imensă prostie” eventuala eliminare a facilităților fiscale pentru IT-iști, motivând că ar avea efecte economice negative.

Reacția lui Drulă a venit după ce președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Mediaș, că nu i se pare normal ca cei care lucrează în IT să fie scutiți de plata impozitului pe venit. „Orice venit trebuie impozitat. Nu poți să creezi facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”, a spus Orban.

„Mie nu mi se pare normal ca IT-iștii să fie scutiți de plata impozitului pe venit. IT-iștii câștigă cel mai bine în România. A fost o perioadă în care să stimulezi, ca oamenii să se ducă spre zona de IT, acuma nu mi se pare normal, vă spun sincer. De ce? Păi un angajat dintr-o forjă sau un șofer de TIR care muncesc în condiții extrem de grele trebuie să plătească impozit pe venit și altul care încasează venituri semnificative și altul care încasează venituri dintr-o muncă mai mult intelectuală, mentală fără discuție, de ce să nu plătească impozit? Neutralitatea fiscală e un principiu fundamental. Orice venit trebuie impozitat”, a spus Orban.

Potrivit acestuia, nu pot fi create „facilități fiscale care îmbracă forma unor privilegii”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
O centrală nucleară, oprită din cauza meduzelor. Câte reactoare a afectat?