Prima pagină » Știri » Parlamentul respinge numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA

Parlamentul respinge numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA

Parlamentul respinge numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA
Plenul reunit al Senatului și Camerei Deputaților a respins, miercuri, propunerea ca Narcisa Iorga să fie numită ca membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), celelalte două propuneri - Radu Călin Cristea și Gabriel Tufeanu - fiind aprobate.

Parlamentarii s-au exprimat asupra propunerilor de numire în CNA prin vot secret cu buletine.

Candidatura Narcisei Iorga a înregistrat 36 de voturi „pentru” și 240 „împotrivă”.

Radu Călin Cristea a obținut 271 de voturi „pentru” și 65 „împotrivă”, iar Gabriel Tufeanu 265 de voturi „pentru” și 71 „împotrivă”.

Anterior, miercuri, comisiile de cultură ale Senatului și Camerei Deputaților au dat aviz negativ cu privire la numirea Narcisei Iorga ca membru în CNA, celelalte două propuneri – Radu Călin Cristea și Gabriel Tufeanu – primind avize pozitive.

La sfârșitul lunii septembrie, Narcisa Iorga a fost propusă pentru un nou mandat de membru titular în CNA, de președintele Traian Băsescu, iar Radu Călin Cristea a fost la rândul său propus pentru un nou mandat, de Guvern. Totodată, Guvernul l-a propus ca membru titular în CNA pe Gabriel Tufeanu.

Consiliul Național al Audiovizualului și-a încheiat activitatea la sfârșitul lunii octombrie și o va mai putea relua abia după ce Parlamentul va numi noi membri în locul celor ale căror mandate au expirat, respectiv Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Radu Călin Cristea și Christian Mititelu.

Pentru ca o ședință a CNA să poată să aibă loc, Consiliul trebuie să aibă un cvorum de opt din cei 11 membri numiți, potrivit Legii audiovizualului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Tragedie înainte de nuntă! Nepotul lui Mircea Rednic, Marius Totolici, a murit în somn la doar 37 de ani
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Minunea de la Cluj: satul care și-a dublat populația cu o strategie neașteptată. Case și terenuri pentru tineri
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Fac provizii pentru iarnă! Șerban Copoț a copt 120 kg de vinete. Rețeta Annei Lesko de roșii marinate, secretul gustului unic
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Manuscrisele vechi ascund un secret care nu este scris în cerneală, relevă noi cercetări