Prima pagină » Știri » Peste 10.000 de sindicaliști din învățământ protestează miercuri la Guvern și Parlament

Peste 10.000 de sindicaliști din învățământ protestează miercuri la Guvern și Parlament

Peste 10.000 de sindicaliști din învățământ protestează miercuri la Guvern și Parlament
Peste 10.000 de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) sunt așteptați să protesteze, miercuri, în Capitală, printr-un miting la Guvern și un marș până la Palatul Parlamentului, principala lor revendicare fiind alocarea a 6% din PIB pentru educație.

Peste 10.000 de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) sunt așteptați să protesteze, miercuri, în Capitală, printr-un miting la Guvern și un marș până la Palatul Parlamentului, principala lor revendicare fiind alocarea a 6% din PIB pentru educație.

Mitingul din Piața Victoriei ar urma să aibă loc între orele 11.00 și 12.00, după care sindicaliștii vor pleca în marș până la Parlament, potrivit organizatorilor.

„Dacă și după această amplă acțiune vom fi tratați cu aceeași ignoranță, dascălii vor fi nevoiți să închidă școlile”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu.

În 30 octombrie, după ce peste 400 de membri ai FSLI au pichetat timp de trei zile sediile Guvernului și USL, reprezentanții federației au anunțat că acțiunile nu au dus la niciun rezultat, iar atitudinea guvernanților împinge profesorii spre protestul final – greva generală.

Și sindicaliștii federațiilor „Spiru Haret” și „Alma Mater” au protestat în București, luni, printr-un pichet la Palatul Parlamentului.

Sindicaliștii FSLI cer alocarea din 2014 a minimum 6% din PIB pentru educație, conform articolului 8 din Legea educației, și creșterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învățământ în totalul cheltuielilor de personal din sectorul public.

De asemenea, sindicaliștii cer modificarea Legii educației, inclusiv în ceea ce privește statutul personalului didactic, astfel încât să se elimine discriminările existente în prezent și să ducă la creșterea calității actului de instrucție și educație și a gradului de implicare a cadrelor didactice în luarea deciziilor.

Reprezentanții FSLI susțin că principalele modificări care se impun sunt: reintroducerea normei de predare de 16 ore pe săptămână pentru personalul didactic care are peste 25 de ani vechime în învățământ și gradul didactic I; decontarea cheltuielilor cu naveta cadrelor didactice de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației; introducerea prevederilor Legii 315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți sau programe educaționale pe suport electronic; reintroducerea sporului de doctorat; posibilitatea pensionării anticipate, cu cel puțin trei ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea cuantumului pensiei; acordarea gradației de merit și pentru personalul didactic auxiliar, precum și introducerea posibilității dobândirii de către cadrele didactice a celei de-a doua specializări, prin programe de conversie profesională, cu finanțare de la bugetul de stat.

Sindicaliștii mai cer adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanți să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcției didactice și cel minim să fie de 2:1.

„Aceasta este singura soluție pentru ca meseria de dascăl să devină motivantă și tinerii performanți să fie atrași către cariera didactică”, susțin reprezentanții FSLI.

Aceștia au mai arătat că se impune majorarea salariilor personalului nedidactic, având în vedere faptul că actualele venituri ale acestei categorii de salariați „le permit un trai sub limita de subzistență”.

Sindicaliștii mai cer depolitizarea învățământului, în sensul că, în dobândirea funcției de director al unității de învățământ, rolul determinant să revină colectivului unității, și nu factorilor politici.

De asemenea, FSLI mai cere regândirea programelor școlare și a sistemului de evaluare a elevilor, în sensul de a se pune accent pe latura formativă și nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoștințele dobândite, pentru a face față cerințelor în schimbare și competiției de pe piața forței de muncă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manchester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Risc crescut de retrogradare pentru România. Ce a transmis agenția S&P Global Ratings?