Prima pagină » Știri » Peste 160 de taximetriști, cercetați pentru evaziune fiscală

Peste 160 de taximetriști, cercetați pentru evaziune fiscală

Peste 160 de taximetriști, cercetați pentru evaziune fiscală
Peste 160 de taximetriști, cercetați pentru evaziune fiscală

„În perioada 20 noiembrie 2014 – 2 ianuarie 2015, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul IGPR, polițiștii au acționat, la nivel național, în zona aeroporturilor, porturilor și gărilor, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Română.

Conform sursei citate, polițiștii au controlat 9.279 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost constatate 13 infracțiuni și au fost date 3.893 de amenzi, în valoare totală de 726.484 de lei.

În plus, polițiștii au ridicat 25 de licențe de transport, au retras 122 de certificate de înmatriculare și au reținut nouă permise de conducere.

Anchetatorii brașoveni au întocmit un dosar penal în cadrul căruia sunt cercetate patru persoane, dintre care trei administratori ai unor firme de taximetrie și o persoană bănuită că ar fi gestionat sistemul de fraudare a aparatelor de taxat.

Toate cele patru persoane au fost inițial reținute, însă magistrații au decis arestarea la domiciliu a celor trei administratori și controlul judiciar în cazul celei de-a patra persoane.

De asemenea, au fosr deschise dosare penale pentru evaziune fiscală pe numele a 161 de șoferi de taxi, prejudiciul fiind evaliat la aproximativ 1.000.000 de euro.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani