Peste 200 de persoane au participat, în Piața Romană, la protestul „anti-maidanezi”

Peste 200 de persoane au participat, în Piața Romană, la protestul anti-maidanezi
Publicat: 06/09/2013, 22:13
Actualizat: 06/09/2013, 22:13

Peste 200 de persoane au participat vineri seară, în Piața Romană din București, la protestul „anti-maidanezi”, cerând rezolvarea problemei câinilor fără stăpân, dar și demisia primarului general Sorin Oprescu.

Participanții – de la copii de câțiva ani, veniți cu părinții, la pensionari – s-au adunat începând cu ora 19.00, pe trotuarul din zona Coloanelor, unde a fost așezată o fotografie a lui Ionuț Anghel – copilul de patru ani sfâșiat de câini -, lângă care au fost puse lumânări, candele și flori.

Printre ei s-au numărat și părinții lui Ionuț, mama acestuia declarând că au venit din respect pentru cei care au organizat această acțiune și care s-au gândit, astfel, și la copilul lor.

La protest au fost aduse cartoane cu mesaje printre care „16.192 mușcați numai în 2012”, „Vrem o țară ca afară!”, „Vă rugăm să ne scuzați, nu mai vrem să fim mâncați”, „Asociația de Protecție a Oamenilor”, „Pro civilizație”, „Fără maidanezi” și „Stop terorii cu patru labe, colți și coadă!”.

Unul dintre protestatari a ținut în mâini o fotografie a primarului general Sorin Oprescu având banderolă de doliu la unul dintre colțuri, iar unii copii au purtat cartoane cu textul „Stop/Nu vreau să urmez eu!”.

Protestatarii au scandat, mai întâi, „Ionuț, Ionuț!”, iar apoi au cerut demisia edilului-șef al Capitalei, strigând „Jos Oprescu! și „Demisia!”.

La protest s-a strigat și „V-ați spălat pe mâini, ne-ați lăsat la câini”, „Luați-i de pe străzi!” și „Fără referendum”, mulți dintre cei prezenți nefiind de acord cu scrutinul inițiat de Sorin Oprescu, pe care îl consideră o cheltuială inutilă în condițiile în care există o lege ce permite autorităților locale să eutanasieze patrupedele fără stăpân.

Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.30, fără incidente.

În anunțul de mobilizare pentru acest protest, postat de Facebook, asociația Pro Civilizație Secolul 21 a scris că oamenii cer „autorităților care ne sfidează de peste 23 de ani să adune toți câinii maidanezi de pe străzile Bucureștiului, aplicând Legea 227/2002”.

Primăria Capitalei a arătat anterior, vineri, într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX, că la Comisia pentru Aprobarea Adunărilor Publice din cadrul municipalității au fost depuse două cereri privind „adunări publice care au ca obiect câinii comunitari”.

Una dintre cereri, depusă de Nadine Apostolescu în 4 septembrie, a fost aprobată în cadrul comisiei pentru duminică 8 septembrie, între orele 11.00 și 14.00, vizavi de Palatul Parlamentului, în alveola de la Parcul Izvor.

Cealaltă cerere de protest, depusă de Victor Laurențiu Stancu, a fost aprobată pentru luni 9 septembrie, între orele 18.00 și 19.45, tot vizavi de Palatul Parlamentului, în alveola de la Parcul Izvor.

Municipalitatea a precizat că, în cazul celei de-a doua cereri, solicitantul a vrut inițial aprobare pentru vineri 6 septembrie, în Piața Universității, iar apoi la Piața Romană.

„Reprezentanții comisiei au explicat că în niciuna din aceste două locații nu pot fi aprobate solicitări de protest, întrucât la Piața Universității există deja proteste spontane (Roșia Montană), iar în Piața Romană nu exista un spațiu adecvat pentru astfel de manifestări. Pe cale de consecință, domnul Stancu Victor Laurențiu și-a modificat cererea alegând ca loc de desfășurare alveola de la Parcul Izvor, vis-a-vis de Palatul Parlamentului, în data de 09.09.2013”, se arată în comunicatul de presă al municipalității.

Reprezentanții Primăriei au menționat că toate adunările publice sunt stabilite în cadrul Comisiei pentru Aprobarea Adunărilor Publice, din care fac parte reprezentanți ai Poliției Capitalei, ai Brigăzii Rutiere, ai Jandarmeriei București, ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, ai Poliției Comunitare a Municipiului București, ai Administrație Străzilor, ai Administrație Lacuri Parcuri și Agrement, ai Serviciului de Protecție și Pază.

„Numai după ce aceștia propun, cererea ajunge pentru aprobare la primarul general. În consecință, propunerea pentru Piața Romană nu i-a fost prezentată primarului general”, a mai precizat municipalitatea.

Anterior, comunitatea online a părinților Desprecopii.com și Asociația Pro Civilizație au anunțat că mitingul programat pentru vineri, în Piața Romană, nu a primit aprobare din partea Primăriei Capitalei pentru locația și ora la care era făcută cererera, astfel că manifestul public a fost amânat pentru cel organizat de Nadine în Parcul Izvor, duminică, între orele 11.00 și 14.00.

„A fost depusă o nouă cerere de miting și pentru săptămâna viitoare”, preciza comunitatea părinților.

Comunitatea online a părinților a anunțat, joi, o acțiune de protest în memoria lui Ionuț Anghel și a tuturor persoanelor mușcate sau atacate de câini maidanezi, cerând autorităților să ia măsuri imediate și eficiente pentru asigurarea dreptului la viață și siguranță.

„Cerem autorităților o soluție demnă de o țară europeană a anului 2013. Cerem factorilor de decizie (Guvern, Parlament, primării) să ia măsuri imediate și eficiente pentru asigurarea dreptului la viață, liniște și siguranță! Nu vrem și alte victime mutilate și ucise de câini fără stăpâni. Și noi iubim câinii, dar mai presus de câini, ne iubim copiii”, se arăta într-un comunicat de presă remis joi agenției MEDIAFAX.

Comunitatea de părinți anunța că în cadrul acțiunii de protest vor aprinde candele pentru Ionuț și vor păstra un moment de reculegere în memoria lui.

Părinții cer ferm autorităților să găsească o soluție imediată care să se concretizeze în ridicarea definitivă a câinilor de pe străzi și din parcuri.

„Vrem o lege clară, aplicabilă și care să aibă efecte în viața tuturor”, se mai arăta în comunicat.

Ionuț Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de mușcături de câini.

Procurorii Parchetului instanței supreme fac cercetări în acest caz, fiind făcute și verificări privind respectarea legislației legate de gestionarea câinilor fără stăpân.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O celebră influenceriţă pe TikTok a fost asasinată în fața casei sale. Atacatorul s-a prefăcut...
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate...
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total!...
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
O cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil, în Vrancea! Șoferul a decedat
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Răsturnare de situaţie din piaţa muncii. Exodul a luat sfârşit: Procentul românilor care caută activ...
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Ștafeta torței olimpice de la Paris 2024 va include 30 de situri din patrimoniul UNESCO