Prima pagină » Știri » Peste 300 de angajați ai Poștei din Cluj și-au oprit activitatea. Șase județe, afectate

Peste 300 de angajați ai Poștei din Cluj și-au oprit activitatea. Șase județe, afectate

Peste 300 de angajați ai Poștei din Cluj și-au oprit activitatea. Șase județe, afectate
Peste 300 de angajați al Poștei Cluj au încetat, joi dimineața, activitatea într-un protest spontan care a dus la paralizarea activității, oamenii fiind nemulțumiți de eșecul negocierilor cu conducerea, astfel încât nu se mai trimit pensii, corespondență și colete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul sindicatului din Poșta Cluj, Carol Sinka, a declarat că după protestul angajaților din schimbul de noapte de la Centrul Regional de Tranzit Cluj, au încetat activitatea și angajații din alte oficii poștale din județ.

„Peste 300 de angajați din Poșta Cluj, de la oficii poștale din tot județul Cluj, au încetat joi dimineață activitatea, într-un protest spontan, nemulțumiți de eșecul negocierilor de la București cu conducerea Companiei Naționale Poșta Română. Este vorba atât de cei de la Centrul Regional de Tranzit Cluj, care continuă protestul început de colegii din schimbul de noapte, dar și de angajați de la OPD Cluj, unde sunt peste 100 de poștași care nu au ieșit în distribuire, de la mai multe oficii poștale din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Câmpia Turzii și Gherla. Activitatea Poștei Cluj este paralizată, ghișeele cu publicul sunt închise, nu se trimite corespondență, nici mesagerii, pensii, colete, nimic”, a spus Sinka.

Acesta a subliniat că nu știe cât va dura protestul, în condițiile în care acțiunea este una spontană. „Cât vor dori oamenii”, a menționat Carol Sinka.

Zeci de angajați din schimbul de noapte ai Centrului Regional de Tranzit din cadrul Poștei Române Cluj au întrerupt spontan activitatea miercuri seara, nemulțumiți de eșecul negocierilor cu conducerea Companiei Naționale Poșta Română care nu a aprobat majorarea salariilor cu 200 de lei net.

Liderul sindicatului Poștei Cluj, Carol Sinka, a declarat, joi dimineața, corespondentului MEDIAFAX că alte nemulțumiri care au dus la protest se referă la condițiile de muncă și la deficitul de personal, probleme care nu au fost rezolvate.

„Peste 40 de angajați de la Centrul Regional de Tranzit al Poștei Române Cluj-Napoca din schimbul de noapte au întrerupt spontan activitate, miercuri seara, la ora 23. Ei și-au manifestat nemulțumirea față de modul în care au decurs negocierile purtate miercuri la București de liderii sindicali cu conducerea Companiei Naționale Poșta Română. Angajații nu au primit majorarea salariilor cu 200 de lei net și am primit 100 lei brut, în condițiile în care salariul mediu brut este de 1.300 de lei. Alte nemulțumiri se referă la condițiile de muncă, lucrăm ca acum 30 de ani, sortarea corespondenței se face manual, și la deficitul de personal, probleme care nu au fost rezolvate. Nu s-a prelucrat nimic toată noaptea”, a spus Sinka.

În urma încetării activității de la Centrul Regional de Tranzit Cluj, unde se sortează zilnic zeci de mii de corespondențe și mii de colete, a fost afectată activitatea oficiilor poștale din cele șase județe arondate din Regiunea de Nord-Vest, la care se adaugă județele Alba și Mureș

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL ce i-a pregătit Trump lui Xi Jinping la Washington. Mesajul neașteptat al liderului chinez
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Cancan.ro
Ce au făcut Valentina și Vlad cu o zi înainte de tragedie. 'Până la 12 şi ceva a...
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Adevarul
Cum încearcă Ucraina să oprească ofensiva Rusiei cu un plan strategic de „distrugere totală”. Pierderile Moscovei au ajuns la 2.000 de oameni pe zi
Mediafax
MEDIAFAX 35. 1991 – Se naște MEDIAFAX. România adoptă prima Constituție post-decembristă
Click
Se mai poate trăi decent cu 5.000 de lei în România? Dilema care a stârnit un val uriaș de reacții: „O mare bătaie de joc”
Digi24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Cancan.ro
Cine este tatăl Valentinei, tânăra găsită fără suflare în Olt, și cu ce se ocupă. Este foarte cunoscut în Filiași
Ce se întâmplă doctore
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Descopera.ro
Harvey Weinstein, condamnat la 15 ani de închisoare pentru agresiune sexuală
Mediafax Italia
BOMBĂ | Ce dezvăluie presa din Italia despre Călin Georgescu
Mediafax Spania
A EXPLODAT PREȚUL roșiilor! Care este motivul pe care îl invocă fermierii