Prima pagină » Știri » Peste o sută de persoane și un elicopter încearcă să stingă două focare de incendiu în Parcul Național Domogled

Peste o sută de persoane și un elicopter încearcă să stingă două focare de incendiu în Parcul Național Domogled

Detalii pe gândul

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, două focare de incendiu au fost observate, miercuri dimineață, în pădurea de pin din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, de către pilotul de pe elicopterul care a făcut o misiune de recunoaștere.

„Cele două focare sunt răzlețe, pe o suprafață de trei hectare. Aseară (n.r. marți) nu se mai observau focare, dar peste noapte s-au reaprins în două locuri”, au arătat reprezentanții ISU Caraș-Severin.

În jurul orei 10.00, un elicopter MAI a reînceput misiunile de aruncare cu apă, iar 140 de persoane, pompieri, angajați ai direcției silvice și rangeri, acționează de la sol cu lopeți, bătătoare și rucsaci de intervenție la incendii de pădure.

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 15.00, în zona orașului Băile Herculane, în Parcul Național Domogled – Valea Cernei, iar marți se manifesta pe trei hectare, la o plantație de pin negru de Banat și subarboret și exista pericolul extinderii la o pădure de fag.

Zona în care s-a produs incendiul este la o altitudine de 1.100 de metri, la 25 kilometri distanță față de orașul Băile Herculane, din care 15 kilometri drum neamenajat, și este caracterizată de un relief foarte dificil. Este o zonă stâncoasă, pe o pantă abruptă, cu o înclinație de 40 de grade, potrivit ISU Caraș-Severin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă la Kiev: cea mai importantă armă împotriva Rusiei a rămas fără muniție
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
„Fac pariu că o să legalizeze drogurile”
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cine este tânăra din România care și-a făcut loc printre piloții Campionatului European de Raliuri
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
(P) Otoplastia (operația pentru urechi clăpăuge): când e momentul potrivit, cât costă și cum alegi chirurgul