Prima pagină » Știri » Podul de la Agigea va fi închis două-patru ore în trei zile din săptămână, până la sfârșitul anului

Podul de la Agigea va fi închis două-patru ore în trei zile din săptămână, până la sfârșitul anului

Podul de la Agigea va fi închis două-patru ore în trei zile din săptămână, până la sfârșitul anului
Podul de la Agigea va fi închis total, pentru două-patru ore, în trei zile din săptămână, până la sfârșitul anului, iar după finalizarea lucrărilor restricția de circulație pe pod va fi ridicată de la 3,5 tone, cât este în prezent, la 5 tone, a anunțat, luni, prefectul de Constanța.

Podul de la Agigea va fi închis total, pentru două-patru ore, în trei zile din săptămână, până la sfârșitul anului, iar după finalizarea lucrărilor restricția de circulație pe pod va fi ridicată de la 3,5 tone, cât este în prezent, la 5 tone, a anunțat, luni, prefectul de Constanța.

Prefectul județului Constanța, Eugen Bola, a anunțat, într-o conferință de presă, că în perioada 23-26 octombrie podul va fi închis noaptea, la intervale de 15 minute, iar în 26 octombrie va fi închis total, timp de patru ore.

„Între 23 și 26 octombrie, timp de trei nopți, între orele 23.00 și 04.45, podul va fi închis la intervale de 15 minute. În 26 octombrie, de la ora 9.00 și până la ora 13.00 podul se închide total pentru a fi dată jos hobana. Se scoate fasciculul afectat și se se introduce un fascicul nou. Podul va fi închis, între două și patru ore, în trei zile din săptămâna, iar una din zile va fi în weekend”, a explicat prefectul județului Constanța.

El a precizat că aceste restricții vor fi până la sfârșitul anului dacă și condițiile meteorologice vor permite efectuarea lucrărilor.

Prefectul a mai spus că în cazul unor urgențe deosebite mașinile de ambulanță și cele de pompieri ar putea trece pe pod chiar și în intervalul în care este închis, dar că atât Serviciul Județean de Ambulanță, cât și ISU Dobrogea și-au organizat astfel efectivele încât au personal și mașini de intervenție și la nord, și la sud de podul de la Agigea.

Eugen Bola a precizat că dacă lucrările de înlocuire a unor fascicule de la hobanele podului vor fi încheiate până la sfârșitul anului, atunci din ianuarie 2014 restricția pe podul de la Agigea va fi ridicată pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, urmând ca restricția să se aplice autovehiculelor cu masa totală mai mare de 5 tone. El a mai afirmat că nu au existat obiecții ale primarilor din sudul județului referitoare la închiderea podului timp de câteva ore, trei zile pe săptămână.

La Prefectura Constanța a avut loc, luni, o întâlnire a autorităților în care s-a discutat despre situația podului de la Agigea.

Începând din 1 octombrie, vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu au voie să traverseze podul de la Agigea, iar pentru a ajunge în Portul Constanța șoferii folosesc mai multe rute ocolitoare. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor de reabilitare efectuate la podul respectiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Cea mai frumoasă antrenoare din România i-a înnebunit din nou pe fani: „Superbă”
Adevarul
Planul ascuns din spatele bătăliei pentru guvernare. Analist politic: „Nu e o luptă în sensul clasic”
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Prințesa Kate a surprins la Wimbledon! Accesoriul celebru la care a renunțat fără explicații
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Câte ore pierdem pe săptămână din cauza banilor?