Prima pagină » Știri » Poliția Română vrea CLASAREA DOSARULUI pentru numerele de înmatriculare M..EPSD. Avocatul lui Răzvan Ștefănescu: Nu există NICI O CULPĂ PENALĂ în dosar

Poliția Română vrea CLASAREA DOSARULUI pentru numerele de înmatriculare M..EPSD. Avocatul lui Răzvan Ștefănescu: Nu există NICI O CULPĂ PENALĂ în dosar

Poliția Română vrea CLASAREA DOSARULUI pentru numerele de înmatriculare M..EPSD. Avocatul lui Răzvan Ștefănescu: Nu există NICI O CULPĂ PENALĂ în dosar
Poliția Română renunță la dosarul penal pentru numerele de înmatriculare M..EPSD. Vezi explicațiile avocatului lui Răzvan Ștefănescu, împotriva căruia nu există probe privind vreo culpă penală

Direcția Rutieră va propune Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 CLASAREA dosarului penal deschis pe numele șoferului mașinii M…PSD, informează IGPR, dar șeful Poliției Române a cerut verificări privind „modul eronat” al argumentării aplicării Convenției de la Viena.

„Având în vedere interesul public major în ceea ce privește circulația pe drumurile publice din România a unui autoturism înmatriculat în Suedia, Centrul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului General al Poliției Române este abilitat să comunice următoarele: În conformitate cu ultimele precizări primite pe canalele de cooperare polițienească internațională, Poliția Română va preda autorităților suedeze numerele de înmatriculare personalizate, cu conținut obscen, ridicate la data de 31 iulie 2018, întrucât acestea au fost retrase de către emitent. Cu respectivul autoturism se poate circula numai cu utilizarea numerelor de înmatriculare permanente”, au precizat reprezentanții IGPR, printr-un comunicat de presă.

Supărat că reprezentanții Poliției Rutiere s-au acoperit de ridicol, argumentând din punct de vedere juridic, că numerele de înmariculare au fost retrase în baza Convenției de la Viena din 1968, care a fost amendată între timp, inspectorul general al Poliției Române a dispus declanșarea unor verificări, pentru a depista cine este vinovat.

„În ceea ce privește dosarul penal instrumentat în prezent, în cursul zilei de astăzi, Brigada de Poliție Rutieră din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București va propune unității de parchet competente SOLUȚIA DE CLASARE a cauzei”, mai arată IGPR.

După clasare, Răzvan Ștefănescu își va primi permisul de conducere înapoi.

Avocatul lui Răzvan Ștefănescu precizase în această dimineață că Poliția nu are nici o probă împotriva clientului său.

„Pentru că la dosar am depus acte pentru celeritate, sperăm să avem în cel mai scurt timp (o soluție, n.r.) în această cauză. Niciuna din probe nu indică, nu există nicio culpă a clientului. Așteptăm clarificări de la partea suedeză cu privire la decizia de retragere a plăcuțelor de înmatriculare”, a declarat pentru Mediafax, avocatul lui Răzvan Ștefănescu, Ioana Mateș.

Și șoferul mașinii înmatriculate cu M…PSD, Răzvan Ștefănescu, a precizat că își dorește ca dosarul să fie clasat.

„Eu asta îmi doresc (clasarea dosarului, n.r.), dar nu știu ce să spun. De la început, mi-am dorit să-mi iau permisul înapoi. Nu m-am mai întâlnit cu o situație de genul acesta, nu am mai fost niciodată la Poliție. Chiar nu mi dau seama ce se va întâmpla”, a declarat pentru Mediafax, Răzvan Ștefănescu.

Agenția suedeză a Transporturilor a decis anularea, începând din 1 august, a numărului de înmatriculare personalizat al vehiculului depistat în România care conținea un mesaj obscen la adresa Partidului Social-Democrat (PSD).

„Agenția suedeză a Transporturilor aprobă numere de înmatriculare personalizate pentru utilizarea pe teritoriul Suediei. Numerele de înmatriculare personalizate sunt permise și în străinătate, cu condiția să nu intre în contradicție cu legislația locală. În momentul aprobării numerelor de înmatriculare personalizate, luăm în considerare diverse criterii. Unul dintre criterii este să analizăm combinația de litere sau cifre și dacă acestea sunt percepute ca fiind ofensatoare. În acest caz, nu aprobăm emiterea numărului de înmatriculare. Cu toate acestea, nu putem ști în avans semnificația oricărei combinații posibile în toate limbile străine. Cuvinte care în anumite limbi nu sunt ofensatoare pot fi ofensatoare în alte limbi. Dacă Agenției suedeze pentru Transporturi i se aduce la cunoștință că un anumit număr de înmatriculare este ofensator, acesta este retras„, a transmis instituția într-un răspuns la o solicitare a agenției de presă Mediafax.

„În acest caz specific, când ne-a fost adus în atenție că numărul de înmatriculare este ofensator, am decis anularea acestuia. Decizia a fost luată pe 25 iulie, iar numărul de înmatriculare își încetează valabilitatea din 1 august”, precizează Agenția suedeză a Transporturilor.

Răzvan Ștefănescu, în vârstă de 45 de ani, a intrat în România pe data de 17 iulie, prin Vama Nădlac, cu o mașină cu numere de înmatriculare conținând un mesaj obscen la adresa PSD. Mesajul a devenit în scurt timp viral, iar bărbatul s-a plimbat cu automobilul prin întreaga țară. Timp de zece zile, a fost oprit în trafic de patru ori de Poliție, în județele Olt, Hunedoara și Dolj. Abia ultima dată, când polițiștii l-au oprit în București, i-au reținut plăcuțele de înmatriculare și permisul. Motivul: românul nu avea dreptul să circule cu acele numerele preferențiale, obținute în Suedia, pe teritoriul României. Totuși a fost nevoie de două săptămâni pentru ca Poliția să stabilească acest lucru, perioadă în care oficialii de la București au corespondat cu autoritățile suedeze.

„În momentul în care a intrat în țară (n.r.: 17 iulie 2018) îndeplinea condițiile.Ulterior, verificările le-am făcut noi. Este o situație inedită”, a declarat șef director adjunct al Direcției Rutiere din Cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Marian Badea.

Brigada Rutieră transmite că a fost întocmit dosar penal pe numele lui Răzvan Ștefănescu, românul care conduce mașina M…E PSD, pe motiv că automobilul nu are drept de circulație în țară cu acele plăcuțe, iar Biroul Interpol Stockholm a anunțat că numerele sunt valabile doar pe teritoriul Suediei. Pe de altă parte, românul, care a rămas fără permis și plăcuțe cataloghează gestul ca fiind hărțuire.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi