Prima pagină » Știri » Polițist rănit în timpul unei confruntări între suporterii echipelor Steaua și Rapid

Polițist rănit în timpul unei confruntări între suporterii echipelor Steaua și Rapid

O polițistă de la Secția 22 a fost grav rănită, în această seară, de o piatră aruncată în timpul unei confruntări dintre suporterii echipelor Steaua și Rapid, femeia fiind transportată de urgență la spital.

O polițistă de la Secția 22 a fost grav rănită, în această seară, de o piatră aruncată în timpul unei confruntări dintre suporterii echipelor Steaua și Rapid, femeia fiind transportată de urgență la spital.

Incidentele dintre suporterii steliști și cei ai echipei Rapid au avut loc, în jurul orei 19.00, în zona Tricodava.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, Christian Ciocan, a declarat, duminică, agenției MEDIAFAX, că membrii celor două galerii s-au întâlnit în zona Tricodava, au început să-și adreseze injurii, iar la un moment dat lucrurile au degenerat într-un conflict.

Suporterii steliști au început să arunce cu pietre înspre membrii galeriei rapidiste, iar una din pietre a trecut prin parbrizul unui Logan al Poliției și a lovit în cap o femeie, agent la secția 22.

Agentul a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal, unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Jandarmii – prezenți la locul incidentelor – au intervenit în forță, au reținut cinci persoane, printre care și pe cel care aruncat cu piatra în mașina Poliție. Cei cinci au fost duși la Secția 22, pentru audieri.

Măsurile de ordine publică la meciul Steaua – Rapid, programat de la ora 20.30, în etapa a VII-a a Ligii I, sunt asigurate de peste 600 de jandarmi din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
FOTO. Cristina ICH, apariție răvășitoare în dormitor: „Femeia fatală”
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Director CNAIR: Nivel insuficient de mobilizare pe șantierele unui lot al A0 Nord
Click
De ce a plecat Diana Matei din MApN după aproape 20 de ani. Câți bani câștiga: „Mi-e foarte greu...”
Digi24
Ziua în care patru bombe nucleare au căzut pe teritoriul Spaniei. O tragedie aviatică ale cărei urmări se simt și 60 de ani mai târziu
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de la țară a lui Cheloo. Rapper-ul a lăsat în urmă viața agitată de la oraș și s-a mutat în Breaza. Are o curte imensă
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Fenomenul „floodlighting”: de ce unii oameni dezvăluie prea multe prea repede la începutul unei relații