Prima pagină » Știri » Președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cercetat de DNA pentru trafic de influență

Președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cercetat de DNA pentru trafic de influență

Președintele CJ Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, cercetat de DNA pentru trafic de influență
Adrian Țutuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, este cercetat de DNA pentru trafic de influență în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012. Informația este cuprinsă în dosarul senatorului PSD Ion Stan. Procurorii DNA arată că au disjuns cercetările față de Adrian Țutuianu în urma unui denunț făcut de omul de afaceri Nicușor Sorin Dima cel care l-a denunțat și pe Ion Stan.

Adrian Țutuianu, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, este cercetat de DNA pentru trafic de influență în legătură cu campania electorală pentru alegerile locale din 2012. Informația este cuprinsă în dosarul senatorului PSD Ion Stan. Procurorii DNA arată că au disjuns cercetările față de Adrian Țutuianu în urma unui denunț făcut de omul de afaceri Nicușor Sorin Dima, cel care l-a denunțat și pe Ion Stan.

În rechizitoriul senatorului Ion Stan, trimis în judecată pentru trafic de influență, se menționează că procurorii anticorupție îl cercetează pe actualul șef al CJ Dâmbovița.

„Întrucât la data de 23.11.2012, DIMA NICUȘOR SORIN a denunțat și pretinse fapte penale comise de numitul ȚUȚUIANU ADRIAN în perioada iunie 2012, cu ocazia campaniei electorale pentru alegerile locale, se va dispune disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C.p. rap. la art. 6 din legea nr. 78/2000, într-o cauză separată”, se precizează în actul de acuzare al senatorului Ion Stan

Adrian Țutuianu nu a putut fi contactat până la această ora. Consilierul său a transmis că președintele CJ se află într-o ședință. Vom prezenta punctul său de vedere în momentul în care va fi disponibil pentru declarații.

Numele lui Adrian Țutuianu apare în dosarul senatorului Ion Stan care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, fiind acuzat că ar fi pretins sume importante de bani în schimbul cărora s-ar fi angajat față de omul de afaceri Nicușor Dima, care i-ar fi sponsorizat campania electorală, că îi va obține contracte cu statul.

Ion Stan i-a propus lui Dima Nicușor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Țuțuianu, actualul președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune față de el și că „au bătut palma”.

„STAN ION: Serios? Băi, eu pentru de-asta te-am chemat. Că am revenit la relații mai bune cu ăștia. Am zis: „îmi bag [folosește un cuvânt obscen]-n ea de funcție! Asta e! Nici un fel de problemă”. M-a pus să candidez, candidez, nu știu ce…. Văd că mă invită la toate chestiile, la toate sindrofiile. Astăzi a ținut de mine să mă duc la munte cu ei …[neinteligibil]… nu sunt în forță…

STAN ION: Ce vrei tu să faci și… Uite, acum, bun, am revenit la relații de normalitate cu el, azi m-am dus cu el în munte, la …[neinteligibil]…

DIMA SORIN NICUȘOR: Domnu’ președinte, ca un c… ca un câine mă ține pe… pe… pe ăla! Deci eu am vorbit cu el…ă… Știți foarte bine, când a fost să așa, să… M-ați rugat, băga-mi-aș [folosește un cuvânt obscen] ele, d-aia, ce… de galeți și de [folosește un cuvânt obscen] ce-am făcut atunci! Ă, m-ați rugat o treabă și am zis că și ȚUȚUIANU, pentru că el a beneficiat și el de asta! Că…

STAN ION: Și ROVANA! (PLUMB – n.n., aleasă europarlamentar în 2009).

DIMA SORIN NICUȘOR: Au beneficiat cu toții!

STAN ION: Da!

DIMA SORIN NICUȘOR: Și atunci, deci…ă… să mă ții pe… să mă… să o pui pe OANA, „Stai așa, că…”, Adică, știți cum mă simt? Ca un [folosește un cuvânt obscen], efectiv!

STAN ION: Când vii, să mergem la el, împreună?

DMA SORIN NICUȘOR: Nu știu!

STAN ION: Vii luni?

DIMA SORIN NICUȘOR: Nici nu… Eu… Nu-i problemă de venit! Problema este următoarea, adică… Mai are sens să mai vin?”

Procurorii arată că deputatul Ion Stan a primit banii de la denunțător prin intermediul șoferului său în mai multe rate de câte 15.000 lei. Din bani șofeul a cumpărat fulare și șorțuri ce urmau să fie împărțite în campania electorală. La una din întâlniri șoferul a plătit 14.000 lei pentru fulare și apoi a cumpărat bilete la meciul Steau – Stuttgart tot din banii primiți de la mituitor. „La 21.11.2012, după ce s-a văzut cu Sorin în același loc și i-a remis tot 15.000 lei, SARCA FLORIN a mers tot la Dragonul Roșu, unde a plătit un avans la comerciantul de unde achiziționa fulare, respectiv 14.400 lei, iar de 600 lei a cumpărat bilete pentru meciul Steaua – Stuttgart, pe care le-a dus la Târgoviște și le-a dat inculpatului STAN ION.”, se arată în referatul procurorilor DNA

155.000 de găleți electorale pentru alegerile europarlamentare

DNA reține că denunțătorul lui Stan a declarat că în campania din 2009 a plătit pentru deputat 155.000 de găleți care au fost împărțite în campania electorală. „Astfel, denunțătorul a plătit 155.000 găleți de 10 litri de culoare roșie, cu un preț unitar de 2,1 lei/bucata. Valoarea totală a acestor cadouri electorale a fost de 387.345 lei, adică aproximativ 100.000 euro. Acestea au fost împărțite în aproape toate comunele județului, în special în zona de sud a acestuia.”, se arată în referat

Procurorii DNA arată, în ordonanța de începere a urmăririi penale, că Ion Stan a cerut 130.000 de lei de la persoana care l-a denunțat,  bani care urmau să fie folosiți pentru cumpărarea de combustibil pentru unele autoturisme ce urmau să fie folosite în campania electorală a deputatului. De asemenea, de banii respectivi urmau să fie cumpărate alimente care să fie împărțite alegătorilor în preajma alegerilor din 9 decembrie.

În schimb, Ion Stan i-a promis omului de afaceri că îi va obține contracte cu statul, prin influența pe care o are asupra unor funcționari cu putere de decizie.

„În zilele de 16, 19, 21 și 22 noiembrie 2012, învinuitul Stan Ion a primit, prin intermediul lui Sarca Florin, patru tranșe a câte 15.000 lei fiecare, o parte din bani fiind folosiți pentru achiziționarea unor materiale de promovare ce urmau a fi împărțite în campania electorală”, arată procurorii DNA.

Procurorii DNA mai arată că Ion Stan a primit  în perioada mai-iunie 2009, în mod indirect, în beneficiul PSD, produse pentru campania electorală în valoare de circa 100.000 euro.

Deși procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Ion Stan la începutul anului Parlamentul a respins cererea DNA de a încuviința cererea de arestare preventivă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!