Prima pagină » Știri » Prima reacție a familiei Monicăi Ridzi, după ce Iohannis a respins cererea de grațiere

Prima reacție a familiei Monicăi Ridzi, după ce Iohannis a respins cererea de grațiere

Prima reacție a familiei Monicăi Ridzi, după ce Iohannis a respins cererea de grațiere
Prima reacție a familiei Monicăi Ridzi, după ce Iohannis a respins cererea de grațiere

Tiberiu Iacob Ridzi a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că este surprins de decizia președintelui Klaus Iohannis, de respingere a cererii de grațiere.

„Nu ne așteptam la această decizie, am sperat până în ultima clipă că președintele o va grația pe soția mea din motive umanitare, dacă nu din altele. Este o situație foarte grea pentru familia noastră, mai ales pentru cei doi copii” a declarat acesta.

Edilul din Petroșani spune că a vorbit cu soția lui la telefon imediat ce a aflat vestea: „Nu știa despre decizie, eu i-am dat vestea la telefon, este foarte dezamăgită de decizia președintelui, și-a pus toate speranțele”.

El a mai spus că era ultima cale de luptă pe care o aveau la dispoziție și că îi pare foarte rău că orice demers de eliberare a Monicăi Iacob Ridzi se lovește de un refuz.

„Era ultima cale, din punct de vedere al demersurilor nu mai există o altă cale. Acest demers nu are până la urmă o legătura directă cu ce s-a întâmplat în acest proces, soția mea a ispășit deja un an de pedeapsă, mă gândeam că poate tocmai din acest motiv va fi grațiată”, a adăugat Tiberiu Iacob Ridzi.

Președintele Klaus Iohannis a respins, joi, cererile de grațiere formulate de fostul ministru Monica Iacob-Ridzi și de medicul Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, în 16 februarie 2015, de către instanța supremă, la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Fostul ministru s-a predat atunci la Poliția Județeană Cluj, fiind încarcerată la secția exterioară din Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla, dar din cauza stării sale de sănătate a fost transferată, în 2 martie, în baza unei solicitări de internare, la Spitalul Penitenciar Jilava. Ulterior, ea a fost reîncarcerată la secția exterioară Cluj-Napoca a Penitenciarului Gherla.

În 26 martie, fostul ministru al Tineretului și Sportului a depus o cerere, care a fost înregistrată la Tribunalul Ilfov, pentru întreruperea executării pedepsei, motivând că suferă de numeroase afecțiuni medicale, printre care trombofilie și leuconeutropenie. Imediat după ce a fost încarcerată, Ridzi a reclamat condițiile în care stau deținuții, spunând că sistemul medical din închisori nu este bine gândit și că pentru un om bolnav ca ea condamnarea la închisoare este condamnare la moarte.

De asemenea, în 28 mai, soțul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroșani Tiberiu Iacob Ridzi, anunța că a depus o cerere de grațiere în numele soției sale, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât și situația celor doi copii ai cuplului. Monica Iacob Ridzi a invocat în cererea de a părăsi Spitalul Penitenciar Jilava faptul că are doi copii, respectiv o fetiță de un an și șapte luni și un băiat în vârstă de cinci ani. În susținerea cererii de grațiere, fostul ministru a depus mai multe documente, între care și o dovadă că suferă de o boală hematologică, iar din cauza imunității scăzute, orice infecție pe care ar putea să o ia în penitenciar i-ar putea fi fatală.

Administrația Prezidențială arăta atunci că urmează să analizeze dosarul, care cuprinde cinci bibliorafturi, pentru a se stabili dacă acesta îndeplinește condițiile de înregistrarea ca și cerere de grațiere. Potrivit procedurilor, după înregistrarea la Administrația Prezidențială, dosarul ajunge la Ministerul Justiției, care trebuie să dea un aviz.

Între timp, Monica Iacob Ridzi și-a retras de la Tribunalul Ilfov cererea de întrerupere a executării pedepsei de cinci ani de închisoare, iar instanța a luat act, în 16 septembrie.

În aceeași zi, Monica Iacob Ridzi scria pe blogul său că a renunțat la cererea de întrerupere a executării pedepsei aflată pe rolul Tribunalului Ilfov, dar că va depune o cerere la Cluj, în speranța că acolo va întâlni „medici corecți”.

Ea a mai arătat că, deși medicii care au consultat-o i-au prescris să urmeze anumite proceduri și să facă anumite investigații, pe care nu le putea face nici în penitenciar, nici în vreun spital, „aceste recomandări au fost «uitate» în concluziile expertizei”.

„Formulele neclare folosite în concluziile raportului reduc la ridicol caracterul de «certitudine științifică» a conținutului lor și sunt de natură să inducă în eroare instanța cu privire la situația mea reală, motiv pentru care am decis să renunț la cererea de întrerupere a executării pedepsei”, susținea Ridzi.

De asemenea, ea i-a solicitat președintelui Klaus Iohannis să îi accepte cererea de grațiere.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trei surori au ajuns la 103, 104 și 109 ani. Secretul care îi INTRIGĂ pe cercetători
Digi24
Vârsta de pensionare crește pentru femei din iulie 2026. Cum se stabilește data exactă și cine este vizat. Anexa completă
Cancan.ro
ȘOCUL de care a avut parte Elena Udrea după ce a mers cu fetița ei în vacanță, în Mamaia: 'Ferească Dumnezeu!'
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Negocierile de la Cotroceni, în impas. SURSE: „Partidele nu au dat dovadă de flexibilitate în urma discuțiilor de azi”
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Lidia Buble, imagini spectaculoase din vacanță în Grecia. Apariția seducătoare care a atras atenția fanilor: „Rar mi-a dat să văd așa ceva…”
Digi24
Avertisment în NATO: Rusia pregătește provocări militare în state din estul Europei. Ce țări sunt vizate (The Guardian)
Cancan.ro
AMENDĂ de 495 lei pentru toți șoferii care fac această manevră pe șoselele din România, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Cum a ajuns să arate Tuncay Ozturk la aproape 10 ani de la divorțul de Andreea Marin. S-a recăsătorit și are copil
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Ai găsit apă sub mașină? Iată care este motivul și în ce situații trebuie să te îngrijorezi
Descopera.ro
Ceva uluitor se întâmplă cu balenele din Marea Mediterană
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Studiu: multe femei aleg un analgezic mai puțin eficient pentru durerile menstruale