Prima pagină » Știri » Primăria Capitalei, precizări despre bugetul pe 2018 și despre subvențiile pentru RADET și RATB

Primăria Capitalei, precizări despre bugetul pe 2018 și despre subvențiile pentru RADET și RATB

Nicolae Oprea
Primăria Capitalei, precizări despre bugetul pe 2018 și despre subvențiile pentru RADET și RATB
Mai multe pe gandul.info

„Precizăm că este vorba de o informație falsă, tendențioasă, un tertip politic menit atât să inducă panică în rândul cititorilor, cât și să prejudicieze imaginea Primăriei Capitalei și a primarului general, pentru că, în realitate, aceste subvenții nu scad, ci este vorba despre subvenția pentru primele nouă luni ale anului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei, remis marți seară MEDIAFAX.

PMB reiterează ideea potrivit căreia bugetul pe anul 2018 al instituției reflectă prioritățile actualei administrații, respectiv faptul că peste 100 de milioane de euro sunt alocate investițiilor în sănătate, iar peste 231 milioane de euro domeniului infrastructură și siguranța rutieră.

„În ceea ce privește sumele alocate unor proiecte majore de infrastructură, cărora li s-au alocat sume mai mici, este vorba despre un alt subiect fals, prin care se dorește inducerea în eroare a opiniei publice, mai ales că Municipalitatea a comunicat public, în repetate rânduri, că orice proiect nou se realizează în etape. De aceea nu se pot aloca de la început toate sumele necesare pentru realizarea unui obiectiv de investiții, pentru că acest lucru înseamnă blocarea unor sume importante de bani. Proiectele se realizează etapizat, după studiile de fezabilitate urmând aprobarea în CGMB a indicatorilor tehnico-economici, licitațiile și în final semnarea contractelor de execuție. În concluzie, ‘sumele mici’ la care se face referire sunt alocate de fapt pentru realizarea primei etape de realizare ale proiectelor, respectiv studiile de fezabilitate”, potrivit sursei citate.

La afirmația potrivit căreia bugetul Capitalei ar fi „o fantezie, o promisiune fără cap și coadă, care pleacă de niciunde și nu duce Bucureștiul nicăieri”, Primăria Capitalei precizează că luni s-a finalizat procedura de licitație pentru achiziționarea a 400 de autobuze noi, reprezentând primul mare proiect din Planul de Mobilitate Urbană. De asemenea, alte măsuri vizate de municipalitate sunt: o nouă licitație pentru achiziția a încă 400 de autobuze Euro 6, achiziția a 100 de tramvaie, 100 de troleibuze, 100 de autobuze electrice și 100 de autobuze cu gaz natural comprimat, construcția de parcări de tip Park & Ride la intrările în oraș, dar și demarcarea culoarelor dedicate pentru liniile de tramvai și autobuz.

Referitor la termoficare, Primăria Capitalei transmite că actuala administrație a elaborat Strategia de alimentare cu energie termică a consumatorilor din municipiul București, iar pe parcursul anului 2017 a fost elaborat primul draft al Studiului de fezabilitate privind reabilitarea sistemului de alimentare cu energie termică în regim centralizat al Municipiului București. Această documentație a fost dezbătută și analizată atât la nivelul autorității de management POIM din cadrul MDRAP, cât și de către experții JASPERS ai Comisiei Europene.

„Având în vedere că sistemul de termoficare este format din 890 km de conducte de termoficare alcătuind circuitul primar, din care doar 174 km au fost reabilitați în ultimii 15 ani și pentru că investițiile finanțate prin POIM vor acoperi 200 km de conducte din rețeaua primară, reabilitarea/ modernizarea diferenței de 716 km conducte de rețea primară va fi finanțată atât din surse de finanțare de tip împrumut acordat de instituții financiare internaționale (BEI, BERD, BM, etc.), cât și din bugetul Consiliului General al Primăriei Municipiului București”, potrivit sursei citate.

Totodată, în ultima perioadă, conform informațiilor transmise de operatorul serviciului public de alimentare cu energie termică Primăriei Capitalei, procentul de avarii înregistrat a crescut constant, identificându-se 63,24 km conducte de rețea primară care trebuie reabilitate în regim de urgență.

„Ținând cont de faptul că procedurile de accesare a fondurilor europene nerambursabile necesită un timp mai îndelungat, această porțiune de conducte de rețea primară se va reabilita printr-un program finanțat din bugetul Consiliului General al Municipiului București, lucrările urmând a fi realizate de Compania Municipală Energetică București. În această situație termenele de derulare a procedurilor de achiziții, până la încheierea contractului de lucrări, vor fi mult diminuate”, mai arată PMB.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
Triplă crimă. O bunică și cei doi nepoți ai săi, găsiți morți în apartamentul în care locuiau
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Vara vine cu deschiderea circulației pe un nou lot de pe Autostrada A0. Secțiunea dintre Afumați și Cernica va fi deschisă
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării