Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, A FOST REȚINUT de procurori. El ar fi luat șpagă 300.000 de euro de la Petrolul Ploiești

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, A FOST REȚINUT de procurori. El ar fi luat șpagă 300.000 de euro de la Petrolul Ploiești

Primarul Ploieștiului, Iulian Bădescu, este acuzat de procurorii DNA de luare de mită și abuz în serviciu, iar Oana Cristina Iacob, secretar al municipiului Ploiești, și Iulia Alina Alexandru, director al Direcției administrație pulbică, juridic, achiziții publice, contracte din Primăria Ploiești sunt urmărite penal pentru abuz în serviciu în urma căruia au obținut pentru altcineva foloase necuvenite.

Procurorii DNA susțin că pe 21 ianuarie 2013, primarul Iulian Bădescu a semnat un contract de cooperare între municipiul Ploiești și Asociația COmunitară „Lupii Galbeni 2012″, din Ploiești, iar la 28 iunie 2013 a semnat regulamentul de punere în aplicare a acestui contract, fără să aibă avizul financiar al instituției. Astfel, Iulian Bădescu a dispus plata a 8 milioane de lei către această asociație, prejudiciind bugetul primăriei, susține DNA.

În schimbul acestei fapte, Bădescu a cerut din partea asociației „Lupii Galbeni 2012″ un comision de 10%, adică 300.000 de euro, din valoarea totală a sumelor plătite de primărie către jucătorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ale căror interese erau reprezentate de asociația respectivă. Bădescu ar mai fi obținut mită constând în plata transportului și cazării la două hoteluri din Turcia, unde primarul a însoțit echipa de fotbal în cantonamente, în ianuarie-februarie 2013 și 2014.

Cele două subordonate ale primarului Bădescu, urmărite penal de DNA, au avizat pentru legalitate actele semnate de Bădescu, deși nu îndeplineau condițiile legale, mai arată DNA.

La ieșirea de la DNA, primarul Iulian Bădescu a spus că este nevinovat și a respins toate acuzațiile care i se aduc de către procurori.

La ora transmiterii acestei știri, la DNA Ploiești sunt audiate în continuare secretara Primăriei municipiului Ploiești, Oana Iacob, alături de una dintre juristele instituției, Iulia Alexandru.

Marți dimineață, procurorii DNA au făcut percheziții la Primăria Ploiești și la locuința primarului PSD Iulian Bădescu, în jurul orei 11.00 el fiind adus la DNA pentru audieri în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local.

La intrarea în sediul DNA, edilul a catalogat drept „o aberație” acuzațiile care i se aduc, și anume trafic de influență, abuz în serviciu și luare de mită.

Bădescu a mai spus că presupune că perchezițiile și chemarea sa la DNA sunt urmare a unui posibil denunț făcut de patronul Clubului de Fotbal Petrolul Ploiești, Daniel Capră.

Primarul a mai susținut că „toată această poveste se pare că a pornit de la o directoare care a plecat din Primărie, ea fiind cea care a refuzat să semneze documentele”.

„În calitatea ei de director economic, a depus o plângere în primă instanță pe acest lucru”, a spus primarul.

Bădescu a mai precizat că acest dosar este de mai bine de un an și șase luni în anchetă la DNA, arătând că a fost chemat de către anchetatori o singură dată să dea declarații în calitate de martor.

„Se pare că documentele Curții de Conturi, vizavi de fostul contract încheiat de domnul Volosevici (n.r. – fostul primar al municipiului Ploiești Andrei Volosevici), nu sunt luate în calcul, și sunt luate în calcul astăzi documente care sunt foarte legale din punctul de vedere al tuturor organelor statului”, a mai arătat Bădescu.

Edilul a adăugat că aceste decizii nu au afectat bugetul local, banii au fost alocați de Consiliul Local din buget, cu votul unanim al tuturor consilierilor locali.

Iulian Băsescu, lider al PSD Ploiești, este la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploiești a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcție de performanțele competiționale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câștigat Cupa României și s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Național, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiți, conform contractului, pentru salariile și premiile jucătorilor și ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar și primarul Iulian Bădescu fiind chemați pentru audieri în acest dosar, în care investigația nu s-a finalizat.

În luna martie a anului trecut, Asociația „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploiești i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploiești pentru performanțele competiționale obținute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploiești pe motiv că autoritățile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condițiile în care între autoritățile locale și Asociația „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociația „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploiești la Tribunalul Prahova.

Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.

Acționarii Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimiși în judecată în decembrie 2014 sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasaí în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploiești a mențínut arestul preventiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
SUA au cumpărat 81 de avioane sovietice de la un aliat al lui Putin cu...
Reghe cere sprijinul instanței: 'Trebuie să înceteze această hărțuire!' Poliția nu confirmă urmărirea penală împotriva...
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un...
Tragedie în România! A MURIT
Polițista mituită de Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit femeia din partea judecătorilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Gorghiu: Ministerul Justiţiei depune eforturi ca prinţul Paul să-şi execute pedeapsa în România
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără...
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de...
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Robi, hotărât să lupte pentru Roberta! Concurentul nu este impresionat de chimia dintre Roberta și...
"M-am săturat". David Pușcaș a ajuns la capătul puterilor. Ce piedici întâmpină fiul adoptiv al...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Câți dintre părinții români care muncesc în alte țări vin acasă de Paște?