Prima pagină » Știri » Primarul Radu Mazăre s-a prezentat la DNA

Primarul Radu Mazăre s-a prezentat la DNA

Primarul Constanței Radu Mazăre s-a prezentat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat de procurori în dosarul privind activitatea instituției pe care o conduce.

Primarul Constanței Radu Mazăre s-a prezentat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiat de procurori în dosarul privind activitatea instituției pe care o conduce. 

Ancheta procurorilor DNA vizează contractele încheiate de Primăria Constanța în timpul mandatelor lui Radu Mazăre, care a devenit edil-șef al Constanței în anul 2000.

Dosarul a fost deschis în anul 2005, la autosesizarea DNA, care a luat la verificat toate actele găsite în arhiva Primăriei Constanța, începând din anul 2000, anchetatorii căutând nereguli în contracte semnate cu firme pentru prestări de servicii sau achiziții publice, dar și cu persoane fizice pentru vânzarea, cumpărarea sau concesionarea de terenuri în Constanța și Mamaia.

Radu Mazăre a declarat în repetate rânduri că procurorii DNA acționează la comandă politică, fiind uneltele guvernanților. (Mediafax)

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cancelarul Austriei spune că UE trebuie să reducă urgent prețurile la energie: „Niciun alt factor nu sufocă atât de mult industria europeană
Digi24
Ungaria este cea mai coruptă țară din Uniunea Europeană pentru al patrulea an consecutiv
Cancan.ro
Mama lui Adrian Kreiner, milionarul ucis în Sibiu, face dezvăluiri uluitoare despre fosta parteneră a fiului ei: 'Nu credeam!'
Prosport.ro
FOTO. Campioana din România e „Regina” platformei pentru adulți după ce a făcut o avere uriașă!
Adevarul
Umilințele trăite de doi tineri români declarați criminali în Rusia. „Au dezbrăcat-o pe soția mea în chiloți și sutien”
Mediafax
Piloții și personalul de cabină al unei mari companii aeriene intră joi în grevă. Sunt posibile perturbări majore ale zborurilor
Click
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Digi24
Turiștii care ajung în România, ținta țepelor șoferilor de ride sharing. Ce a pățit un italian: Bănuiala e că sunt înțeleși între ei
Cancan.ro
A murit și soția însărcinată a lui Sorin Iacob, afaceristul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit din Iași 😢
Ce se întâmplă doctore
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu! Imagini rare cu bruneta
Ciao.ro
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România s-au aplecat prea mult și s-a văzut tot
Promotor.ro
7 mașini ce riscă să fie interzise în parcările publice. Modelele penalizate de infrastructura veche
Descopera.ro
Ceva fără precedent a fost găsit într-o galaxie!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Am fost aseară la o tipă… A stins becul și mi-a zis: „Profită de mine!”
Descopera.ro
Toate galaxiile se îndepărtează de Calea Lactee, cu excepția uneia. Acum știm de ce