Prima pagină » Știri » Prințul Charles a fost testat pozitiv cu COVID-19 pentru a doua oară

Prințul Charles a fost testat pozitiv cu COVID-19 pentru a doua oară

Radu Cristian
Prințul Charles a fost testat pozitiv cu COVID-19 pentru a doua oară

Prințul Charles, în vârstă de 73 de ani, a fost testat pozitiv pentru COVID-19 a doua oară, aflându-se acum în autoizolare.

„În această dimineață, Prințul de Wales a fost testat pozitiv pentru COVID-19 și acum se autoizolează. Alteța Sa Regală este profund dezamăgită că nu va putea participa la evenimentele de astăzi din Winchester și va încerca să își reprogrameze vizita cât mai curând posibil”, arată un tweet.

Anunţul, făcut de Clarence House, vine la doar câteva zile după ce regina Elisabeta a II-a şi-a sărbătorit într-un cadru privat împlinirea a 70 de ani de domnie. Cu această ocazie, regina şi-a exprimat „dorinţa sinceră” ca după moartea sa, nora sa Camilla, soţia Prinţului Charles, să devină regină-consoartă.

Miercuri seara, prințul s-a întâlnit cu zeci de persoane şi a fost însoţit de Camilla la o recepţie organizată la British Museum pentru celebrarea activităţii British Asian Trust.

Prințul Charles a mai fost diagnosticat cu COVID-19 la începutul pandemiei, în martie 2020.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!