Prima pagină » Știri » Prognoza meteo: vremea se răcește cu 10 grade și plouă

Prognoza meteo: vremea se răcește cu 10 grade și plouă

Prognoza meteo: vremea se răcește cu 10 grade și plouă
ANM: În weekend, temperaturile vor fi mai mici cu 10 grade față de normalul perioadei

Pe parcursul zilei de sâmbătă, în țară, temperaturile vor coborî cu peste 10 grade Celsius și vor fi semnalate ploi, descărcări electrice și intensificări ale vîntului.

„În weekendul acesta vorbim de O RĂCIRE SEMNIFICATIVĂ a vremii din pricina unei mase de aer rece, care va determina o scădere a valorilor termice chiar și cu peste 10 grade față de ce am avut zilele anterioare, astfel încât vremea va deveni răcoroasă pentru această dată, chiar rece în nordul și nord-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa undeva între 14 și 24 de grade Celsius pe parcursul zilei de sâmbătă, care pare să fie cea mai rece, cele mai scăzute valori, cele de 14-15 grade se estimează a fi în partea de nord a Moldovei iar cele mai ridicate, de 23-24 de grade, în sudul țării. Pe lângă valorile maxime, vorbim și despre o scădere a valorilor minime. Temperaturile din cursul nopții vor scădea destul de mult, astfel că în depresiuni vor atinge 3-4 grade, în estul Transilvaniei, dar în partea de nord a teritoriului vorbim de minime de 6-8 grade. În sud, puțin mai mult, sâmbătă spre duminică temperaturile minime vor fi de 12-13 grade chiar și în zona Capitalei, puțin mai ridicate, pe Litoral, 13-14 grade. Deci răcire semnificativă”, a declarat pentru Mediafax, Alina Șerban, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Sursa citată a mai precizat că duminică, temperaturile maxime vor cunoaște o creștere ușoară, însă nesemnificativă pentru această perioadă din an. Ploile vor scădea în intensitate și se vor semnala pe arii mai restrânse.

Duminică vorbim de o ameliorare ușoară sub aspect termic, temperaturile vor mai crește timid, însă vremea va fi în continuare răcoroasă, cu valori termice mai scăzute decât în mod normal a se înregistra la această dată. Nu se vor mai înregistra 14-15 grade, însă temperaturile vor pleca de la 19 grade în nordul țării, în estul Transilvaniei, până spre 25-26 de grade în partea de sud și de sud-est a teritoriului. PLOILE vor fi pe arii mai restrânse, nu vor mai avea potențial convectiv, vor fi în general averse, se vor semnala prin nordul, centrul și prin estul țării, în zonele montane, în general cu caracter local și pe spații mai restrânse în rest”, informează reprezentantul ANM.

În București, ziua de sâmbătă va fi răcoroasă pentru această perioadă, vor fi înregistrate ploi, care vor continua și pe parcursul zilei de duminică.

„În Capitală vorbim de o răcire semnificativă, de la peste 30, 33, 34 de grade cât am înregistrat zilele acestea, la temperaturi maxime de cel mult 21-22 grade sâmbătă iar de duminică ușor mai ridicate, dar nici atunci nu se va apropia măcar de un normal al perioadei. Estimăm maxime de 24-26 de grade pe parcursul zilei de duminică. Dacă vor mai apărea ploi, acestea vor fi cu totul trecătoare și slab cantitativ în cursul după-amiezii”, a declarat meteoroogul de serviciu.

Vremea răcoroasă va fi resimțită și pe litoral, unde temperaturile maxime nu vor depăși 23-24 de grade Celsius. Totodată este așteptată o intensificare a vântului.

„Pentru zona Litoralului, vorbim de o răcire semnificativă și mai mult decât atât, aceasta va fi accentuată și de vânt pentru că pe parcursul zilei de sâmbătă în mod deosebit vom avea și intensificări ale vântului, de altfel nu numai în zona Litoralului, ci și în regiunile estice și sud-estice, cu rafale ce vor atinge și poate vor depăși 50-55 de km/h. Ca și valori termice maxime, sâmbătă în zona Litoralului ne așteptăm undeva la 21-23 de grade, iar duminică 22-24 de grade. Apa mării 21-22 de grade”, a precizat pentru Mediafax, Alina Șerban.

În zonele montane, pe alocuri temperaturile vor scădea până la valoarea de 0 grade Celsius, însă ploile vor fi înregistrate doar pe arii restrânse și vor fi de scurtă durată.

„În zona montană, dacă vorbim de răcire, vor fi valori termice în scădere și acolo. Dacă ne raportăm la niște vârfuri montane atunci putem vorbi de valori spre zero grade însă precipitațiile vor fi din ce în ce mai puține, se vor semnala mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă cam prin toate zonele, iar duminică mai mult în nordul Carpaților Orientali”, informează reprezentantul ANM.

Vremea se va păstra în același registru și pe parcursul săptămânii viitoare.

„Săptămâna viitoare se pare că vremea va rămâne răcoroasă, chiar dacă vom mai avea ușoare variații termice de la o zi la alta, adică vor fi regiuni în care vor mai crește ușor temperaturile, regiuni în care vor mai scădea ușor în funcție de ariile cu precipitații. Per total, la modul general, temperaturile rămân sub cele caracteristice acestei perioade”, a declarat Alina Șerban.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bogdan Ivan: Rafinăria Petrotel ar putea să fie redeschisă în 45 de zile, după ce România a obținut derogări din partea SUA de la aplicarea sancțiunilor
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Câți bani a primit un șofer Uber din București, pentru o cursă de 785 lei, în a doua zi de Paște
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Ucrainenii ar fi lansat de două ori purtători de rachete în spațiu. Tehnologia ar putea avea aplicații anti-rachetă, inclusiv împotriva sistemului Oreșnik
Mediafax
Trump reacționează la înfrângerea suferită de Viktor Orban: Era prietenul meu, dar nu au fost alegerile mele
Click
Cine sunt suspecții judecați pentru furtul tezaurului dacic. Înțelegerea șocantă făcută de autoritățile olandeze cu hoții
Digi24
„Super El Nino” amenință întreaga planetă. Experții avertizează că ar putea fi „cel mai puternic din ultimii 140 de ani”
Cancan.ro
Cum s-a produs accidentul de Paște din Snagov. Ce greșeală fatală a comis Mihai, șoferul BMW-ului
Ce se întâmplă doctore
Daniela Gyorfi a trecut prin mai multe transformări estetice. Cum arăta înainte vedeta: „Sunt o femeie asumată…
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Video | O femeie a vrut să-și prindă soțul în flagrant și a făcut un gest nebunesc în trafic
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Suspecții implicați în furtul tezaurului dacic s-au plâns de condițiile din închisoare