Prima pagină » Știri » Promisiunea ministrului britanic al Apărării, pentru România, „chiar dacă ieșim din UE”

Promisiunea ministrului britanic al Apărării, pentru România, „chiar dacă ieșim din UE”

Promisiunea ministrului britanic al Apărării, pentru România,
Promisiunea ministrului britanic al Apărării, pentru România, "chiar dacă ieșim din UE"

Ministrul român al Apărării Naționale, Gabriel Leș, și ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, s-au întâlnit, miercuri, în baza aeriană din Mihail Kogălniceanu, cu piloții și personalul tehnic care deservesc aeronavele Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale (RAF) ale Marii Britanii, sosite în România pentru executarea de misiuni de poliție aeriană.

Vizita în județul Constanța a fost făcută după ce, în cursul dimineții, Michael Fallon a asistat la un exercițiu demonstrativ la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, unde o mie de soldați britanici participă, în aceste zile, la exercițiul NATO – Noble Jump 2017.

Cu această ocazie, oficialul britanic a declarat că această zi transmite cele mai puternice semnale asupra angajamentul britanic continuu față de securitatea europeană.

„Marea Britanie părăsește Uniunea Europeană, dar vom continua să protejăm securitatea continentului nostru. Și, pe măsură ce lumea devine, din păcate, mai întunecată și mai periculoasă, veți continua să găsiți o Mare Britanie cu adevărat globală, stând cu mândrie alături de dumneavoastră. Determinați în apărarea libertăților pe care le prețuim – toleranță, justiție și democrație, a ceea ce însuși Mihai Kogălniceanu a numit odinioară . Și veți găsi Marea Britanie determinată mai mult ca niciodată de a se asigura, indiferent de provocările și incertitudinile pe care le întâmpină, că libertatea, atât de greu obținută, triumfă întotdeauna”, a declarat Michael Fallon la baza de la Mihail Kogălniceanu.

El a adăugat că a fost profund impresionat de calitățile arătate de militarii români și britanici, calități necesare „împotriva amenințării rusești de la Marea Neagră”, apreciind în mod deosebit camaraderia legată între piloți.

„Am avut ocazia să urmăresc, la propriu, iscusința deosebită a piloților români și britanici. Piloți care se antrenează neobosit pentru a proteja cerul de deasupra Mării Negre împotriva amenințării persistente a agresiunii rusești. A fost un privilegiu să-i urmăresc și trebuie să recunosc că am fost impresionat, nu doar de iscusința lor de a reacționa rapid și de coordonarea în timpul exercițiului, dar și a camaraderiei inconfundabile care îi leagă pe oamenii noștri. Toate realizate într-un timp remarcabil de scurt”, a spus ministrul britanic al Apărării.

La rândul lui, ministrul Gabriel Leș a afirmat că intensificarea exercițiilor militare este parte a răspunsului la deteriorarea situației de securitate, „devenită deosebit de fluidă și de complexă”, iar prezența trupelor Marii Britanii în România reprezintă o reafirmare a unității, coeziunii și solidarității aliaților pentru întărirea și apărea flancului estic al NATO.

„În acest context, ca aliați NATO, ne instruim împreună și creștem operabilitatea pentru a ne asigura că vom fi în măsură să facem față oricărei potențiale agresiuni sau amenințări la adresa aliaților sau a membrilor săi. (…) Prezența trupelor Marii Britanii în România reprezintă expresia reafirmării unității, coeziunii și solidarității aliaților pentru întărirea și apărea flancului estic al NATO. Totodată, în vederea implementării obiectivelor Alianței de a face față provocărilor la adresa securității și apărării în regiune, România este determinată să-și îndeplinească rolul de pilon regional de stabilitate și furnizor de securitate. În același context, cooperarea strânsă între forțele române și cele britanice, contribuie la consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări”, a declarat ministru român al Apărării.

Gabriel Leș a spus că România apreciază „în mod deosebit” dislocarea aeronavelor Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii în România, ca parte a procesului de implementare a planului de acțiune pentru creșterea capacității operaționale a NATO și în cadrul parteneriatului nostru strategic.

„Prezența în România a acestor aeronave, unele dintre cele mai performante aeronave de luptă, constituie o oportunitate excelentă de instruire și de acțiune în comun, contribuind nu numai la dezvoltarea capacității de reacție și descurajare în cadrul apărării aeriene, dar și la consolidarea interoperabilității dintre cele două forțe. (…) Sunt încrezător că această cooperare excepțională va continua”, a precizat Gabriel Leș.

Patru aeronave Typhoon ale Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii execută misiuni de poliție aeriană, alături de aeronavele MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române, în perioada 1 mai – 31 august, contribuind atât la dezvoltarea capacității de reacție și întărirea posturii de descurajare, cât și la consolidarea interoperabilității dintre forțele aeriene române și britanice.

Dislocarea avioanelor RAF în România este parte a implementării Planului de acțiune pentru asigurarea capacității operaționale a NATO pe flancul estic al Alianței atât în zona de nord, cât și în zona de sud, și demonstrează unitatea și determinarea NATO ca răspuns la provocările mediului de securitate.

De asemenea, 1.000 de soldați britanici participă, în aceste zile, la Cincu, la exercițiul NATO – Noble Jump 2017, planificat și condus de Comandamentul Forțelor Întrunite de la Napoli. La Noble Jump 2017, care se desfășoară, în perioada 26 mai – 16 iunie, pe teritoriul Greciei, Bulgariei și României, participă aproximativ 4.000 de militari români și din țări membre ale NATO, cu 500 de mijloace tehnice. Cele mai multe dintre trupele străine participante sunt din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia și Spania. Scopul acestui exercițiu comun este de a testa viteza de reacție a forței armate NATO în cazul unei posibile amenințări pe teritoriul Europei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale