PROTEST SPONTAN pentru menținerea actualei conduceri a Institutului Cultural Român

PROTEST SPONTAN pentru menținerea actualei conduceri a Institutului Cultural Român
Publicat: 16/06/2012, 22:11
Actualizat: 25/06/2013, 15:19

Un protest spontan pentru susținerea Institutului Cultural Român (ICR) și împotriva Ordonanței de Urgență, prin care Institutul trece de sub autoritatea Președinției sub cea a Senatului, a avut loc sâmbătă seara, pe strada Arthur Verona din București, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Potrivit comunicatului remis de Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN, sâmbătă, în jurul orei 18:00, pe strada Arthur Verona, a avut loc un protest spontan pentru susținerea Institutului Cultural Român și împotriva Ordonanței de Urgență Nr. 27 din 13 iunie. Participanții au format un lanț uman de-a lungul străzii, au purtat banderole cu sigla ICR și și-au manifestat dorința ca Institutul Cultural Român să nu fie politizat și să nu fie întrerupt mandatul actualei conduceri, se spune în comunicat.

Pe de altă parte, la inițiativa Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate – ARCEN, susținătorii Institutului Cultural Român și protestatarii de pe strada Arthur Verona se vor organiza în „Mișcarea Papioanelor”.

Astfel, protestatarii cu papion se vor întâlni luni, între orele 19:00 – 19:30, pe trotuarul din fața sediului Institutului Cultural Român din București.

Totodată, „Mișcarea Papioanelor” transmite public un manifest în 5 puncte, care vizează: retragerea OUG Nr. 27 din 13 iunie; respectarea mandatului actualei conduceri ICR (până în ianuarie 2013); menținerea unei conduceri a Institutului Cultural Român din rândul intelectualilor; promovarea și finanțarea proiectelor pe criterii de profesionalism și fără intervenții și decizii politice; respectarea oamenilor de cultură în spațiul public românesc.

Protestul vine în continuarea declarațiilor de susținere a ICR, sub actuala conducere, și menținerea Institutului sub autoritatea Președinției, făcute în ultima perioadă de mai mulți oameni de cultură.

Astfel, într-un comunicat, remis vineri MEDIAFAX, mai mulți cineaști români și-au exprimat sprijinul față de ICR. Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cătălin Mitulescu și Cristi Puiu au criticat decizia Guvernului de a trece ICR de sub autoritatea Președinției sub cea a Senatului, cineaștii considerând că această instituție funcționează foarte bine în prezent.

„Îmi este greu să cred că Institutul Francez, Institutul Goethe sau British Council ar fi devenit ceea ce sunt acum dacă ar fi funcționat ca o minge de ping-pong între diverse partide politice”, spune Corneliu Porumboiu. „Cultura, pentru mine, e dincolo de politică și de gusturi personale, iar politica culturală trebuie făcută de oameni specializați în management cultural. Institutul Cultural Român a format și are acum acești oameni și ar fi păcat ca, încă o dată, s-o luăm de la început”, mai argumentează acesta.

Pentru Cristian Mungiu, demersul Guvernului este „o epurare de cea mai oribilă speță – la fel de reprobabilă că una etnică, ideologică sau rasială”. „Ce e grav e că această schimbare referitoare la ICR s-a făcut printr-o ordonanță de urgență de către aceiași oameni care considerau – parțial îndreptățit, de altfel – acum trei luni, că o asemenea modalitate de decizie e improprie și nedemocratică. Acum nu li se mai pare nedemocratică și acționează exact că cei pe care îi criticau, neavând nici măcar delicatețea de a simula o dezbatere publică. Nu pare să conteze decât înlocuirea grabnică și fără judecată a tuturor celor asociați cu puterea dinainte, fără nici o analiză a competențelor și a rezultatelor lor. Există pericolul ca odată cu conducerea să fie aruncați peste bord și profesioniștii care au făcut instituția să funcționeze și să fie distruse structuri, programe, inițiative care au funcționat foarte bine – doar pentru că sunt implementate de cei dinainte”, a spus Cristian Mungiu.

„În ce îl privește pe Horia-Roman Patapievici, dacă mâine îi va da cineva cu o cărămidă în cap, din păcate cred că vor fi foarte mulți compatrioți de-ai noștri care vor jubila și care vor considera că a ceea primit ce merită – sentimentul este că ne aflăm în plină mineriadă, mai lipsesc doar minerii. E dezarmanat să constați că după atâția ani ne aflăm tot acolo și e înspăimîntător să trebuiască să-ți crești copiii într-o țară în care ura și intoleranța sunt împărtășite deopotrivă de toate taberele, lipsa de moralitate fiind atotprezentă”, a încheiat Cristian Mungiu.

„Îmi doresc ca în România performanța să fie apreciată. Această măsură nu face decât să nege rezultatele remarcabile pe care le-a avut ICR în acești ani și să arunce această instituție în jocurile politice”, a spus Cătălin Mitulescu.

Cristi Puiu a apreciat că Institutul Cultural Român este singura instituție de stat care a restituit demnitatea românilor. „Această Ordonanță nu este altceva decât una din expresiile provincialismului nostru multifațetat. Institutul Cultural Român este cu adevărat singura instituție a statului român care a reușit performanța de a ne restitui bruma de demnitate atât de necesară însănătoșirii noastre ca nație. Dacă noi am început să fim asociați și cu altceva decât Ceaușescu, Dracula sau copiii străzii, acest lucru i se datorează în mare măsură echipei conduse de Horia-Roman Patapievici, care a muncit vreme de opt ani de zile la resuscitarea identității noastre culturale”, a declarat Puiu.

„Nu grija pentru bunul mers al Institutului Cultural Român i-a îndemnat pe inițiatorii acestei Ordonanțe să purceadă la mazilirea conducerii ICR, ci doar banala, păcătoasa și lipsita de glorie invidie. Iar invidia, din păcate, pare a fi consubstanțială spiritului politicienilor noștri, care, iată, nu au reușit să depășească momentul Miorița. Mai grav este că, fiind atât de prezentă în viața și relațiile noastre și aflându-se la originea celor mai multe gesturi (politice sau nu!), această invidie mioritică a reușit să se adapteze și să-și modifice atât de bine structura, încât cu greu mai poate fi identificată ca atare – și, deci, eradicată. E o chestiune care ține de o diagnosticare greșită: politicienii au denumit-o «interes național» și o tratează, deci, cu surle, trâmbițe, coroane de flori și monumente… Poate și mai grav e faptul că cei mai mulți dintre noi nu ne dăm seama…”, a mai spus cineastul, adăugând că „nu doar invidia a reușit să-și piardă urma, ci și setea de putere, care, în mod bizar, tot «interes național» se cheamă în jargonul politicienilor noștri”.

Totodată, Cristian Pârvulescu, Alina Mungiu Pippidi și Norman Manea s-au numărat printre semnatarii unui protest al Alianței pentru o Românie Curată – postat vineri pe site-ul organizației – față de trecerea Institutului Cultural Român sub autoritatea Senatului prin ordonanță de urgență. „Societatea civilă, ca și organizațiile de monitorizare ale democrației au condamnat adesea practică neconstituțională și nedemocratică a legislării prin ordonanțe de urgență. De aceea, protestăm și de această data față de intenția declarată a Guvernului de a regla situația Institutului Cultural Român prin intermediul unei asemenea ordonanțe. În vreme ce monumente istorice precum Hala Matache se distrug zilnic fără nicio intervenție, cum poate fi justificat caracterul de urgență de la ICR?”, spun semnatarii protestului online.

La rândul său, președintele ICR Horia Roman Patapievici a susținut joi o conferință de presă cu privire la ordonanța de urgență a Guvernului care prevede trecerea instituției care o conduce de sub autoritatea Administrației prezidențiale sub cea a Senatului.

La conferință au venit numeroși artiști și oameni de cultură care au colaborat cu ICR de-a lungul timpului, pentru a-și exprima sprijinul față de instituție. Printre aceștia s-au numărat Cristi Puiu, Andrei Șerban, Alexandru și Ada Solomon, Grigore Leșe, Dan Dediu, Mihai Mihalcea, Ada Milea, Voicu Rădescu, Irina Margareta Nistor, Cristina Modreanu și Doina Jelea.

Premierul Victor Ponta a justificat, miercuri, decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea președintelui în subordinea Parlamentului prin faptul că instituția era „mult prea politizată” și a arătat că ICR va fi subordonat Senatului, condus acum de Vasile Blaga, apropiat șefului statului.

De cealaltă parte, președintele Traian Băsescu a declarat miercuri că este mândru de activitatea ICR de când este el șef al statului, iar Horia Roman Patapievici este președinte al institutului, acuzând Guvernul și PSD că nu au avut decența să îl anunțe despre mutarea ICR de la Președinție la Senat. „Ce vreți să vă mai spun? În loc să te ocupe să creezi locuri de muncă, te uiți cum poți lua, să golești de conținut instituția prezidențială. Asta arată, este expresia modului de a gândi al PSD-ului. Dar asta e viața, mergem înainte”, a spus șeful statului.

Institutul Cultural Român este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, care funcționează pe baza Legii nr. 356/ 2003, care prevede că ICR se află sub autoritatea președintelui României. Această lege a fost modificată prin ordonanța de urgență dată miercuri de Executiv, astfel încât ICR să treacă sub autoritatea Senatului.

Institutul este condus în prezent de Horia Roman Patapievici, din postura de președinte, și de Tania Radu și Mircea Mihăieș, din postura de vicepreședinți.

Misiunea Institutului Cultural Român este promovarea culturii și civilizației naționale în țară și în afara ei. Activitatea Institutului Cultural Român este înțeleasă ca o modalitate complementară de atingere a obiectivelor strategice ale României, alături de inițiativele externe de factură politică și economică. Pe lângă sediul central de la București, ICR are deschise mai multe institute în străinătate.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Șoferii nu pot fi obligați prin lege. Gestul la volan pentru care niciun polițist nu...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Urangutan văzut în premieră cum a folosit plante medicinale pentru a se trata