Prima pagină » Știri » Punctul de trecere a frontierei Ulma urmează să fie deschis traficului internațional

Punctul de trecere a frontierei Ulma urmează să fie deschis traficului internațional

Consiliul Județean Suceava va transfera o parte dintr-un drum județean din localitatea Ulma în administrarea Autorității Naționale a Vămilor în vederea deschiderii traficului internațional la PTF Ulma, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui proiect de hotărâre ce va fi dezbătut, luni, în ședința CJ Suceava, se va aproba transmiterea sectorului de drum județean DJ 209 G km 32+990 – 33+160 în suprafață de 2.400 de metri pătrați, aflat în domeniul public al județului Suceava, din administrarea Direcției Județene de Drumuri și Poduri a Consiliului Județean Suceava, în administrarea Autorității Naționale a Vămilor în vederea deschiderii traficului internațional la PTF Ulma.

În expunerea de motive se arată că prin Memorandumul aprobat de prim – ministrul României în aprilie 2010 se stabilește transformarea punctelor de mic trafic în puncte de trecere deschise traficului internațional și întreprinderea măsurilor necesare pentru realizarea standardelor Schengen de administratorii punctelor respective, în județul Suceava fiind identificat PTF Ulma.

În acest sens, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a solicitat Consiliului Județean Suceava acordul în vederea transmiterii sectorului de drum respectiv în administrarea Autorității Naționale a Vămilor urmând ca PTF Ulma să fie deschis traficului internațional.

Directorul Direcției de Drumuri și Poduri din CJ Suceava, Radu Avădanei, a precizat că suprafața de teren solicitată este, în fapt, utilizată de Autoritatea Națională a Vămilor, ca fiind zonă de protecție adiacentă punctului de trecere a frontierei, iar în prezent Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava poate interveni pentru întreținerea sau repararea drumului pe acest sector, numai cu acceptul Administrației Vămilor.

Punctul de frontieră Ruska-Ulma, între regiunea ucraineană Cernăuți și județul Suceava urmează să fie deschis traficului internațional, iar autoritățile sucevene și cele de la Cernăuți au convenit să solicite autorităților guvernamentale din România și Ucraina aprobarea deschiderii punctului de frontieră Vicovu de Sus-Krasnoilsk pentru traficul internațional de mărfuri și persoane, în formulă simplificată, cu control mixt româno-ucrainean.

În prezent, doar PTF Siret-Porumbnoe are caracter de punct de trecere internațional rutier.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!