Prima pagină » Știri » Purtătorul de cuvânt al președintelui susține, despre afirmațiile lui Ponta: Acordul stand-by 2013 – 2015 este și rămâne valabil

Purtătorul de cuvânt al președintelui susține, despre afirmațiile lui Ponta: Acordul stand-by 2013 – 2015 este și rămâne valabil

Purtătorul de cuvânt al președintelui susține, referitor la declarația premierului potrivit căreia "nu mai avem practic acord cu FMI și CE", că Victor Ponta a făcut "o afirmație incorectă" din care rezultă că nu cunoaște cum funcționează acordul cu FMI, el spunând că acesta "este și rămâne valabil".

Purtătorul de cuvânt al președintelui susține, referitor la declarația premierului potrivit căreia „nu mai avem practic acord cu FMI și CE”, că Victor Ponta a făcut „o afirmație incorectă” din care rezultă că nu cunoaște cum funcționează acordul cu FMI, el spunând că acesta „este și rămâne valabil”.

Administrația Prezidențială a transmis, luni seară, o declarație de presă a lui Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui Traian Băsescu, referitoare la afirmația premierului Victor Ponta conform căreia „nu mai avem, practic, acord cu FMI și CE”.

„Prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, a făcut o afirmație incorectă din care rezultă că nu cunoaște modul în care funcționează acordul dintre România și Fondul Monetar Internațional. Pentru ca românii să fie corect informați trebuie spus că Acordul stand-by 2013 – 2015 este și rămâne valabil. Președintele României, domnul Traian Băsescu, a cerut doar renegocierea unei singure clauze din ultima scrisoare de intenție. Trebuie știut că scrisoarea de intenție reprezintă o evaluare de parcurs, realizată la fiecare trei luni, a modului în care Guvernul a îndeplinit condiționalitățile din acord și prin care statul român, atunci când este cazul, își asumă noi angajamente menite să ducă la îndeplinire principiile de bază prevăzute în acordul deja semnat”, se arată în declarația lui Bogdan Oprea.

Acesta menționează că președintele Traian Băsescu a cerut ca din noile angajamente asumate de Guvern în această ultimă scrisoare de intenție să nu facă parte și introducerea accizei de 7 eurocenți la combustibili.

„Această acciză ar duce la creșterea prețurilor și ar afecta, în mod deosebit, populația săracă, întreprinderile mici și mijlocii și transportatorii, și s-ar constitui, totodată, într-o frână pentru relansarea creșterii economice”, se mai arată în declarația de presă a purtătorului de cuvânt al președintelui.

Premierul Victor Ponta a comentat scurt luni seară anunțul președintelui Traian Băsescu privind neaprobarea memorandumului cu FMI, declarând pentru MEDIAFAX că nu mai avem practic acord cu FMI și CE.

Întrebat de MEDIAFAX cum comentează anunțul președintelui Băsescu, premierul a răspuns scurt: „Nu mai avem practic acord cu FMI și CE”.

Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni seară, că a decis să nu aprobe memorandumul cu FMI, din cauza accizei de 7 eurocenți la carburanți.

Discutarea în board-ul FMI a scrisorii de intenție și a memorandumului de politici economice încheiate cu autoritățile române, programată pentru luna decembrie, va fi amânată întrucât documentele trebuie să conțină și semnătura președintelui țării.

Acordul este în vigoare, însă board-ul FMI nu va mai discuta pe 18 decembrie, așa cum era programat, scrisoarea de intenție și memorandumul cu România, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

Voinea a afirmat, la Realitatea TV, că o astfel de situație poate avea ca efect creșterea costurilor de împrumut ale statului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Cornelia, dansatoarea maneliștilor, apariție neașteptată alături de soțul ei la piscină. Cum arată la 57 de ani în costum de baie
Digi24
Trei scenarii privind viitorul Guvern. În ce variantă ar putea fi propus Alexandru Nazare premier
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Vierme de un metru în intestin și 38 de paraziți în creier. Povestea femeii care a aflat prea târziu ce a contractat în timpul unei vacanțe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Peripețiile unui român care a plecat până în Thassos cu un vehicul electric de oraș
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Alpii și Pirineii, posibile surse naturale de hidrogen