Rabla 2014. Cum se va desfășura programul Rabla anul acesta și ce modificări au apărut

Rabla 2014. Cum se va desfășura programul Rabla anul acesta și ce modificări au apărut
Publicat: 21/03/2014, 10:37
Actualizat: 02/02/2019, 23:21

Distribuția tichetelor Rabla nu se va mai face pe județe, în funcție de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritorială, ci în funcție de cerere, tichetele electronice urmând să fie extrase dintr-o bază de date națională de dealerii auto, pe măsură ce se înscriu solicitanții.

Ministrul Mediului Attila Korodi a făcut, joi, unele precizări legate de desfășurarea programului Rabla anul acesta.

„Se va merge la comercianți, vor exista numai tichete electronice, care vor fi trase de comercianți dintr-o bază națională, fără o distribuire pe județe”, a arătat ministrul.

Anul trecut, tichetele Rabla au fost distribuite colectorilor în funcție de numărul autovehiculelor uzate din fiecare județ, criteriu după care urmau să fie distribuite și dealerilor auto anul acesta, conform proiectului Ghidului de finanțare pentru Rabla pus în dezbatere publică în 5 martie.

În urma dezbaterii publice, s-a hotărât ca toate tichetele să fie la dispoziția oricărui dealer, în funcție de cerere.

Totodată, spre deosebire de anul trecut, tichetele nu vor mai fi distribuite în etape, ci vor fi toate disponibile de la lansarea programului.

Anul acesta, cei care vor dori să își casesze mașina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziția unui autoturism nou se vor pezenta direct la dealerul auto de la care sunt interesați să cumpere și se vor înscrie, urmând ca apoi să meargă la un colector pentru casare, la Poliție pentru radierea autovehiculului și să revină la dealer pentru a încheia contractul de vânzare – cumpărare.

Cei care vor să își caseze vechea mașină, dar nu și să cumpere o mașină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Astfel, atunci când va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpără autoturismul, a mai precizat Korodi.

Astfel, nemaiexistând fizic tichete, ele nu vor mai putea fi obținute și vândute de cei care au de casat o mașină, dar nu vor să cumpere o mașină nouă. În schimb, cei aflați în această situație trebuie să se înțeleagă din start cu cineva care vrea să cumpere o mașină nouă, căruia să îi cedeze reducerea de 6.500 de lei.

Ministrul a apreciat că „specula” cu tichetele Rabla va dispărea prin noul mod de desfășurare a programului și și-a exprimat convingerea că cei interesați vor avea acces la program.

Administrația Fondului pentru Mediu va aloca un număr de 20.000 de tichete, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

După înscrierea la dealer, solicitantul va avea la dispoziție 30 de zile pentru casarea și radierea mașinii vechi și pentru achiziția celei noi. Dacă nu sunt respectate condițiile desfășurării programului, tichetul electronic se întoarce în baza națională și poate fi extras de un alt comerciant.

Ministerul Mediului intenționează lansarea programului Rabla 2014 după data de 1 aprilie, a mai spus ministrul.

Până atunci, au fost dispuse controale la colectorii înscriși în program, care vor fi efectuate, începând de luni, de reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu și inspectorii Gărzii Naționale de Mediu.

„Dorim ca toate vehiculele scoase din uz să meargă pe palierul reciclare și să nu dispară din evidența VSU (vehicule scoase din uz, n.r.)”, a spus Attila Korodi, legat de aceste controale.

Anul trecut, în cadrul programului Rabla au fost alocate 23.000 de tichete, dintre care 20.000 pentru persoane fizice și 3.000 pentru firme și instituții publice. Dintre acestea, au fost valorificate 13.385 prin cumpărarea de mașini noi.

Anterior, între 2010 și 2012, pentru casare se obținea un tichet de 3.800 de lei, iar la achiziționarea autoturismului nou puteau fi folosite până la trei tichete.

În 2010, au fost casate 186.854 de mașini, fiind cumpărate aproape 60.000 de autoturisme noi cu ajutorul tichetelor valorice.

În 2011, au fost scoase din uz 116.641 de mașini vechi și au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi.

În 2012, au fost casate 44.857 de autovehicule uzate și achiziționate 15.149 de mașini noi, dintre care 4.740 de origine autohtonă. Pentru achiziționarea autovehiculelor noi s-au utilizat 44.688 de tichete valorice, dintre cele 45.000 alocate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun