Prima pagină » Știri » Răzbunarea lui Putin pe FSB pentru catastrofa din Ucraina. Doi şefi ai Serviciului 5, în arest la domiciliu

Răzbunarea lui Putin pe FSB pentru catastrofa din Ucraina. Doi şefi ai Serviciului 5, în arest la domiciliu

Radu Cristian
Răzbunarea lui Putin pe FSB pentru catastrofa din Ucraina. Doi şefi ai Serviciului 5, în arest la domiciliu

Doi şefi ai FSB, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, au fost plasați sub arest la domiciliu, a dezvăluit un jurnalist rus de investigaţii, specializat în anchete despre serviciile secrete şi de spionaj ale Federaţiei Ruse.

„Putin pare să fie extrem de nemulţumit de activitatea FSB în Ucraina: el s-a dezlănţuit asupra Serviciului 5 SOiMS (departamentul de informaţii externe al FSB). Serghei Beseda, şeful acestui serviciu şi adjunctul său Boluh, au fost plasaţi sub arest la domiciliu, conform surselor pe care le am în acest serviciu”, a scris jurnalistul rus de investigaţii Andrei Soldatov pe Facebook.

Soldatov a spus că Serviciul 5 al FSB se ocupă de informaţii externe, având în responsabilitate şi Ucraina.

„Printre motivele represiunilor se numără deturnarea fondurilor alocate pentru munca subversivă şi sub acoperire în Ucraina, precum şi informaţii false cu bună ştiinţă despre situaţia politică din Ucraina”, notează jurnalistul.

Serghei Beseda conduce acest departament al FSB din 2009

Serghei Beseda este în fruntea acestui departament al FSB din 2009. Numele lui Serghei Beseda a apărut în legătură cu execuţia unor protestatari în timpul Euromaidanului din 2014. Beseda apare şi în baza de date a portalului ucrainean Myrotvorets.

Vladimir Putin a demis şi opt generali de vârf şi este „furios” pe FSB (fost KGB) după ce trupele sale au suferit o serie de înfrâangeri jenante în primele zile ale războiului din Ucraina, scrie Daily Mail. Putin acuză servicii de informaţii de acţiuni „defectuoase” şi pe generali de „strategii proaste”.

Oleksi Danilov, şeful consiliului de securitate al Ucrainei, a spus că „aproximativ opt” comandanţi ruşi au fost concediaţi de la începutul conflictului. Moscova se străduieşte să schimbe strategia după războiul său fulger a eşuat.

Șefii FSB au transmis informații eronate

Liderul rus este nemulțumit de şefii serviciului secret FSB pentru că i-au transmis informaţii care susţineau că Ucraina este slabă, plină de grupuri neonaziste şi că ar ceda uşor dacă ar fi atacată. Philip Ingram, expert în securitate şi fost ofiţer superior al serviciilor de informaţii britanice, a declarat pentru The Times că Putin este în mod evident „foarte furios” şi că dă vina pe agenţiile sale de informaţii. „El le învinovăţeste pentru că i-au dat informaţii care au dus la luarea deciziilor proaste în Ucraina”, a spus el. Din această cauză, Rusia a suferit pierderi mult mai mari decât se aştepta în atacul său, care dureaza de 16 zile.

Se pare că Moscova a anticipat o rezistenţă redusă atunci când a trimis forţe uşoare susţinute de lovituri aeriene pentru a cuceri obiective cheie în primele zile.

„Ştim care sunt acum planurile inamicului. Le-au schimbat puţin de la începutul războiului, pe care doreau să îl câştige în 2-3 zile şi să mărşăluiască spre Kiev. Acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla niciodatî. Şi-au schimbat conducerea. Au îndepărtat din posturile lor aproximativ 8 generali pentru că nu şi-au îndeplinit sarcina. Acum au fost numiţi alţii noi. Înţelegem clar ce se întâmplă în Federaţia Rusă. Mai mult, pot spune că sunt disperaţi”, a declarat Danilov.

Nu este clar de ce informaţiile transmise de FSB au fost atât de proaste. Andrei Soldatov, care a monitorizat serviciile secrete rusesti timp de doua decenii, a declarat pentru The Times că o posibilitate este că serviciul nu mai funcţionează cum trebuie. Majoritatea agenţilor FSB sunt aduşi în serviciu pe pile sau pe criterii de rudenie, a spus el, şi sunt scoşi din şcolile obişnuite pentru a fi şcoliţi apoi în interiorul serviciului.

O altă cauză, a afirmat el, este că FSB a adunat informaţii bune, dar pur şi simplu s-a temut prea mult să-i spună lui Putin adevărul, şi-a modificat rapoartele pentru a-l linilti. „Problema este că este prea riscant pentru superiori să îi spună lui Putin ceea ce nu vrea să audă, aşa că îşi adaptează informaţiile. Adaptarea are loc probabil undeva între gradul de colonel şi cel de general în FSB”, a spus el.

Andrei Soldatov este un jurnalist rus expert în serviciile de informaţii şi autor al cărţii best-seller „Reţeaua Roşie”. Soldatov mai este co-fondator şi redactor al site-ului de investigaţii agentura.ru.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Inteligența artificială ajunge în sala de examen. Profesorii se confruntă cu o nouă PROVOCARE
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
TRAGEDIA prin care a trecut Anca Serea. Motivul pentru care primul ei soț a murit la doar 36 de ani
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Versurile muzicii pop au devenit tot mai întunecate din punct de vedere moral. Ce spune asta despre societate?