Prima pagină » Știri » Răzvan Cuc: Nu avem o problemă cu Uber și cu Clever, noi dăm o ordonanță ca să combatem pirateria

Răzvan Cuc: Nu avem o problemă cu Uber și cu Clever, noi dăm o ordonanță ca să combatem pirateria

Răzvan Cuc: Nu avem o problemă cu Uber și cu Clever, noi dăm o ordonanță ca să combatem pirateria
Autoritățile nu au o problemă cu companiile Uber sau Clever, a căror activitate va fi reglementată, dar vor să combată pirateria în transporturi, a declarat joi ministrul Transporturilor Răzvan Cuc.

„Noi nu avem nici o problemă cu Uber și cu Clever, noi dăm o ordonanță ca să combatem pirateria. S-a născut această marotă că avem ceva cu Uber. Nu avem nimic cu Uber și partea Uber va fi probabil reglementată în perioada următoare. Nu vrem să interzicem, nu vrem să îi scoatem de pe piață, din contră, vrem ca toată lumea să urmeze aceeași legislație”, a explicat ministrul.

Cuc a adăugat că proiectele de acte normative au fost puse în dezbatere publică, în care puteau fi făcute observații. „Aceste lucruri s-au făcut, au fost participanți de la toate asociațiile, nu știu dacă au venit cei de la Uber, dar dacă nu au venit trebuiau să vină acolo să își spună punctul de vedere. Nu are nimeni absolut nici o problemă cu ei.”

Guvernul a avut, joi, consultări cu reprezentanții COTAR, în urma protestului transporatorilor. În urma discuțiilor, Executivul transmite că a hotărât emiterea unei OUG prin care să înlăture „pirateria” din transportul de persoane în regim de taxi.

Consultările între secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, reprezentanții ministerului Transporturilor și cei ai transportatorilor au avut loc în sediul Executivului. În urma discuțiilor s-a decis modificarea legii taximetriei, în scopul „înlăturării pirateriei din transportul de persoane”.

„Discuțiile au vizat măsurile necesare pentru combaterea pirateriei în sectorul transportului rutier și reglementarea unor activități de transport persoane. În cadrul consultărilor, s-a agreat preluarea mai multor propuneri ale patronatelor din transportul rutier în proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum și de modificare a Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, elaborat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor. Una din aceste propuneri vizează eliminarea sintagmei în mod repetat din legea taximetriei, modificare menită să contribuie la înlăturarea Â«pirateriei» din transportul de persoane. De asemenea, s-a convenit trecerea activității de rent a car la Autoritatea Rutieră Română și asupra prelungirii programului de transport interjudețean de persoane”, a transmis joi Executivul.

Consultările au avut loc în urma protestului transportatorilor. Pe platoul din Piața Victoriei erau la ora 9:00 1.000 de mașini. La protest au participat transportatori din Cluj, Arad, Timișoara, Iași, Bacău, Constanța, Dolj, pentru că pirateria este problema țării, nu a Bucureștiului, a spus Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Româncele nu se mai îngrijesc? Criza economică a golit saloanele de înfrumusețare
Digi24
Un bărbat a stabilit un nou record în sistemul de reciclare după ce a introdus 8.000 de sticle în opt ore
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Artificiul din noua lege a salarizării: coeficienții scad, dar lefurile cresc. Președintele și miniștrii primesc mii de lei în plus
Mediafax
Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori”
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce l-a rugat pe omul lui Putin de la Chișinău
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Chinezi au adus, în sfârșit, noul rival pentru Renault Clio și Dacia Sandero
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul