Regina-mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, alături de fiul ei, Regele Mihai I, la Curtea de Argeș

Regina-mamă Elena a fost reînhumată, sâmbătă, alături de fiul ei, Regele Mihai I, la Curtea de Argeș
Publicat: 19/10/2019, 13:32

Ceremoniile funerare prilejuite de reînhumarea Reginei-mamă Elena s-au încheiat sâmbătă, la ora 13.25.

Sicriul Reginei-mamă Elena a fost depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, în jurul orei 16.00. Opt militari de la Batalionul 33 Vânători de Munte Posada din Curtea de Argeș au purtat sicriul din mașina cu care a fost adus din București în catedrală, apoi l-au așezat pe catafalc, cu crucea de lemn, stindardul Reginei-mamă și o coroană cu flori albe.

Sâmbătă, de la ora 12.00, a avut loc slujba de înmormântare, care a durat 50 de minute și a fost oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, ÎPS Mitropolitul Iosif, ÎPS Mitropolitul Varsanufie și ÎPS Mitropolitul Calinic.

ÎPS Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a vorbit despre viața Reginei-mamă Elena, al cărei ultim exil s-a încheiat sâmbătă, odată cu reînhumarea acesteia la Curtea de Argeș.

La ceremonie au participat membri ai Familiei Regale, printre care principesa Margareta, Custodele Coroanei, și soțul acesteia, principele Radu, dar și fostul principe Nicolae al României, alături de soție.

La ora 12.57, a pornit o procesiune militară și religioasă de la Catedrala istorică Episcopală și Regală la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, militari ai brigăzii 30 Gardă purtând sicriul regal, crucea din lemn și coroana de flori.

Ceremonia îngropării în Pridvor, la care au participat doar membrii Familiei Regale române, a început la ora 13.10. Au fost trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară a intonat Imnul Național (prima strofă și refrenul) și Imnul Regal (prima strofă și refrenul). La final, s-a auzit semnalul din trompetă „Stingerea”.

La final, Custodele Coroanei a ieșit din Catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit și l-a dat în grijă Aghiotantului Regal. Stindardul va fi expus ulterior în Muzeul Regal de la Săvârșin.

În tot acest timp, publicul a avut acces atât în parcul Catedralei istorice, cât și pe platforma din fața Noii Catedrale.

Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Vineri dimineață, sicriul cu rămășițele pământești ale Reginei-mamă Elena a fost adus din Elveția în România, cu un avion militar Spartan, aparținând Forțelor Aeriene Române. La aeroport, a urmat un ceremonial militar și religios, la care au fost prezenți principesa Margareta și membri ai Familiei Regale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe Române, ai Armatei României, ai corpului diplomatic și ai altor confesiuni și religii din România. Printre aceștia s-au numărat premierul Viorica Dăncilă, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, premierul desemnat Ludovic Orban, ministrul Culturii, Daniel Breaz, secretarul de stat Raed Arafat și Hans Klemm, ambasadorul SUA la București.

Cel care s-a ocupat, vineri, de ceremonialul repatrierii Reginei-Mamă Elena a fost generalul Gelaledin Nezir, același care a stat în spatele organizării funeraliilor Regelui Mihai și ale Reginei Ana.

De la aeroport, cortegiul funerar a mers la Palatul Elisabeta din București, unde sicriul a fost depus în Sala Regilor.

Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, a dorit ca, în mod simbolic, „sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani”, se arăta într-un comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei regale săptămâna aceasta.

În jurul orei 13.00, Patriarhul Daniel a spus o rugăciune în memoria Reginei-Mamă Elena, după care cortegiul funerar a pornit spre Curtea de Argeș.

O carte de condoleanțe este la dispoziția publicului la Palatul Elisabeta, până pe 21 octombrie. Condoleanțele pot fi transmise online prin mesaje la www.romaniaregala.ro/

Familia regală anunță doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie.

„La 3 mai 1896, a venit pe lume, la Palatul Tatoi, lângă Atena, Regina-Mamă Elena a României, mama Regelui Mihai I. Alteța Sa Regală Principesa Elena a Greciei și a Danemarcei a fost fiica Regelui Constantin I al elenilor și a Reginei Sofia (născută Principesă Imperială a Prusiei). A fost sora Regilor George al II-lea, Alexandru și Pavlos ai Greciei. S-a căsătorit la Atena, la 10 martie 1921, cu Principele Moștenitor Carol, de care a divorțat la 21 iunie 1928. În 1940 a devenit regina-mamă a României. A murit în ziua de 28 noiembrie 1982, la Lausanne. Spre deosebire de Regele Mihai I, Regina Elena nu a și-a mai revăzut niciodată țara”, se arată într-un text publicat pe blogul oficial al Familiei regale a României.

„După șapte decenii, Regina-Mamă Elena se întoarce în România pentru eternitate. Exilul ei, început la 4 ianuarie 1948, a continuat și după trecerea ei la Domnul. Regina-Mamă revine acasă victorioasă în lupta cu Timpul, cu Destinul, cu Istoria. Puterea ei a stat în credință și în calitățile umane cu care Dumnezeu a înzestrat-o. Regina Elena a călăuzit pașii Regelui Mihai și, ani mai târziu, m-a îndrumat pe mine. Pentru două generații succesive ale Casei Regale, ea a fost far și lumină”, spunea principesa Margareta într-un mesaj remis joi MEDIAFAX de biroul de presă al Casei regale.

„Dar Regina a jucat un rol concret, vital, în Al Doilea Război Mondial, cultivând binele și înfruntând răul copleșitor și agresiv, dinăuntrul și din afara țării. Ea a salvat zeci de mii de vieți de cetățeni români de origine evreiască, a confruntat dictatorii, inumanitatea și naționalismul brutal, din respect față de valorile umane și din credință în Dumnezeu. Regina Elena a iubit România și oamenii ei, natura și istoria ei. Ea a crezut în locul țării noastre în Europa. De aceea, România și întregul continent au datoria de a învăța din umanitatea acestei regine. Regina Elena s-a gândit mereu la binele generațiilor viitoare. Ea a dorit o Românie demnă și curajoasă. Și întotdeauna a văzut ceea ce era mai bun în oamenii noștri. Grație ei, țara noastră a fost mai respectată în lume. Acesta este înțelesul profund al legământului Reginei-Mamă”, se arăta în același mesaj.

„Este datoria noastră să-i continuăm legământul, construind o Românie care cultivă respectul pentru cel de aproape, încrederea în oameni, o societate care își folosește energia pentru binele comun, nu pentru binele personal, o țară în care tinerii români să dorească să trăiască. Regina se întoarce, dincolo de moarte, la țara ei, la Coroana ei, la ce a avut mai de preț, dragostea și încrederea în România. Odihnească-se în pace!”, își încheia mesajul principesa Margareta.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Florin Piersic este în pericol și trebuie dus de urgență la Viena! Scandal uriaș generat...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Roxana i-a șocat pe toți de 1 mai! A ajuns să fie cea mai tunată,...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
Craterul din Slănic se mărește: a înghițit un stâlp și a dus la noi evacuări....
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Copil de șase ani, ucis de propriul tată! Băiețelul s-a stins din viață la scurt...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Marele GENIU al muzicii, îngropat FĂRĂ INIMĂ! S-a aflat abia acum
Interdicția intră în vigoare pe 3 Mai. Devine ilegal în România de vineri
Cât de grav este Florin Piersic. Medicii au spus adevărul
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?