Republica Voiculescu – episodul final. Ultimele 120 de ore în libertate ale oligarhului de la GRIVCO

Luni 4 august: Începutul sfârșitului

Numărătoarea inversă a pornit luni dimineața, la ora 11. Dan Voiculescu ajunge la instanță, unde jurnaliștii îl întreabă despre Crescent și despre „secretele din Austria”. Un articol al ziariștilor de la Rise Project spunea că Voiculescu a creat o filială a Crescent în Austria cu un cetățean pe care îl turna la Securitate. Aceeași companie Crescent avea să fie în 1991 implicată în dosarul ICA. O mare parte din ascensiunea financiară a lui Voiculescu pare să fie legată de Crescent. Judecătorii au sesizat și ei asta.

Când aude de Crescent, Voiculescu se schimbă la față. Devine puțin mai agresiv. Îl întreb de Crescent și primul lucru pe care îl face e să mă măsoare din cap până în picioare și să caute cu ochii insigna televiziunii pe care o reprezint. În final, îmi aruncă peste umăr: „Vorbești prostii…”

Filmul celor 120 de ore merge înainte. Voiculescu intră în clădire. Încearcă să facă ordine printre jurnaliști. Cineva îi spune că ordine poate să facă doar la Antena 3. Primește din nou întrebări care nu-i plac. Fuge spre sala de judecată unde camerele de filmat nu mai ajung.

Presa și inculpații din dosarul lui Voiculescu intră în sala de judecată unde a crescut o faună exotică. Curioși să vadă procesul anului, zeci de persoane au ocupat fiecare centimetru pătrat al încăperii. Sălile de la Curtea de Apel București sunt mari, dar obscure, maro, neluminate. Cu toate acestea, acolo se judecă procese europene. Sunt sălile unde judecători curajoși dovedesc mai multă forță decât un batalion de soldați. Sunt sălile în care, ajutați de lumina plăpândă, alți judecători își dau mâna cu corupții, negociază dreptatea la kilogram și pe milioane de euro.

Pantiș detonează o bombă media: Intact finanțat pe spatele ICA

A început procesul. Prima parte este un fel de dans de păuni al avocaților. Își etalează penele, scot din mânecă diverse excepții, cereri, chichițe avocățești.

Avocații ridică tonul, folosesc referințe și trimiteri către zeci de legi. Nu e clar pentru ce fac avocații acest joc cam haotic: pentru convingerea judecătorilor sau pentru liniștirea clienților care-i plătesc și care vor să aibă sentimentul că sunt apărați „de cei mai buni”?

Voiculescu se așează în bancă, în primul rând, ca la școală. Se uită fix la judecătoare, cu capul înclinat, dar fix. Nu zâmbește.

Chiar în debutul procesului, judecătoarea Camelia Bogdan aruncă bomba. Cere reaudierea lui Sorin Pantiș pentru că la dosar au ajuns documente proaspete, care vorbesc despre GRIVCO, ICA, si trustul media Intact. Spre surpriza tuturor, Sorin Pantiș spune în sala de judecată că trustul a fost finanțat cu 47 milioane euro prin credite gajate cu proprietățile ICA.

Avocații descarcă instant tunurile. Bombe și grenade: cereri peste cereri care au ca menire amânarea procesului. Ridicole, majoritatea. Uneori nici avocații nu cred în ele. În pauzele procesului, avocații discută cu jurnaliștii. Dacă în fața camerelor fac praf dosarul, în discuțiile din spatele coloanelor masive ale Curții de Apel au altă părere: „Mergem pe proceduri, altfel, dosarul e ok”. Dosarul e simplu: O proprietate de 60 de milioane de euro a fost luată de Voiculescu contra sumei de 100.000 euro.

Se termină pauzele și discuțiile din umbra coloanelor. În sală de judecată, Dan Voiculescu transpiră. Emoțiile, grijile, căldura. Este atent. Urmărește procesul. Nu se implică activ, cum o făcea Adrian Năstase. Pe Năstase l-am văzut deseori coordonând echipa de avocați. Pe Voiculescu, nu. De altfel, după câteva ore, Voiculescu se plictisește și anunță că pleacă.

Pentru jurnaliștii din sală nu e clar că procesul nu urma să se termine luni seara. Scena devine alertă. Voiculescu iese din clădire cu alai de camere. Jurnaliștii îl întreabă câte ceva despre ICA, despre bani. Îi împinge de pe scări. Dă din șolduri ca să-și facă loc. Se plânge că e înghesuit. Pe față și-a pus un zâmbet larg, de Iliescu. La un moment dat, pare pierdut. Nu răspunde întrebărilor care conțin cuvintele ICA, bani, privatizare. Alege întrebări călduțe, dacă e pregătit de orice soluție, ce a mâncat, cum a dormit, ce sortiment de pâine Savoria e mai sănătoasă etc. Pleacă, dar nu înainte să zâmbească din nou din mașina de lux care îl poartă din loc în loc.

Lupta corp la corp pe Codul Penal

În sală, bătălia ajunge la apogeu. Avocații recuză completul (asta înseamnă că vor alți judecători). Profesorul Mateuț forțează nota. Repetă aproape ad-litteram cererile. Pentru toată lumea, este evident că trage de timp. Atmosfera este tensionată.

Un semn bun pentru presă: polițiștii s-au mai calmat față de termenul precedent, când îi dădeau afară din sală pe ziariști din te miri ce motiv. Principala spaimă a polițiștilor: nimeni să nu cumva să filmeze sau să înregistreze procesul. Era suficient ca un jurnalist să folosescă telefonul ca să trimită un mesaj pentru a fi scos urgent afară din sală. În sală este și „Ochi de Șoim”, polițistul poreclit așa de ziariști, pentru că are impresia că obsevă orice mișcare în sală și este de o duritate extremă uneori. La termenul de luni, în schimb, toți s-au mai calmat. Ziariștii își fac „LIVETEXT”-ul fără să mai fie poftiți afară.

Disperarea unui avocat: „Ce să vă mai cer?!”

Avocații se zbat uneori ca niște găini fără cap. Completul nu le este prieten. După lupte „corp la corp” între avocați, judecători și procurori, procesul merge înainte. Avocatul Mateuț este exasperat și, într-un puseu de sinceritate, întreabă instanța: „Ce să mai fac? Ce să vă mai cer?!”. Completul pare împietrit. La ora 23 se termină. Procesul se reia a doua zi.

Afară, jurnaliștii din sală sunt răsplătiți de cetățeni obișnuiți cu mâncare și băuturi hidratante. Este poporul de Facebook, care a urmărit pe parcursul întregii zile relatările LIVETEXT din sala de judecată.

Alte 12 ore cu Dan Voiculescu

O saună imensă. Sala de judecată, marți dimineața, la ora 10. Locul pare neschimbat de pe vremea lui Ceaușescu. Dacă nu ar exista calculatorul grefierei, probabil că totul ar arăta ca acum 30 de ani. În sală nu sunt nici prize și evident că nici locuri destule. Noroc că e mare. Jurnaliștii s-au așezat și pe jos. La procesele lui Adrian Năstase, în sălile minuscule de la Curtea Supremă, asistența stătea ore în șir în picioare, ca într-o lungă călatorie cu metroul la oră de vârf. E drept, existau prize și polițiștii erau ceva mai europeni.

La ora 10 fără câteva minute, în fața Curții de Apel, oprește mașina lui Dan Voiculescu. Nu oprește chiar în dreptul ușii de acces, ci undeva mai departe. Vine cu pas hotărât către instanță, dar mereu cu aghiotantul pe lângă el. E vesel și liber deocamdată.

Voiculescu aranjor de jurnaliști

A spus mereu că iubește presa și jurnaliștii. Se comportă însă ca orice mogul. Vrea să aranjeze el, să controleze el scena, camerele, microfoanele, dintre care 3 sunt doar de la Antena 3. Renunță la conferința de presă de pe scări. Promite că vorbește la ieșire.

Judecătoarea Camelia Bogdan controlează sala. Chiar dacă în unele moment e evident că apărarea trage de timp, judecătoarea, secondată de colegul ei de complet, urmărește totul foarte atent, notând concluziile avocaților. Camelia Bogdan, recunoscută în sistem ca unul dintre cei mai buni specialiști în infracțiunea de spălare de bani, i-a surprins pe avocați la fiecare termen de judecată, arătându-le că știe dosarul filă cu filă.

Pretorianul Badea

În fundul sălii de judecată apare Mircea Badea, ca susținător al lui Dan Voiculescu. E îmbrăcat în cămașă albă și pantaloni gri. Se mișcă printre cei care asistă la proces. Se uită fix la instanță. Încearcă să urmărească procesul. Dă din cap dezaprobator, dar numai el știe pentru ce, deoarece în acest moment vorbesc avocații. E cald și transpiră abundent, fapt pe care-l comunică pe Facebook, unde verifică și postările jurnaliștilor din sală. Începe să-i înjure pe contul său pe cei care transmit pe Facebook momentele cheie ale procesului.

La termenul de marți ajunge și Mihai Gâdea. Se creează agitație, avocații sunt eliminați de pe bancile de lemn, pentru ca Mihai Gândea și Mircea Badea să se poată așeza în spatele lui Dan Voiculescu. Dă mâna cu ei. Badea încearcă să înțeleagă disputa juridică din sală. Sfârșește prin a înjura ziariștii care nu relatează că Voiculescu este o victimă nevinovată.

Cei doi pleacă repede. Voiculescu rămâne cu avocații săi. În stânga – Maria Vasii, celebra avocată a lui Cioacă, și profesorul Mateuț, celebru și pentru că „i-a scos” plagitul lui Ponta. De data asta, toată lumea așteaptă o sclipire a celor doi, care să-l „scoată” și pe Dan Voiculescu. Întârzie să vină.

Autograful de la Dr. Menci

În pauze, Voiculescu vorbește cu avocații sau cu ceilalți inculpați. Merge des la baie. La varsta lui, arătă, totuși, în forma. Doctorul Mencinicopschi, deși mai tânăr, nu arăta atât de bine. Un avocat îi cere un autograf, așa ca de final de film. Ar putea deveni de colecție: ultimul autograf al inculpatului Mencinicopschi.

Dr. Menci e însoțit mai mereu de câțiva bătranei, cenzori ICA sau membri ai AGA, și ei inculpați în dosar. Din când în când, aceștia adorm pe scaun. Oarecum de înțeles pentru că până și cei mai tineri participanți la proces sunt afectați de oboselă.

La amiază, Voiculescu nu mai rezistă. Vrea să scape mai repede. Cere să-și spună ultimul cuvânt, peste rând, înaintea tuturor. Judecatoarea îi spune că nu se poate, dar îi permite să plece din sală și să revină la final.

Iese din clădire iar în jurul său camerele de filmat roiesc precum albinele. Un reporter este împins de busculada creată și cu microfonul îi atinge fața. Îi cere scuze lui Voiculescu care însă nu mai aude.

Eroarea lui Mateuț. A recunoscut indirect vina lui Voiculescu

În sală, procesul înaintează spre final, dar avocații încearcă să-l ducă în prelungiri. Ultima tactică a profesorului Mateuț: să vorbească foarte mult. Oarecum ca o pedeapsă pentru complet, pledoaria sa durează aproape 3 ore și jumătate. E întrerupt de un avocat care dorește să plece mai repede pentru că are o problemă de familie.

Mateuț vorbește. Face însă o greșeală de abordare. Cere instanței să schimbe încadrarea faptelor pentru Voiculescu din spălare de bani în tăinuire. Adică recunoaște că cel pe care îl apără a comis o faptă penală. Chichița era aceea că spălarea de bani a fost prescrisă.

Pe hol, un aparator se plimbă nerăbdator: „Din partea mea, să-i dea maxim, dar ce te faci dacă peste o saptămână bagă o amnistie?” Voiculescu pare și el liniștit, ca un om care are un as în mânecă. Nu-l scoate însă.

Pledoariile avocaților devin plictisitoare. Clienți lor sunt nevinovați, dar sunt nevinovați nu pe probe, ci pe proceduri, cam asta a fost abordarea lor. Asta inseamnă ceva de genul au furat, dar au furat pe procedură. Orele și procesul se apropie de final.

„Trădarea” lui Daniel Constantin

Voiculescu e anunțat de cei din sală că trebuie să revină la proces. Era deja 7 seara. Și mai zâmbitor, nu a dorește să vorbească cu presa. Intră în sala de judecată devenită din nou neîncăpătoare.

Încă o forțare a avocatului Mateuț. Nu îi iese nici de data asta. Bomba s-a detonat pe final. O doamnă se apropie de microfon. Se prezintă ca reprezentant al Ministerul Agriculturii. Anunță că ministerul solicită recuperarea prejudiciului de 60 milioane euro din acest dosar. Ministerul este condus de Daniel Constantin, președintele PC, partidul fondat de Dan Voiculescu. Ministerul lui Constantin a recunoscut practic că la ICA s-a comis o ilegalitate.

Ultimul cuvânt al oligarhului

E chemat la pupitru Voiculescu. Trebuie să rostească ultimul cuvânt, o ultimă șasă să-i convingă pe judecători că este nevinovat. Atacă previzibil DNA: procurorii au mințit, dosarul e fabricat. Recunoaște totuși că dosarul e scris bine. Nu spune că e nevinovat. Încearcă să facă treaba avocaților. La fel ca ei, uită esențialul: 100.000 euro pentru o proprietate de 60 milioane euro. Nu vorbește despre asta. La fel cum nici avocații săi nu au încercat să demonstreze dincolo de orice dubiu că privatizarea a fost corectă și prețul corect. O sarcină grea, având în vedere că, la privatizare, Voiculescu a concurat cu Dr. Menci, apropiatul său, și că licitația a fost anunțată într-o publicație care a vândut doar 200 de exemplare din ediția cu anunțul că se vinde ICA. Cu 100.000 euro Voiculescu, a cumpărat 7000 mp de teren și 18 clădiri întregi și funcționale.

Rând pe rând ceilalti 12 inculpati își apără libertatea. Par destul de relaxați sau de împăcați. „Rămânem în pronunțare”, anunță instanța. Sala rămâne nemișcată. Nu e clar. Urmează să fie dată sentința în această seară? Mâine? Un avocat se interesează. Se anunță că joi e termenul pentru depunerea ultimelor documente.

E finalul drumului. 6 ani de amânări și peste 70 de termene. Voiculescu nu a mai poate face acum nimic decât să aștepte.

Iese afară la declarații. E încrezător. La fel ca Adrian Năstase, rostește o declarație în care atacă DNA. Din nou împinge cu coatele. A făcut asta constant, a dat din coate când vreun jurnalist era lângă. Este întrebat de „trădarea” ministerul Agriculturii. Refuză să răspundă. Până la urmă spune ceva. Întrebările curg. Răspunde frugal și apoi pleacă cu același zâmbet larg lipit pe față.

Procesul continuă la Antena 3, acolo Voiculescu e achitat și reabilitat. 48 de ore, miercuri și joi, în studiourile televiziunii, jurnaliștii au devenit procurori, avocați și judecători. Au administrat probele mediatice. I-au dat lui Dan Voiculescu o achitare cum laude și o scrisoare publică de susținere.

Epilog. O zi normală – Dan Voiculescu a fost condamnat

Vineri 8 august. România a trăit o zi normală, dacă era o țară normală. Am asista la condamnarea unui oligarh la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani și un prejudiciu de 60 de milioane euro în dauna statului.

La ora 14:20 judecatoarea Camelia Bogdan a intrat în sala de judecată. A rostit sentința. Cu o voce clară și neșovăitoare a anunțat că instanța îl „condamnă pe inculpatul Voiculescu Dan la 10 ani de închisoare”. Apoi a pronunțat restul condamnarilor și a dispus confiscarea speciala. Punct.

Înainte și după s-au consumat sentimente, nervi, dar pentru o zi România a funcționat normal. Un inculpat a fost judecat și condamnat cu legea în față.

Cu 60 de milioane de euro se puteau construi spitale care poate salvau vieți. Poate o bucată de șosea, școli, grădinițe. Dan Voiculescu nu a fost condamnat pentru că este Dan Voiculescu, ci pentru ca a furat din avutul statului, asta a constat instanța. Avutul statului este al tuturor cetățenilor. Astfel că el a luat de la fiecare.

O zi de normalitate înseamnă mult, dar nu e de ajuns. Dan Voiculescu nu este sfârșitul. În umbră, în tăcere, au crescut alți oligarhi. S-au extins, au acaparat putere. De pildă, Sebastian Ghiță, oligarhul lui Victor Ponta, este conectat la resurse economice și politice. Are la picioare politicieni și instituții, controlează indirect industrii întregi la nivel de țară. A câștigat zeci și poate sute de milioane din fondurile publice. Firmele la care a fost acționar sunt acuzate spălare de bani. Și mai important, pare să beneficieze de o protecție imensă.

Vineri am trăit o zi normală dintr-un lung șir de zile stricate.