Prima pagină » Știri » Retragerea NATO din Afganistan a început într-un mod „coordonat”, spune un oficial al Alianţei

Retragerea NATO din Afganistan a început într-un mod „coordonat”, spune un oficial al Alianţei

Radu Cristian
Retragerea NATO din Afganistan a început într-un mod „coordonat”, spune un oficial al Alianţei

Retragerea din Afganistan a trupelor implicate în misiunea NATO „Resolute support” a început în mod „coordonat” şi au fost adoptate toate măsurile pentru a le asigura securitatea, a declarat joi un oficial al Alianţei, relatează AFP.

Retragerea trupelor NATO a început

„Retragerea a început. Va fi un proces ordonat, coordonat şi deliberat. Siguranţa trupelor noastre va fi o prioritate absolută în fiecare etapă a procesului şi luăm toate măsurile necesare pentru a ne pune personalul la adăpost”, a precizat responsabilul citat.

NATO a decis în urmă cu aproximativ două săptămâni retragerea în următoarele luni, începând din 1 mai, a celor aproximativ 10.000 de militari desfăşuraţi în Afganistan.

România retrage trupele din Afganistan, de la 1 mai

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a analizat și aprobat, în ședința de marți redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție.

Redislocarea se va face etapizat și se va derula pe parcursul următoarelor luni, potrivit unui comunicat transmis la finalul ședinței CSAT.

România va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021. Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției.

Țara noastră a fost constant printre principalii contribuitori la misiunea NATO din Afganistan. Mii de miliari români au participat la această misiune de-a lungul timpului, fapt care a sporit gradul lor de pregătire în condiții de luptă și a condus implicit la profesionalizarea în ansamblu a Armatei României.

”Prestația militarilor români a fost întotdeauna foarte apreciată de partenerii și aliații noștri. România face parte din coaliția împotriva terorismului, iar militarii noștri care acționează în teatrele de operații și-au asumat mereu cu profesionalism și curaj riscurile și pericolele pe care le presupune lupta pe acest front. Afganistanul va rămâne însă un loc marcat de profundă îndurerare, 27 de militari de elită ai armatei române au căzut la datorie și ei vor rămâne mereu în gândurile noastre”, se mai arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Niculescu, în pericol să piardă sprijinul coaliției. PSD și PNL pregătesc evaluări decisive
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani: 'Al 3-lea Antihrist va fi nimicit'
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Ce sporuri se calculează la pensie. Lista completă a veniturilor care pot fi valorificate
Mediafax
Un nou derapaj al lui Donald Trump. A jignit Norvegia după ce nu a primit Premiul Nobel pentru Pace
Click
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Digi24
Capcana lui Putin: condiția care vizează direct România. De ce vrea Kremlinul Europa la negocierile privind Ucraina
Cancan.ro
Ninge 15 zile fără oprire în aceste orașe din România! Meteorologii EaseWeather au modificat prognoza
Ce se întâmplă doctore
Cine va moșteni averea de 800.000 de euro a Mădălinei Apostol. Ce spune fostul ei partener despre bunurile dispărute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce a clasat Cuza cazul asasinării lui Barbu Catargiu? Controversele unei anchete
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Spania
AU EXPLODAT prețurile la hoteluri! Cât a ajuns să coste o cameră