Prima pagină » Știri » Revoltă într-o comună din România după ce patru romi l-au jefuit și bătut grav pe un adolescent: „Sunt o teroare pentru noi toţi, la şcoală ţi-e frică de ei, fură, ameninţă şi noi suntem fără apărare”

Revoltă într-o comună din România după ce patru romi l-au jefuit și bătut grav pe un adolescent: „Sunt o teroare pentru noi toţi, la şcoală ţi-e frică de ei, fură, ameninţă şi noi suntem fără apărare”

Într-o comună din Neamț mai mulți localnici s-au mobilizat și au organizat o manifestație după ce patru membri ai comunității rome l-au jefuit și bătut pe un adolescent din comună. Localnici din Borca susțin că nu se simt deloc în siguranță, iar copiii trăiesc cu frică și la școală. În cadrul adunării, oamenii au militat pentru o implicare mai mare a autorităților în gestionarea fenomenului infracțional și nu au făcut îndemnuri rasiale. 

La sfârșitul săptămânii trecute, un adolescent în vârstă de 16 ani, Damian Cârjă, a fost victima celor patru indivizi din comunitatea romă care l-au jefuit și l-au bătut cumplit, acesta ajungând la spital desfigurat şi cu grave leziuni craniene, potrivit adevărul.ro.

Revoltă într-o comună din România după ce patru romi l-au jefuit și bătut grav pe un adolescent

Cumplitul incident care a cutremurat comunitatea i-a determinat pe localnici să se mobilizeze și să creeze un grup pe Facebook, intitulat „Și eu pot fi Damian”, unde au organizat o manifestație. Inițial, aceștia voiau să mărșăluiască în localitate, însă din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemie de coronavirus, autoritățile locale au aprobat adunarea a 100 de persoane.

Însă manifestația a stârnit interesul și altor localnici, care au asitat de la distanță.

„În urma evenimentului neplăcut ce a avut loc în comuna Borca, am hotărât să organizăm un marş în semn de solidaritate faţă de Damian. Punctul de plecare e de la poarta liceului. Marşul este legal, fiind aprobat de primărie”, scria organizatorul Radu Emil Constantin, pe contul lui de Facebook.

„Sunt o teroare pentru noi toţi, la şcoală ţi-e frică de ei, se agaţă de tine fără nici un motiv, fură, ameninţă şi noi suntem fără apărare”

Nemulțumire oamenilor sunt din ce în ce mai mari, aceștia acuzându-i pe unii membri ai comunității rome că cerșesc, au un comportament antisocial, fură și fac tot felul de violențe.

De asemenea, localnicii susțin că administrația locală le acordă ajutoare sociale şi le permite să locuiască fără forme legale, dar și faptul că Poliția nu se implică atât cât ar trebui pentru a contracara infracțiunile comise.

Cei patru tineri care l-au agresat pe adolescentul Damian Cârjă, cu vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani, au fost arestaţi preventiv, însă oamenii nu sunt mulțumiți deloc de modul în care este gestionat fenomenul infracțiunilor în localitatea lor.

Aceștia au participat la manifestație în mod pașnic, fără a incita la ura de rasă sau alte acțiuni violente, împotriva legii, ci, din contră, au militat pentru respectarea legii și implicare forțelor de ordine care să facă verificări în ceea ce priveşte domiciliul unora dintre etnici.

„Trebuie să fim cerebrali şi să nu ne facem singuri dreptate”

Pe grupul de Facebook, oamenii au militat pentru implicare autorităților astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță, dar și pentru solidaritate, punctând că „nu avem voie să fim rasişti şi să declanşăm acţiuni violente sau huliganism”.

„Este adevărat, răutaţile etnicilor au cam umplut paharul şi cred că suntem cu toţii extrem de porniţi, însă trăim într-o ţară cu autorităţi şi legi. Toate astea trebuiesc respectate. Chiar şi când nu ne convin deloc anumite situaţii trebuie să fim cerebrali şi să nu ne facem singuri dreptate. Astăzi ne exprimam în stradă dorinţa de a fi în siguranţă în localitate. Nu legea pumnului, furcii sau toporului, nu astea ne vor aduce liniştea, ba dimpotrivă, ne vor aduce noi conflicte”, se precizează într-o postare.

„Autorităţile trebuie să se implice şi mai mult”

„Nu avem voie să fim rasişti şi să declanşăm acţiuni violente sau huliganism. Noi ne dorim ca autorităţile să înţeleagă că prezenţa noastră în stradă este dorinţa de siguranţă a cetăţeanului, că autorităţile trebuie să se implice şi mai mult pentru ca alţi copii, alţi părinţi, alte familii să nu mai treacă prin suferinţele şi necazul familiei Cârjă”, se mai susține într-o altă postare.

„Ăsta e doar începutul cu Damian, cine ştie ce va fi de acum încolo”

„De s-ar lua măsuri şi i-ar da afară din comună, sunt o teroare pentru noi toţi, la şcoală ţi-e frică de ei, se agaţă de tine fără nici un motiv, fură, ameninţă şi noi suntem fără apărare. Până şi cadrelor didactice le este frică; personal nu am avut de-a face, dar am cunoştinţe care s-au confruntat cu probleme. Duminică, când ieşi ca omul la piaţă, nu ai loc de ei, imediat vine câte un cerşetor şi e în stare să te ia la bătaie dacă nu îi dai bani. Ăsta e doar începutul cu Damian, cine ştie ce va fi de acum încolo. Au fost atâtea incidente cu înjunghieri şi bătăi între ei, măcar acum când se iau de noi să îi dăm afară, nu putem trăi aşa”, mai susține o persoană pe facebook.

În cadrul manifestării din comuna Borca, oamenii au avut o atitudine civilizată și au făcut îndemnuri rasiale. De asemenea, la fața locului au fost prezenți și oamenii legii, iar zona a fost survolată de un elicopter.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
Ce pensie vor primi românii care câștigă salariul minim și salariul mediu. Calculele unui economist pentru „Adevărul”
Mediafax
Simion îl pune la zid pe Nicușor Dan! Acuzații de „cameleonism” și ordin pentru blocarea protestului AUR
Click
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
LIVE VIDEO | Câștigător Asia Express 2026: Surpriză în marea finală de la Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Controlul emoțiilor umane, mai complex decât credeam. Un studiu amplu contestă o teorie consacrată
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi