Prima pagină » Știri » Revoluționarii aflați în greva foamei, vizitați de președintele Traian Băsescu

Revoluționarii aflați în greva foamei, vizitați de președintele Traian Băsescu

Revoluționarii aflați în greva foamei au fost vizitați, în urmă cu două zile, de președintele Traian Băsescu, care a discutat cu aceștia revendicările lor și i-a asigurat că va încerca să găsească soluții, a declarat liderul Blocului Național al Revoluționarilor George Costin.

Revoluționarii aflați în greva foamei au fost vizitați, în urmă cu două zile, de președintele Traian Băsescu, care a discutat cu aceștia revendicările lor și i-a asigurat că va încerca să găsească soluții, a declarat liderul Blocului Național al Revoluționarilor George Costin.

"Președintele Traian Băsescu a fost, joi seară, la greviștii foamei, a vorbit cu ei, constatând că probleme acestora sunt reale și a spus că vor exista discuții pentru a rezolva această situație", a declarat, sâmbătă, George Costin, președintele executiv al Blocului Național al Revoluționarilor (BNR)

Acesta a precizat că protestul revoluționarilor din București va continua, iar de la anul, revoluționari din restul țării se vor alătura acestora.

Revoluționarii care au recurs la această formă extremă de protest, dorind "aflarea adevarului despre masacrul din decembrie 1989 și fratricidul din iunie 1990", au fost vizitați, vineri, și de secretarul de stat pentru probleme revoluționarilor, Nicolae Puiu Fesan, care le-a promis implicarea în soluționarea revendicărilor, se arată într-un comunicat al BNR remis, sâmbătă.

Liderul BNR a precizat că secretarul de stat pentru probleme revoluționarilor nu a fost bine primit de protestatari.

"Revoluționarii au refuzat să vorbească cu el. Fesan a spus că vine în calitate de revoluționar, apoi a precizat că îi vizitează în calitate de secretar de stat, dar revoluționarii nu îl mai recunosc în această calitate", a adăugat Costin.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia, despre proiectul de lege care aproba unirea cu Republica Moldova: Occidentul ar trebui să folosească termenul de „anexare”
Digi24
EXCLUSIV Mircea Cărtărescu, în mijlocul unei controverse după o poză editată cu AI de la întâlnirea sa cu papa. Reacția scriitorului
Cancan.ro
Magicianul Daniel a fost dat dispărut pe 14 iunie 2026. După 10 zile, l-au găsit MORT 😲
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Mai e AUR partid extremist? Marea schimbare din haosul politic
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
VIDEO Nicușor Dan: „20 de ani m-am luptat cu sistemul. Nu poți să te lupți cu sistemul, când ești șeful lui”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Ce se întâmplă doctore
Magda Pălimariu, apariție de senzație în Grecia. Fotografiile în costum de baie i-au cucerit pe fani
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
Inteligența artificială descifrează secretele celor mai grele elemente din Univers