Prima pagină » Știri » România a pierdut procesul cu OMV judecat la Paris! Ce sumă trebuie să plătească statul român

România a pierdut procesul cu OMV judecat la Paris! Ce sumă trebuie să plătească statul român

România a pierdut procesul cu OMV judecat la Paris! Ce sumă trebuie să plătească statul român

România a pierdut procesul cu OMV, decizia fiind luată de Tribunalul Arbitral de la Paris pe 9 iulie. Astfel, Ministerul Mediului trebuie să plătească 287 de milioane de lei, plus dobânzi, companiei austriece.

Suma pe care România trebuie să o plătească reprezintă contravaloarea lucrărilor de mediu (închideri de sonde și decontaminare a unor situri poluate de la Arpechim, Doljchim și Petrobrazi) realizate de OMV după achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la fosta companie de stat Petrom, potrivit raportului financiar făcut public de OMV Petrom miercuri.

OMV a început procesul de arbitraj în 2017 după ce Ministerul Mediului nu a recunoscut aceste costuri. Decizia luată de Tribunalului Arbitral de la Paris este una definitivă.

Decizie definitivă: România a pierdut procesul cu OMV

„În dată de 9 iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finală în arbitrajul inițiat de OMV Aktiengesellschaft (OMV AG) la Camera Internațională de Comerț de la Paris (”ICC”) împotriva Ministerului Mediului din România, cu privire la anumite notificări de pretenții neplătite de către Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom S.A. cu privire la lucrări de dezafectare de sonde și de refacere a mediului. Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului să ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 mil lei (aproape întreagă suma solicitată inițial) și dobânda aferentă. Impactul deciziei este reflectat în rezultatele pentru T2/20 și se referă în principal la recunoașterea unui venit din dobânzi în rezultatul financiar net”, se arată în raportul financiar al OMV Petrom.

„Rambursarea acestor cheltuieli se va solicita statului român progresiv”

De asemenea, în 2017 OMV preciza că suma de aproximativ 2,46 miliarde de lei (aproximativ 542 de milioane de euro) din situațiile financiare reprezintă „valoarea estimată prezentă a întregii creanțe asupra statului român (inclusiv cererile nerambursate încă)”. Această valoare include și lucrările viitoare care urmează să fie efectuate de către companie și care trebuie rambursate conform prevederilor contractului de privatizare, unele dintre ele până în anul 2034. „Rambursarea acestor cheltuieli se va solicita statului român progresiv, pe măsură ce lucrările vor fi finalizate”, precizează Grupul OMV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi