Prima pagină » Știri » ROMANIANS ADOPT REMAINIANS. Provocarea Gândul după votul care schimbă Europa așa cum o știm

ROMANIANS ADOPT REMAINIANS. Provocarea Gândul după votul care schimbă Europa așa cum o știm

Imaginează-ți că într-o dimineață viața ta ar fi dată peste cap, că ai rămas singur, iar cei care ți-au fost alături până atunci nu mai există. Nu este doar un exercițiu, ci și o realitate. Li s-a întâmplat celor 16 milioane de britanici care au votat „REMAIN", însă nu a fost suficient. Alți 17 milioane au ales să părăsească Uniunea Europeană, Marea Britanie devenind prima țară care ar părăsi Blocul Comunitar, în cele șase decenii de la înființarea sa. O decizie care a fost alimentată de retorica extremistă a acelorași politicieni care i-au prezentat pe românii din Regatul Unit ca pe un pericol uriaș. În urmă cu trei ani le-am răspuns și le-am demontat punct cu punct discursul, prin campania „Why don`t you come over?". Astăzi, într-un moment dificil pentru Europa, Gândul și GMP Advertising/Webstyler vă provoacă la un exercițiu de solidaritate și vă invită să vă arătați susținerea, adoptându-i simbolic pe britanicii care au votat „REMAIN" la referendum. În doar trei cuvinte: ROMANIANS ADOPT REMAINIANS.

Pentru că românii sunt, potrivit sondajelor, cei mai mari susținători ai apartenenței la UE, Gândul și GMP Advertising/Webstyler, vă provoacă să arătăm că nu suntem europeni doar cu vorba, ci și cu fapta. Am făcut-o și în urmă cu trei ani, când cu umor și inteligență am spart valul de ură al britanicilor extremiști împotriva românilor, campania „Why don`t you come over?”, ajungând în presa din întreaga lume ca exemplu pozitiv de răspuns la intoleranță, fiind cel mai citat demers jurnalistic din România, la nivel internațional.

Astăzi, ROMANIANS ADOPT REMAINIANS este un exercițiu simbolic de solidaritate, unul dintre principiile fundamentale ale construcției europene. Cum numărul britanicilor care au votat să rămână în UE se apropie de numărul românilor – cetățeni europeni, lucrurile sunt simple:

Primul pas: accesați site-ul RomaniansAdoptRemainians.eu

Pasul doi: ești român, poți adopta un prieten britanic de pe Facebook sau poți să devii „părinte voluntar” pentru un britanic pe care nu îl cunoști, dar care împărtășește aceleași valori cu tine. (CLICK PE IMAGINEA DE MAI JOS)

Pasul trei. Prietenul tău britanic primește un buletin simbolic de român, cetățean european, iar tu poți distribui pe Facebook invitându-ți prietenii să-ți urmeze exemplul.

Pe parcursul următoarei perioade Gândul vă va prezenta o imagine completă a fenomenului BREXIT, a relației dintre români și britanici în Europa, vă va invita să-i cunoașteți pe britanicii care au venit în România și s-au îndrăgostit de țara noastră și pe românii de succes din Marea Britanie.

Cine sunt cei din tabăra REMAIN

17 milioane de britanici au votat la referendum pentru părăsirea Uniunii Europene, în vreme ce 16 milioane au optat pentru rămânerea în blocul comunitar.  Aproape 3 milioane de britanici au semnat o petiție prin care cer repetarea scrutinului, iar Scoția și Irlanda de Nord amenință cu referendumuri care să le asigure locul în UE, în condițiile în care cetățenii lor au votat „REMAIN”.

Succesul taberei „LEAVE” a fost sintetizat astfel: „It`s all about immigration”. Tradus, retorica anti-imigranți construită în ultimii ani și promovată intens de UKIP-ul lui Nigel Farage s-a dovedit a fi mai puternică.

Rezultatul referendumului a stârnit tensiuni și crize în societatea britanică, însă se pare că cea mai mare prăpastie a apărut între generații și gândirea lor. Potrivit cercetărilor făcute înainte de ziua votului, 57% dintre britanicii cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani care intenționau să participe la scrutinul de joi erau în favoarea continuării parcursului european. Același procent, de această dată pentru categoria de vârstă de peste 55 de ani, se declara de partea taberei „LEAVE”, adică abandonării Uniunii Europene. 

În cazul tinerilor de 25 de ani, cifrele se prezentau și mai evidente: trei sferturi dintre ei voiau ca Marea Britanie să rămână în UE. Acest lucru ar putea fi explicat și prin prisma faptului că tinerii din această categorie de vârstă s-au născut într-o Mare Britanie care făcea deja parte din UE și au luat acest fapt ca atare, fără să-l vadă ca pe un experiment politic.

Retorica politicienilor extremiști a fost potențată odată cu ridicarea restricțiilor pe piața muncii, românii și bulgarii devenind ținta predilectă a UKIP și a lui Nigel Farage. Statistic, „invazia” anunțată nu a avut loc, iar românii, prin experiența și contribuția lor în societatea britanică, au demonstrat că nu sunt cetățeni de mâna a doua ai UE. 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității