Prima pagină » Economic » Rompetrol și-a cerut insolvența în instanță

Rompetrol și-a cerut insolvența în instanță

Rompetrol și-a cerut insolvența în instanță
Compania Rompetrol SA a înregistrat, în 28 mai, pe rolul Tribunalului București, o cerere prin care solicită intrarea în insolvență.

Solicitarea companiei urmează să fie analizată de judecătorii de la Tribunalul Capitalei în 8 iunie.

Potrivit unui comunicat al companiei cererea de insolvență a fost depusă astfel încât societatea să-și poată continua activitatea în condițiile în care, anul trecut, Curtea de Apel București a obligat-o la plata sumei de 58,5 milioane USD, la care se adaugă  dobanda legală calculata incepand cu data de 05.01.2001.

„Aspectele avute în vedere de Curtea de Apel Bucuresti privesc fapte săvârșite în perioada 1999 – 2001, cu mult înainte de anul 2007 cand KazMunayGas a devenit actionarul majoritar al grupului de societăți din care face parte si Rompetrol SA. După pronunțarea deciziei respective, societatea și-a arătat toată deschiderea în cursul procedurilor legale demarate de autoritățile fiscale pentru identificarea și evaluarea activelor sale, acestea instituind un sechestru asiguratoriu asupra bunurilor sale. Punerea în executare a deciziei respective, inclusiv a dobânzilor legale, care în opinia autorităților fiscale reprezintă o suma de trei ori mai mare decât debitul principal, creează un dezechilibru financiar major pentru societate, având efecte imediate în activitățile sale curente – întreruperea operațiunilor de profil, a contractelor în derulare, a investițiilor și implicit asupra angajaților săi”, se arată în comunicatul Rompetrol. .

Potrivit portalului instanțelor de judecată, cererea de intrare în insolvență a fost înaintată în baza articolului 66 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Articolul de lege invocat arată că: „supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condițiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activității acestuia și avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât și a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menționează și faptul că au fost verificate și că sunt îndeplinite condițiile privind realitatea și oportunitatea operațiunilor juridice supuse avizării”.

Compania Rompetrol SA face parte din Grupul Rompetrol, care este controlat de compania petrolieră kazahă de stat KazMunayGas.

Guvernul a aprobat în ianuarie 2014 un memorandum în baza căruia KazMunaiGaz, acționarul majoritar al grupului Rompetrol, va plăti 200 milioane de dolari din datoria istorică de 688 milioane de dolari, în schimbul unei participații de 26,7% din capitalul companiei Rompetrol Rafinare, care operează rafinăria Petromidia.

Potrivit unui comunicat de presă remis la vremea respectivă prin hotărârea de aprobare a memorandumului se sting, pe cale amiabilă și reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată dintre Ministerul Finanțelor și The Rompetrol Group. De asemenea, The Rompetrol Group se angajează ferm să achiziționeze un număr de acțiuni emise de Rompetrol Rafinare Constanța, reprezentând 26,6959 % din capitalul social, în schimbul a 200 milioane dolari, și obligația corelativă a părții române de a oferi spre vânzare aceste acțiuni.

Totodată, sunt reglementate principiile referitoare la înființarea, organizarea și funcționarea unui fond de investiții în sectorul energetic sub forma unei societăți pe acțiuni la care aportul The Rompetrol Group va fi de 150 milioane dolari și o cotă de participare la capital de 80%, statul român urmând să dețină o participație de 20%.

„În fine, există obligația statului român de a păstra pe o perioadă de 3 ani o participație nediluată de 18% din capitalul social al Rompetrol Rafinare Constanța, respectiv diferența dintre întreg pachetul de acțiuni deținut de statul român și pachetul de 26,6959 % din capitalul social care urmează să facă obiectul unei proceduri de privatizare la care să participe The Rompetrol Group”, se arata în comunicat.

În decembrie 2014, Traian Băsescu declara că până la acel moment nu s-a încasat datoria de 200 de milioane de dolari de la Rompetrol și nici nu s-a constituit fondul de investiții de un miliard de euro, el precizând că premierul Ponta este resonsabil, mai ales că l-a avertizat.

Fostul președinte a ținut să facă o remarcă, în contextul problemei construcției bugetului pe 2015, precizând că a fost interesat să știe dacă, în urma acceptului premierului Victor Ponta de a se încasa doar 200 de milioane de dolari de la Rompetrol, din datoria de 680 de milioane, s-a întâmplat ceva, cu atât mai mult cu cât se stabilise și formarea unui fond de investiții, de un miliard de euro, din care 80% să fie contribuția kazahilor.

„Nu numai că nu s-a format fondul de investiții de un miliard de euro, dar nici măcar cei 200 de milioane de dolari nu s-au încasat până la momentul la care eu fac declarații. Aici, domnul premier Ponta trebuie să își asume toată responsabilitatea, pentru că l-am prevenit înainte de a face acest lucru”, a spus Traian Băsescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un loc din Spania, desemnat drept CEL MAI FRUMOS de pe PLANETĂ de revista britanică Time Out
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu, primele imagini oficiale. Au stat în loja regală, la câțiva metri de prințesa Kate!
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ