Prima pagină » Știri » Șase angajați ai Inspectoratului Național de Investigații din Republica Moldova au fost demiși

Șase angajați ai Inspectoratului Național de Investigații din Republica Moldova au fost demiși

Șase angajați ai Inspectoratului Național de Investigații din Republica Moldova au fost demiși
Șase angajați ai Direcției 6 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI) din Republica Moldova au fost demiși miercuri din funcție, la o zi după ce și-au declarat susținerea față de noul Guvern, condus de Maia Sandu, relatează Unimedia și Ziarul de Gardă.

Șeful IGP demis de Guvernul Sandu, Alexandru Pînzari, a anunțat că a fost demarată o anchetă de serviciu, în urma căreia au fost suspendați din funcție șase colaboratori ai INI.

„Colegii au fost suspendați din funcție și pe perioada anchetei de serviciu, timp de 30 de zile. Subdivizunea activează în regim normal în afară de colegii suspendați”, a declarat șeful adjunct al Direcției, subdiviziune care se ocupă de martori și alți participanți la procesul penal.

Angajații au declarat că au fost suspendați din funcție după ce au anunțat că susțin noul Guvern, condus de Maia Sandu și că se supun noii conduceri a instituției.

Marți, Anatolie Macovei, șeful Direcției 6 din cadrul INI a anunțat împreună cu mai mulți angajați că susțin Guvernul Sandu și noua conducere a Inspectoratul General al Poliției.

„Din partea mea și a colegilor mei, vă anunț că noi recunoaștem noul Guvern, Guvernul condus de Maia Sandu. Facem apel către toți colegii să ne urmeze exemplul ca să evităm ciocniri, dezordine în masă, altercații și să menținem ordinea publică”, a declarat Anatolie Macovei.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro