Sechestru pe conturile medicului Gheorghe Burnei. Procurorii au strâns aproape 50 de plângeri penale

Sechestru pe conturile medicului Gheorghe Burnei. Procurorii au strâns aproape 50 de plângeri penale
Publicat: 16/12/2016, 20:44

Surse judiciare au declarat pentru agenția de presă MEDIAFAX că Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurator pe conturile medicului Gheorghe Burnei și pe sumele de bani ridicate la perchezițiile efectuate în cabinetele de la Spitalul „Marie Curie” din Capitală.

Procurorii au ridicat documente în cazul a aproximativ 50 de plângeri depuse împotriva medicului Gheorghe Burnei, mai multe persoane fiind audiate până acum în acest caz, au declarat surse judiciare pentru agenția de presă MEDIAFAX.

Pe de altă parte, președintele Colegiului Medicilor a declarat, pentru MEDIAFAX, că ancheta disciplinară va fi pe atât de rapidă pe cât o impune opinia publică.

„Din experiența mea, o astfel de anchetă poate să dureze mult. Au fost cazuri în care o astfel de anchetă s-a finalizat în câteva săptămâni, sau luni și cazuri în care a durat ani. Sunt și cazuri care trenează, de la prima comisie până la o decizie definitivă, ar putea să dureze chiar și un an jumătate – doi ani. Fiindcă acest caz a devenit unul de notorietate, lucrurile se vor mișca cu atâta celeritate cu cât o impune opinia publică, de acum”, a declarat pentru MEDIAFAX Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor din România.

Borcean a mai spus, de asemenea, că cercetarea disciplinară a ortopedului Gheorghe Burnei ar putea fi oprită de comisia județeană București a Colegiului Medicilor din cauza anchetei penale demarate de procurori.

„Colegiul Medicilor s-a autosesizat în cazul acuzațiilor de malpraxis aduse medicului Burnei, iar acum colegiul teritorial, în temeiul autonomiei locale, nu știu exact ce va face, există posibilitatea ca ancheta să fie oprită până când se finalizează ancheta penală în instanța de judecată, sau există posibilitatea să desfășoare ancheta disciplinară și profesională în paralel cu cercetările procurorilor. În cazul în care ancheta se va face în paralel, comisia de jurisdicție din București va trebui să adune probele care stau la baza acuzațiilor, adică să adune foi de observație, documente medicale, mărturii, etc. Apoi vor trebui să se adreseze comisiei de specialitate”, a explicat președintele Colegiului Medicilor.

Din punct de vedere procedural, Colegiul Medicilor București trebuie să constituie o comisie de experți ortopezi care să analizeze dacă doctorul Gheorghe Burnei a respectat procedurile medicale, dacă a pus un diagnostic corect, dacă avea competența necesară pentru efectuarea unor operații complexe sau dacă a luat cele mai bune decizii pentru pacient. Raportul pe care îl va întocmi această comisie de specialitate va fi înaintat apoi comisiei de anchetă, iar comisia de disciplină va decide dacă este sau nu vinovat de malpraxis. Această decizie va putea fi contestată ulterior la Colegiul Național al Medicilor, care va stabili definitiv în ce măsură se face vinovat, sau nu, Gheorghe Burnei de încălcarea deontologiei profesionale și a normelor medicale în vigoare.

Miercuri, Direcția Generală Anticorupție a percheziționat trei cabinete din Spitalul „Marie Curie”, fiind ridicate probe din cabinetul chirurgului Gheorghe Burnei, al asistentei-șefe și dintr-un depozit, potrivit purtătorului de cuvânt al unității medicale. La percheziții a fost prezent și Gheorghe Burnei.

Totodată, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a anunțat că va verifica documentele medicale ale copiilor cărora le-au fost pus proteze în această unitate, căutând să afle câți copii au beneficiat de astfel de proteze, ce fel de proteze au primit, dar și de ce afecțiuni sufereau aceștia mai exact, au declarat reprezentanți ai Ministerului Sănătății pentru agenția de presă MEDIAFAX.

Medicul ar fi mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate, el și familia sa primind chiar și deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate, se arată în referatul de arestare.

În referatul prin care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au cerut arestarea medicului Gheorghe Burnei se notează că în biroul acestuia de la spitalul Marie Curie au fost găsite, sâmbătă, și ridicate sumele de 13.343 de lei, 5015 de euro și 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiți de la părinții copiilor operați, drept mită. Anchetatorii susțin că la dosar există numeroase declarații de martori, înregistrări ambientale dar și înscrisuri care ar proba infracțiunile în cazul medicului. Aceștia descriu „modul de operare” și vorbesc despre experimente făcute pe copii, despre copii care erau întorși de la operații pentru a creea presiune iar astfel părinții să plătească.

„Pentru a-i determina pe părinții pacienților să-i să dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenție chirurgicală. Se prezintă părinților, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienți că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervențiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obținerii protezelor medicale. Tot acest comportament este apt să inducă părinților ideea că pentru aceste „beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinților o altă situație decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situație care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale”, se arată în referatul obținut de agenția MEDIAFAX.

Procurorii susțin că medicul Gheorghe Burnei îi convingea pe părinți de dificultatea obținerii protezelor și le impunea să le cumpere, pe cheltuiala lor, de la o firmă apropiată lui, „amenințându-i că nu le va opera copilul dacă nu se conformează”. Asta în condițiile în care acele dispozitive ar fi putut fi obținute gratuit de spital. Astfel, susține Parchetul, Gheorghe Burnei ar fi obținut beneficii de la patronul respectivei firme.

„Din înscrisurile descoperite la sediul SC A SRL (facturi etc.) coroborate cu aspecte din declarația lui G.M rezultă că acesta din urmă i-a plătit inculpatului și membrilor familiei sale mai multe deplasări în străinătate în vacanță sau pentru participarea la congrese”, se notează la dosar.

În dosar se notează despre operații care ar fi fost făcute pe afecțiuni inventate de medic astfel încât să „își continue experimentele”.

„Numeroase operații nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult, pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenții chirurgicale cu mult disproporționate în raport cu problema reală. Efectuează intervenții chirurgicale și acolo unde acestea nu se impun în raport cu situația sau cu vârsta copilului, implantează sisteme și proteze care nu sunt necesare sau le implantează greșit. În cazul altor copii ai căror părinți nu realizează că, de fapt, copilul a fost supus unui experiment eșuat, inculpatul continuă să îi opereze sub pretextul că le remediază operațiile, dar în realitate continuă experimentele. Cu toate că procedează în această manieră, inculpatul nu are scrupule să primească sume de bani cu titlu de mită de la părinții copiilor operați”, mai susțin procurorii.

La dosar se notează că există probe, inclusiv înregistrării ambientale, filmări, pentru 15 presupuse fapte de luare de mită. Procurorii susțin că în unele cazuri banii ar fi fost pretinși și primiți anterior operației și ar fi fost mascați prin încheierea unor contracte de donații.

Gheorghe Burnei ar fi prelevat de la pacienții copii, fără consimțământul aparținătorilor, țesut osos și ligamente, fără respectarea normelor în vigoare din domeniu. La dosar ar exista probe care indică faptul că astfel de țesuturi au fost folosite ca transplant pentru alți copii, deși ar fi fost ținute anterior în condiții improprii.

„Cu ocazia percheziției acestea au fost descoperite în condiții total improprii – în congelatorul unui frigider de uz casnic situat într-un spațiu comun. Alături de aceste țesuturi se găseau mâncare, băuturi alcoolice, diferite alte produse alimentare. Din primele date țesuturi astfel prelevate și păstrate au fost deja folosite ca transplant pentru alți copii, cele descoperite la percheziție urmând a avea o destinație similară. Aceste aspecte sunt cu atât mai grave cu cât spitalul și inculpatul aveau posibilitatea legală de a apela la banca de țesuturi pentru a realiza transplanturi într-un mod legal și sigur pentru starea de sănătate a pacienților. Având în vedere cele descoperite a fost solicitat sprijinul unui specialist din cadrul Agenției Naționale de Transplant”, spun procurorii.

Cele 15 fapte de luare de mită pe care procurorii susțin că le au probate la dosar ar fi început din luna septembrie a acestui an. Urmărirea penală s-a început, in rem, încă de pe 28 septembrie, după ce mama unei fetițe a depus sesizare în care spunea că, printr-o „soră”, medicul Gheorghe Burnei i-a solicitate suma de 4.000 de euro pentru a-i procura și pentru a-i instala micuței o tijă metalică.

Gheorghe Burnei se află în prezent în arest la domiciliu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Scandal în familia lui Mădălin Păduran, după înmormântare. Narcisa, iubita tânărului, acuzată că a deschis...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Pensii aproape duble după recalculare! Ce români vor trece de la 2.100 de lei la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Locuința lui Salman Khan, ținta unui atac armat. Cum se simte marele actor
ȘOC ÎN PNL. A fost găsit spânzurat în casă
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
NASA bate în retragere! Aducerea mostrelor de pe Marte costă prea mult