Prima pagină » Știri » Șeful DNA Ploiești, anchetat de procurorii CSM. Ce acuzații i se aduc

Șeful DNA Ploiești, anchetat de procurorii CSM. Ce acuzații i se aduc

Șeful DNA Ploiești, anchetat de procurorii CSM. Ce acuzații i se aduc
Detalii pe Gândul.

„Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de:

Onea Lucian Gabriel, procuror șef la Serviciului Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, pentru exercitarea funcției cu rea credință, abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza 1, din Legea nr. 303/2004. În motivarea acțiunii s-a reținut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara țării deși cunoștea că acestea au fost depuse, conform unei înțelegeri prealabile, de o altă persoană

Negulescu Mircea, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, suspendat din funcție, și Savu Alfred Virgiliu, procuror la Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter și exercitarea funcției cu gravă neglijență, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004″, transmite Inspecția Judiciară.

Potrivit inspectorilor, procurorii, „prin discuții purtate cu mai multe persoane, în afara cadrului legal, s-au creat premisele divulgării măsurilor de protecție a martorilor amenințați și a conținutului probatoriului”.

Cercetările au fost demarate după ce fostul deputat Vlad Cosma a prezentat public mai multe înregistrări cu cei doi magistrați, acuzându-i că au falsificat probe și că au constrâns martori să dea diferite declarații.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
De ce a luat Emily Burghelea decizia de a se muta definitiv cu toată familia din România în Spania? Imagini exclusive din noua lor casă: „Nu am plecat pentru plajă”
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Cum au reușit fanii filmului Harry Potter să devieze un proiect de milioane de lire și, mai ales, care a fost motivul?