Prima pagină » Știri » Șeful militar al NATO a venit la București. Generalul Breedlove: Va fi anunțată foarte curând decizia de amplasare de armament în România

Șeful militar al NATO a venit la București. Generalul Breedlove: Va fi anunțată foarte curând decizia de amplasare de armament în România

Comandantul forțelor armate ale NATO, generalul Philip Breedlove, a sosit la București, unde va rămâne până joi, pentru reuniunea șefilor de State Majore din Centrul Europei.

Generalul Philip Breedlove s-a întâlnit marți cu șeful Statului Major General al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, și cu ministrul Apărării Mircea Dușa. El a declarat că foarte curând vor fi anunțate măsurile NATO de prepoziționare a unor armamente grele pe flancul estic al Alianței, inclusiv în România. Ministrul Dușa a precizat că deja au loc discuții la nivel tehnic în această privință, între România și comandamentul NATO.

„Această decizie va fi anunțată foarte curând și așteptarea mea este că dacă României i se cere să participe, o va face așa cum a făcut în toate proiectele NATO”, a declarat generalul Philip Breedlove, la finalul întâlnirii cu Mircea Dușa.

„Sunt discuții deja la nivel tehnic vizavi de prepoziționare”, a adăugat Mircea Dușa.

Breedlove nu a comentat care au fost amenințările concrete ale Rusiei cu privire la statele care găzduiesc elemente ale scutului antirachetă al NATO-SUA, respectiv România, însă a menționat că parteneriatul cu România la Deveselu este foarte important și că această bază este „importantă pentru apărarea NATO”. Recent, Breedlove declarase că Rusia a menționat că state precum România „vor avea probleme” pentru că găzduiesc scutul antirachetă.

Comandantul militar al NATO a explicat și recenta paradă de forță, cu tancuri și vehicule blindate, a trupelor Alianței în Cehia, întâmpinată de o parte a populației cu flori și manifestări festive. Generalul Breedlove a spus că a făcut parte dintr-un exercițiu de antrenament al capacităților de retragere a acestor armamente prin metoda tradițională, „pe roți”, nu cu trenurile, metodă care nu mai fusese exersată de mult timp. Astfel, au fost testate traversarea mai multor frontiere și poduri, pentru a testa această capacitate a infrastructurii.

Mircea Dușa a explicat că Philip Breedlove se află la București până joi, pe 2 aprilie, unde va participa la întâlnirea șefilor de State Majore din Centrul Europei, la care iau parte Bulgaria, Cehia, Croația, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, precum și comandanții Gărzilor Naționale din 9 state ale SUA.

Breedlove va avea întâlniri și cu președintele Klaus Iohannis și cu prim-ministrul Victor Ponta.

Mircea Dușa a explicat, la finalul întâlnirii, că a discutat cu Philip Breedlove despre măsurile de reasigurare ale NATO pe flancul estic, despre operaționalizarea, până la toamnă, a bazei de la Deveselu și despre exercițiile comune pe care România le organizează împreună cu NATO.

Dușa a menționat că s-a mai discutat despre centrul de comandă și control al NATO care va fi amplasat la București până la sfârșitul anului și despre comandamentul de divizie NATO care va deveni operațional în 2018 în România.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Urșii au reapărut în localități din Harghita. Mai multe mesaje RO-ALERT, emise în ultimele zile
Digi24
Coreea de Nord și-a modificat Constituția: ce se întâmplă dacă Kim Jong Un e asasinat
Cancan.ro
Rezultatele necropsiei lui Alice, eleva de 18 ani ucisă la ferma unde făcea practică. Detalii CUTREMURĂTOARE
Prosport.ro
FOTO. S-a aflat din ce a plătit „Regele Instagramului” viața de lux pentru manechine
Adevarul
Ce aduce pentru buzunarul cetățeanului de rând aderarea României la OCDE. „Sunt multe nuanțe cu mai multe culori”
Mediafax
Avertisment dur pentru SUA și statele din Golf. Iran amenință cu închiderea „definitivă” a Strâmtorii Ormuz
Click
Monica Davidescu, Aurelian Temișan și fiica lor, eleganți și asortați la nunta Andreei Bălan: „Casă de piatră și sufletul plin de iubire”
Digi24
Planul în 10 puncte al AUR pentru „reducerea cheltuielilor administrative şi reformarea instituţiilor”: ajutoarele externe, tăiate
Cancan.ro
Motivul HALUCINANT pentru care criminalul din Bihor a ucis-o pe Alice. A recunoscut în fața anchetatorilor!
Ce se întâmplă doctore
Gestul neașteptat făcut de Andreea Ibacka după ce s-a zvonit că a divorțat de Cabral! A confirmat indirect
Ciao.ro
E oficial! Andreea Ibacka, despre divorț: 'Available pentru nunți, botezuri, cumetrii, divorțuri, orice'
Promotor.ro
Cum este CONSUMUL mașinilor afectat de temperatura de afară?
Descopera.ro
Premieră cosmică: A fost găsit un Super-Pământ în apropiere!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un canibal vede multe tipe aproape goale pe o plajă din Mamaia
Descopera.ro
După un secol, cercetătorii au descoperit regula ascunsă care guvernează razele cosmice