Prima pagină » Știri » Șeful observatorilor germani denunță fraude grave în alegerile prezidențiale din Georgia

Șeful observatorilor germani denunță fraude grave în alegerile prezidențiale din Georgia

Dieter Boden, șeful observatorilor germani din cadrul OSCE, care au monitorizat scrutinul prezidențial din Georgia, a denunțat "fraude grosiere în numărarea voturilor", în ediția de joi a unui cotidian german, relatează AFP.

Dieter Boden, șeful observatorilor germani din cadrul OSCE, care au monitorizat scrutinul prezidențial din Georgia, a denunțat "fraude grosiere în numărarea voturilor", în ediția de joi a unui cotidian german, relatează AFP. Aceste fapte au fost raportate de mai mulți observatori ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), a declarat șeful misiunii germane pentru Frankfurter Rundschau, evocând "condițiile haotice (care au dominat) comisia electorală centrală".

Scrutinul, al cărui rezultat oficial a fost publicat miercuri de această comisie, a fost considerat "valid" de OSCE și salutat de Occident.

În cadrul său, actualul președinte Mihail Saakașvili a fost reales cu 52,21 la sută dintre voturi încă din primul tur, în timp ce principalul său adversar Levan Gaceciladze nu a obținut decât 25,26 la sută din sufragiile exprimate. Opoziția îl acuză însă pe Saakașvili de fraude și cere organizarea unui al doilea tur de scrutin. Un al doilea tur de scrutin ar fi avut loc în cazul în care nici unul dintre candidați nu ar fi obținut din primul tur peste jumătate din voturi. Opoziția a adresat marți un ultimatum, amenințând cu organizarea de proteste duminică, în cazul în care un al doilea tur de scrutin nu va fi convocat.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Politicienii germani vor să schimbe legea care „îi protejează” de insulte
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Anomalie pe piața energetică. De ce produc prosumatorii cu fotovoltaice energie record abia după oprirea Reactorului 2
Mediafax
CCR A DECIS pe Legea integrității! Ce se întâmplă cu prevederea privind PARTENERII demnitarilor
Click
Ce l-a scos din sărite pe un turist aflat pe litoralul românesc: „Efectiv jur că sunt momente în care simt că nu mai pot”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Eticheta în transportul public: unii călători cer mai multă politețe