Prima pagină » Știri » SENTINȚĂ. Neamțul și Harghita „s-au bătut” în Instanță pentru Cheile Bicazului. Iată cine a câștigat

SENTINȚĂ. Neamțul și Harghita „s-au bătut” în Instanță pentru Cheile Bicazului. Iată cine a câștigat

SENTINȚĂ. Neamțul și Harghita „s-au bătut” în Instanță pentru Cheile Bicazului. Iată cine a câștigat

Cheile Bicazului aparțin administrativ de județul Neamț, arată o sentință irevocabilă a Curții de Apel Ploiești. Instanța a judecat un proces privind granița dintre județele Neamț și Harghita.

Prefectul județului Neamț, George Lazăr, anunță că, printr-o sentință irevocabilă dată joi de Curtea de Apel Ploiești, Cheile Bicazului aparțin din punct de vedere administrativ de județul Neamț.

Miza procesului a constituit-o granița administrativă dintre județele Neamț și Harghita.

În prima instanță, Tribunalul Prahova a decis să anuleze procesul verbal în care se consemna montarea unor borne de hotar și să stabilească o altă graniță, cu 4 km înspre județul Neamț, ceea ce implica trecerea Cheilor Bicazului, administrativ, în județul Harghita.

Decizia Tribunalului este irevocabilă

Astfel, Cheile Bicazului aparţineau municipiului Gheorgheni din Harghita, şi nu comunei Bicaz Chei din județul Neamţ.

„Decizia Tribunalului Prahova a fost atacată la Curtea de Apel Ploiești, unde reprezentanții instituțiilor din Neamț au fost prezenți la fiecare termen și au depus concluzii scrise. Prefectura Neamț a cerut instanței să observe că Tribunalul Prahova s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, fără a fi investit să-l soluționeze”, a spus Lazăr.

„Totul a început cu un proces verbal fără dată exactă, dar din 1998, prin care s-au pus borne de hotar, la solicitarea UAT Gheorgheni. A lucrat o firmă, SC Satelit din Sfântul Gheorghe. La data când s-au finalizat lucrările, reprezentanţii UAT Gheorgheni au venit şi la noi, la primărie, să fie semnat procesul verbal de toate părţile. În 2009, însă, s-a iniţiat un proces la Judecătoria Gheorgheni, pentru anularea acestui proces verbal, pe motiv că semnatarii de la UAT Gheorgheni erau în eroare. În 2010, procesul a fost mutat la Tribunalul Harghita, din motive de competenţă materială. Noi am cerut strămutarea, ni s-a aprobat şi, în anul 2011, dosarul s-a judecat la Tribunalul Prahova, unde, pe 17 aprilie 2012, am câştigat. UAT Gheorgheni a declarat recurs, procesul a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti, care a dispus rejudecarea şi a trimis dosarul, din nou, la Tribunalul Prahova. A durat foarte mult, s-au dat amânări peste amânări pentru că a fost lipsă de procedură cu martorii – copiii secretarului de la Primăria Gheorgheni, care au fost introduşi în cauză să spună că tatăl lor, care a murit între timp, nu era în deplinătatea facultăţilor mintale probabil – şi acum, în iunie 2019, s-a pronunţat sentinţa prin care nu doar că s-a anulat procesul verbal, dar s-a stabilit o altă graniţă. Ori nu acesta era obiectul acţiuni”, a declarat Gheorghe Oniga, primarul din Bicaz Chei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli