Prima pagină » Știri » Simulare a examenului de admitere la UMF „Carol Davila”, pe 25 mai. Când se fac înscrierile

Simulare a examenului de admitere la UMF „Carol Davila”, pe 25 mai. Când se fac înscrierile

Simulare a examenului de admitere la UMF
Facultatea de Medicină Generală, din cadrul UMF "Carol Davila" și Facultatea de Medicină Dentară vor organiza o simulare a examenului de admitere pe data de 25mai

Facultatea de Medicină Generală, din cadrul UMF „Carol Davila” și Facultatea de Medicină Dentară vor organiza o simulare a examenului de admitere pe data de 25mai. Astfel, elevii care doresc să știe care sunt șansele lor să devină studenți la medicină se pot înscrie în perioada 1 aprilie – 9 mai la simularea examenului de admitere la Medicină Generală.

Organizată de Societatea Studenților în Medicină din București, simularea dorește să vină în ajutorul studenților pentru ca aceștia să  vadă cât de pregătiți sunt, dacă se încadrează în timp sau dacă pot face față cu succes emoțiilor examenului.

Simularea va avea loc în data de 25 mai, iar taxa de participare este de 60 lei, sumă ce trebuie achitată prin virament bancar în contul SSMB.

De asemenea, tot în data de 25 mai, Liga Studenților la Medicina Dentară București va organiza simularea examenului de admitere la Facultatea de Medicină Dentară, concurs ce se va desfășura la sediul Facultății de Medicină Dentară, cât și la Facultatea de Farmacie.

Înscrierile pentru susținerea examenului de simulare încep pe data de 1 aprilie, iar taxa de participare este de 50 lei.

Pentru mai multe informații și înscrieri la simulările pentru examenele de admitere la Facultatea de Medicină Generală, respectiv Facultatea de Medicină Dentară, cei interesați pot consulta site-urile www.simulare.ssmb.ro respectiv www.lsmdb.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!